TEHNOLOGIA

      Parcuri tehnologice
     
      Se dă o populaţie activă formată din fel şi fel de oameni, dintre care o pondere importantă o au creatorii de software. Se mai dă exemplul Indiei care exportă anual software în valoare de 2 miliarde USD. Se mai poate lua în calcul numărul considerabil de proaspeţi absolvenţi, care se adaptează rapid la noua lume informaţională. Aceasta este mulţimea celor care pot forma parcurile tehnologice româneşti.
      O altă categorie importantă în acest proces este alcătuită din venerabilii făuritori de legi şi proaspeţii promotori de ordonanţe de urgenţă. Ei sunt cei care conduc destinele parcurilor, inexistente la această oră, un fel de grădinari fără greble... "Am vorbit eu cu Ministrul de Finanţe, şi este de acord să dăm o ordonanţă de urgenţă care să legifereze funcţionarea parcurilor tehnologice, dar tocmai şi-a rupt piciorul, şi n-are cum să semneze...", declara unul din venerabili. Şi parcă-i văd adunându-se în şedinţă, care mai de care mai stăpân pe situaţie, mai calm şi mai plin de importanţa momentului. Oamenii care lucrează contra unui cronometru fără cadran...
      Şi uite-aşa se scurg creierele, spre bucuria unui alt personaj, director de firmă de software, care exultă la ideea că unul din cunoscuţii săi a ajuns director tehnic într-o companie occidentală şi a acumulat astfel un uriaş potenţial de ajutorare a României... Oh...
      Dar ce se cere în această problemă? Este sau nu o problemă? Şi dacă are date iniţiale, nu îi trebuie cumva şi o concluzie? Ba da. Concluzia este că se vor legifera şi aceste concepte. Şi, probabil, mulţi dintre tinerii noştri vor ajunge să lucreze în mult visatele parcuri tehnologice. Dar "cestiunea" e că nimeni nu i-a chemat pe amărâţii ăştia care vor popula parcurile, ciudaţii ăştia care scriu software, care se exprimă codificat şi care au "cuvintele măsurate electronic"... Nu i-a chemat nimeni la o conferinţă în care să-şi exprime şi ei părerile, n-a făcut nimeni tam-tam, de parca e vorba să se decidă dacă BCR-ul poate să preia activele Bancorex-ului... Explicaţia pe care o găsesc este că problema asta are un miros. Nu de comisioane grase, ci de normalitate. Iar atunci când ceva este normal, se petrece pur şi simplu, fără mult zgomot.
      Am un prieten peste mări, ţări şi oceane, care mă invidiază şi îmi plânge de milă pentru că am rămas. Iar eu ştiţi ce fac? Ei bine, plec, vin, până în momentul în care îmi voi băga minţile-n cap şi voi citi despre Parcurile Tehnologice doar pe Internet. "Pâââână când i se tocea." Pentru că locuitorul de parc tehnologic, asemenea poetului, este în permanenţă cu capul în nori...
     
