Experimentul

“Magazin”, 8 aprilie 1999
“String”, nr. 11

Timişoara, decembrie 20…

Într-o încăpere uriaşă, cu pereţi impunători, din marmură albă, pe laturile căreia se înlănţuie mesele pentru scris, fiecare avînd în faţă un scaun înalt, din lemn masiv, aşteptîndu-şi ocupantul, se găseşte turnul de supraveghere, susţinut de o coloană solidă. De aici se realizează cronometratea.

Conform înţelegerii, cei şaptezeci sosesc în momentul în care soarele atinge creştetul catedralei. Intră, îşi iau în primire locurile, se înarmează cu instrumentele pentru scris şi aşteaptă semnalul. Sînt numai scriitori. Au fost selectaţi cu mare rigurozitate în urma unui test la care au participat aproape toţi locuitorii ţinutului.

S-a intenţionat iniţial reunuirea pictorilor, scriitorilor şi sculptorilor într-o societate izolată de restul comunităţii. Experimentul s-a dorit total. Totuşi, deosebirile dintre creatorii de forme şi cei de imagini au dus la separarea artiştilor în funcţie de domeniul fiecăruia. Scriitorii sînt repartizaţi în sala de marmură, iar timpul lor este altul decît cel al pictorilor, care, la rîndul lor, au un timp diferit de cel al sculptorilor.

Experimentul studiază efectului timpului şi spaţiului asupra creaţiei. Se doreşte verificarea afirmaţiei unui înţelept ; salvată dintr-un mistuitor incendiu, cartea bătrînului rezistă secolelor şi constituie o sinteză a cunoştinţelor căpătate de sutele de generaţii anterioare. Bătrînul susţine că “Momentul, acelaşi pentru o majoritate, determină gînduri identice.”

În această seară se desfăşoară ultimul examen. La ora obişnuită, scriitorii pornesc în acelaşi moment să îşi pună pe hîrtie gîndurile, încercînd, fiecare în parte, să contureze o povestire fantastică. Au vîrste apropiate şi pregătiri oarecum identice.

După ce timpul se scurge, participanţii părăsesc sala lăsînd comisia să delibereze. Rezultatele nu-i privesc. Tot ceea ce interesează este suma de bani pe care o încasează la sfîrşitul experienţei.

Membrii juriului se reunesc imediat după ce scriitorii părăsesc sala. După o triere rapidă, concluzia zilei este asemănătoare celor desprinse în urma precedentelor deliberări. E clar, bătrînul intuise corect, iar verdictul, incredibil!!!, este absolult : ideile seamănă. Formele pe care le căpătaseră în urma aşternerii pe hîrtie născuseră imagini asemănătoare.

Copleşit de emoţie, coordonatorul se ridică şi exclamă :

-- Da, este adevărat !

-- Toţi ceilalţi se privesc cu bucuria celui care a aflat ceea ce puţini sînt în stare să ştie.

Timpul, dar nu numai el, ci şi locul şi stările de spirit, acţionează asupra oamenilor cu pregătire oarecum asemănătoare în moduri identice. Sînt două variante : sau fiecare persoană este supusă individual aceluiaşi proces sau numai anumiţi indivizi primesc idei, iar ceilalţi devin părtaşi la aceleaşi idei, pe cale empatică. Dar sînt probleme minore. Important este că experimentul reuşeşte, iar oamenii află adevărul…

Adevărul cu privire la evenimentele din iarna aceea ciudată…