|
|
ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ
... O parabolă care nu ţine apa ...
Credinţa ca paradă
Eşti tânăr şi lucid. Urci. Crezi în cultură, ai întâlnit oameni cu care eşti mândru că trăieşti în acelaşi timp, dar ai văzut şi monştri.
Te-ai născut sub comunism. Ţi s-au spus lucruri pe care ai fost forţat să le crezi, ai văzut chipuri în spatele cărora se ascundea minciuna.
Erai adolescent atunci când s-a produs schimbarea. Te întrebi dacă evenimentele te-au mutilat sau te-au întărit.
Ai citit. Ai vrut să ştii dacă într-adevăr a existat un Cioran, un Eliade, un Noica, un Ţuţea. Fără să minţi, eşti contemporan cu Pleşu, cu Liiceanu, cu Cărtărescu.
Dacă ai fi întrebat ce crezi despre biserică, ai avea două alternative. Să fii sincer sau diplomat. Ai alege-o pe cea din urmă, gândindu-te că vii de jos şi că acolo reperele sunt altele. Cu diplomaţie, vei declara că este o formă de control asupra maselor, că este necesară, că impune o ordine acolo unde este multă nevoie de aşa ceva. N-ai aduce vorba despre diferenţele de credinţă ca principale surse de conflict. Pentru că, te gândeşti, indiferent cât ai fi de naiv, "la montaj" se rezolvă totul. "Iese bine", apare un sondaj, şi totul este O.K., întărind legenda. Doar faci parte dintr-o... majoritate.
Ştiinţa ca refugiu
Un corp tinde să-şi păstreze starea de repaos câtă vreme nu se acţionează asupra lui din exterior. Masa este o măsură a inerţiei corpurilor. Presiunea exercitată la suprafaţa unui lichid aflat în echilibru se transmite integral şi în toate direcţiile în interiorul lichidului. Forţa centrifugă de inerţie este egala în modul şi de sens contrar cu forţa centripetă. Exista un singur "n" natural astfel încât 3 la puterea "n" plus...
***
"Domnule Newton, ce este gravitaţia?
Gravitaţia este Dumnezeu..."
***
Din căruciorul său cu rotile, Stephen Hawking gândeşte lumea. Accident? Mutaţie? Incapabil să mânuiască un creion, savantul dărâmă barierele fizicii moderne.
Într-una din primele luni ale anului 2000 după Christos, cineva, un individ pe care încă nu-l cunoaştem, va da publicităţii câteva cuvinte pe care Albert Einstein nu le-a putut rosti la vremea sa. Era prea riscant...
Soborul
Televiziunea. Slujbele transmise în direct. "Solemnitatea" momentelor.
Ca preşedinte trebuie să fii "al tuturor" daca doreşti să prinzi şi al doilea mandat. "Pârghiile". Una din pârghii?... Cum care... Tradiţia...
Civilizaţia pare incompatibilă cu soborul. Niciunde, gândeşte-te, unde omul contează ca individualitate, n-o să întâlneşti soborul. Teoria soborului ridică turma la rang de supremă împlinire. Firescul doarme.
Ca simplu cetăţean ai doua variante: să gândeşti cu mintea ta sau să te integrezi în tradiţie...
Daca ai, ca roman, un specific, acesta este...
Dincolo şi dincoace de paranormal
Realitatea e strâmtă. Te împresoară, te apasă, te cocoşează. Ai nevoie de o ieşire. Alegi!
Există destule modele pentru a fi stigmatizat, pentru a primi anatema direct în creştetul capului. Ai uitat? Ce-ar fi dacă peste zece ani se va huli acest timp al "post-tranziţiei" ? Ce-ar fi dacă secolul XXI va fi religios iar tu vei rămâne lucid ? Ţi-ar cam sfârâi pielea pe rug sub privirile soborului. Modulându-şi vocile pe tonalităţi cavernoase, înalt-prea-sfinţii de dincoace îţi vor asigura o neştearsă, poate chiar neştirbită aducere aminte.
Ce aleg elitele
Un sobor de bocitoare.
Ca minoritar, eşti liber să crezi într-un model atomic după care viaţa ar evolua inexorabil. Te vei trezi, peste alte câteva mii de ani, căutând pe sub rocile vulcanice urmele paşilor post-tranziţiei.
Concluzia? Trebuie să existe una. Între ştiinţă şi credinţă, ca o trestie gânditoare, stă clătinându-şi creştetul pleşuv şi ţintindu-te cu ochii mici de sub fruntea prelungă, eventual ţinându-te de cot, produsul secolelor de ignoranţă, care au culminat la sfârşit de mileniu doi cu introducerea telefoniei mobile în sud-estul continentului. El nu alege extremele. El este, pur şi simplu, trăieşte, îşi face prozeliţi şi rămâne în istorie.
Cu noi, lumea se colorează strident.
|
|
|