     
      Autoritatea electronică
     
      Dacă lucrurile merg aşa cum este normal să meargă, in foarte scurt timp, marea majoritate a tranzacţiilor vor avea loc pe Internet. Comunicarea este deja sigură prin serviciile de e-mail oferite fie de clasicul Microsoft Outlook, fie de diversele domenii web care dau spaţiu virtual, inclusiv adrese de poştă electronică, in schimbul specificării identităţii utilizatorilor.
      Din câte se pare, vom deveni sclavii maşinilor pe care le-am creat, dar asta este o consecinţă firească a boom-ului tehnologic care a marcat secolul XX.
      Un mare director al unei companii de high-tech din USA declara la un moment dat că, în viitor, firmele ce nu-şi vor desfăşura activitatea pe Internet, vor dispărea. Nimic mai palpabil... Cui îi arde de stat la cozi, de deplasat prin oraşe supra-aglomerate (by the way, daca nu mă credeţi, încercaţi să traversaţi Bucureştiul pe la orele prânzului...), de înfruntat funcţionari publici care te ignoră şi-şi bat joc de tine de parcă asta fac de când se ştiu... Inamicul nr. 1 al acestor funcţionari - prin care nu trebuie decât să priveşti ca prin nişte ferestre transparente pentru a-ţi proteja nervii, pe care îi poţi folosi in activităţi mult mai interesante - este "autoritatea electronică". Fie că ne place, fie că nu, asta este realitatea. Şi ca să supravieţuieşti, trebuie să te adaptezi...
      Îmi amintesc şi acum de pumnii primiţi de la tovarăşa dirigintă pentru educarea în spiritul vremurilor dinainte de Decembrie 1989... Oamenii ca ea au rămas în amintirea mea prin această lehamite pe care mi-o provoacă funcţionarul public, pus acolo ca să te ajute, ca să-ţi ia banii, ca să-şi încaseze salariul pe care tu îl plăteşti şi care te tratează ca pe un individ care nu are ce face acasă şi vine să-l deranjeze pe dumnealui din reverie. Pentru că nu te cunoaşte, nu eşti nepotul de soră al verişoarei vecinei de la 5... Ei bine, tehnologia va face curăţenie pe străzile ţărilor care vor înţelege că mileniul viitor nu este al obscurantismului sau al misticilor, ci al tehnologiei...
      Canada, Statele Unite şi Europa de Vest "devorează" informaticieni care pleacă din România în valuri, refugiindu-se uneori nu pentru a câştiga mulţi bani, ci pentru a scăpa de câinii vagabonzi, de ţiganizare, de atitudinea funcţionarului public, de poliţistul care se trezeşte din somnul său de... multe după-amieze cu încetinitorul, deşi Garcea îl satirizează chiar şi de Revelion... De toată mizeria asta, pe care serviciile de salubrizare nu vor putea s-o şteargă în totalitate, se fuge din România... De fapt se fuge din calea absurdului.
      Televiziune am avut încă de pe vremea împuşcaţilor. Unii dintre noi au învăţat engleza de la televizor, urmărind filmele care printr-un noroc de neexplicat erau titrate, şi astfel au rămas până în ziua de azi... Iar creierele acestor telespectatori s-au obişnuit să gândească de două ori mai repede decât cele ale oamenilor cu frică de "cele sfinte", obişnuite să se întrebe întâi cine este persoana din faţa lor şi nu cu ce ar putea s-o ajute... De-aia probabil te izbesc ca nişte perechi de palme zâmbetele profesionale ale funcţionarilor publici sau privaţi din ţările Europei Occidentale... Pentru că ei şi-au făcut curăţenie cu mult timp in urmă şi au înţeles că tehnologia este mai presus de nepotisme... Ce exprimare halucinantă...
      Aşa că nu ne rămâne decât să speram că autoritatea electronică va fi respectată şi la noi, de către cei care vor înţelege ceea ce e de înţeles...
     
     
      Şansa tehnologiei sau şah prin intermediul telegrafului
     
      În "Hector Servadac", Jules Verne povesteşte cum o bucată din suprafaţa Pământului se desprinde de acesta în urma ciocnirii cu un asteroid. Bucata desprinsă prinde să se rotească în jurul Soarelui pe propria sa orbită, iar într-un final de poveste, cei rămaşi pe suprafaţa noii planete formate în urma impactului se reîntorc pe Pământ, dacă ţin bine minte, cu ajutorul unui balon. Povestea în sine se petrece însă pe bucăţica desprinsă din Terra, iar locuitorii ei realizează destul de târziu ce se întâmplase de fapt.
      La un moment dat, bucăţica desprinsă ajunge în punctul cel mai îndepărtat al traiectoriei solare, iar anotimpul devine iarnă. Distanţele dintre grupurile de oameni erau destul de mari, totul devenise zăpadă şi gheaţă, iar pentru a se deplasa dintr-un loc în altul se foloseau de sănii cu pânze. Un lucru care mi-a rămas în minte ca un amănunt al acestei poveşti este jocul de şah pe care doi dintre supravieţuitorii de pe bucata care gravita acum pe altă orbită decât cea terestră îl jucau prin intermediul telegrafului. Fiecare stătea cu propria sa tablă de şah în faţă, iar mutările şi le trimiteau prin morse, via telegraf.
      Sunt doar câteva fragmente disparate care îmi revin în memorie când mă gândesc la ce era lumea înainte să se inventeze internetul.
      Un prieten de peste ocean m-a întrebat dacă am citit "Lexus şi Măslinul" de Thomas L. Friedman. Auzind o asemenea întrebare venită pe fondul admiraţiei declarate pe care o am pentru acest editorialist de la New York Times, am făcut tot posibilul să intru în posesia unui exemplar din cartea tradusă în româneşte la Editura Fundaţiei Pro şi, într-un târziu, prin intermediul altui prieten, am reuşit. Asta pentru că am colindat câteva librării sau tarabe de carte, dar nicăieri, nimeni nu auzise de ea. Dar eu auzisem!
      Friedman mi s-a părut încă de la începutul lecturii ca un fel de ambasador al liniilor aeriene din pricina numărului mare de călătorii cu avionul făcute în interes de serviciu. Ca editorialist pe probleme de Foreign Affairs, tot ce poate fi probabil mai interesant în materie de jurnalism, Friedman a cutreierat lumea în lung şi în lat îi a văzut cu ochii lui ce este şi ce înseamnă globalizarea. Iar volumul său este o ghid extrem de util pentru oricine are întrebări despre acest fenomen mai mult decât economic sau politic, practic un nou tip de orânduire.
      Fiecare detaliu surprins de Friedman în "Lexus şi Măslinul" - pentru care a avut un răgaz de patru ani de la editorul său - contează în marele puzzle al evenimentelor care formează definiţia conceptului de globalizare. Citind impresionantul volum de însemnări al lui Friedman înţelegi că aşa cum călătoriile în timp sunt în principiu imposibile din pricina alterării actualului prezent din care se pleacă, la fel şi în anii globalizării, orice acţiune, din orice colţ de lume, influenţează deciziile care se iau în alt colţ de lume cu privire la fluxuri de capital dirijate pe principiul "cine are primul informaţia, are de fapt banii".
      Este o carte document despre globalizare şi o recomand cu căldură oricui vrea să-şi facă o idee cu privire la motivele pentru care la noi există o sumedenie de ştiri care nu folosesc la nimic, difuzate cu frenezie pe posturile de televiziune, de ce toate ziarele sunt practic la fel, de ce încă mai avem regii monopoliste, de ce secretarele de la facultăţi formează un fel de stat în stat sau de ce în armată se aşteaptă mici atenţii pentru acordarea de drepturi fireşti soldaţilor etc.
      Răspunsul este foarte simplu. Există culturi care caută şi investesc în comunicare, în interconectivitate, în progres, iar globalizarea este rezultatul acestor căutări pornită încă de la Jules Verne, pe când există şi alte culturi preponderent închise, care sunt forţate să se deschidă, dar care nu pot face trecerea rapid pentru că au în interiorul lor elemente egoiste, şcolite după modelul ceauşist al turnătoriei şi al dispreţului faţă de cel apropiat. Diferenţa dintre cele două culturi este că primele impun normele globalizării, iar cele din ce-a de-a doua categorie fie sunt izolate şi dau naştere unor regimuri teroriste care vor fi anihilate în timp cu preţul unor mari pierderi umane, fie se deschid şi intră în rândul primelor, devenind la rându-le motoare pentru progres şi civilizaţie.
     
      Ce-ar fi fost dacă impactul cometei din "Hector Servadac" ar fi avut loc aproape de Bucureşti? Ar mai fi jucat cele două personaje şah prin intermediul telegrafului sau s-ar fi înjurat unul pe celălalt în cel mai autentic cod Morse pe care l-ar fi învăţat într-un fel? Oricare ar fi răspunsul dvs., Thomas L. Friedman ar fi continuat să zboare cu avionul pe cealaltă planetă, rămasă pe orbita terestră, iar cititorii lui ar fi avut în continuare de câştigat din articolele pe care le scrie.