DANEMARCA

Rândurile despre Danemarca au fost scrise şi publicate în presă, acum 3 ani. Cele câteva tablete au apărut în revista Magazin, cu titlul de corespondenţe. Poate că acum, după ce percepţia internaţională asupra României s-a îmbunătăţit, unele aspecte relatate atunci nu mai au aceeaşi "efervescenţă ", dar, cu siguranţă, păstrează sentimentul pe care l-am avut povestindu-le... Danemarca a fost pentru mine primul contact cu "lumea civilizată ".
     
     
      Notele proaste - o provocare la fabricarea unei imagini noi...
     
      Mă aflu în Danemarca pentru o scurtă perioadă de timp. Am privilegiul să văd de aici România.
      La puţină vreme după ce ţara noastră a fost categorisită, din nou, drept ţară cu grad mare de risc, de agenţia de rating Standard & Poor's, am avut ocazia să compar situaţia din România cu situaţia dintr-o ţară aflată cu adevărat în dificultate, un coleg de-al meu a călătorit în Uganda, trimis de firma la care lucram, într-o problemă de telecomunicaţii. Nimic deosebit până aici, însă ce a povestit la întoarcere m-a făcut să scriu aceste rânduri.
      În Uganda, toate obiectivele importante sunt păzite cu arma în mână. Până şi centrala telefonică, pentru care colegul meu s-a deplasat, era înconjurată de persoane înarmate.
      Pe străzi, noaptea, nu se putea circula mai mult de 5 minute fără să-ţi rişti viaţa.
      Un ugandez din trei este infectat cu HIV.
      Şi sunt doar câteva aspecte.
      Am căutat pe internet amănunte despre agenţia de rating care ne-a alăturat ţărilor aflate în mari probleme sociale şi politice. Nu vreau să neg situaţia din România, văzând pagina de web a corporaţiei mi-am dat seama că dacă judecăm doar la capitolul cifrelor şi gândind strict în termenii numărului de locuitori pe care îi are ţara noastră, s-ar putea să ajungem la aceleaşi concluzii.
      Nu am auzit aici, în Danemarca, lucruri urâte despre România. Inginerii români lucrează fără nici o problemă alături de cei danezi. Sigur, nimănui nu-i convine când vin străinii şi iau slujbele localnicilor. Dar asta nu îngreunează cooperarea în această industrie de software.
      Conceptul lansat în lumea telecomunicaţiilor - lucru local, gândire globală, într-o traducere aproximativă - apare ca o şansă pentru industria românească de software. Este o industrie care aduce anual Indiei beneficii de miliarde de dolari. Este o industrie care va continua să evolueze exponenţial, pentru că viitorul este de neconceput în izolare.
      Este şansa României să profite de acest climat. Este momentul unei înţelegeri profunde a transformărilor pe care societatea informaţională le provoacă traiului cotidian, la această trecere între milenii.
      Indiferent cât de grav ar fi ratingul unei agenţii internaţionale, există la ora asta în România suficiente creiere care ar putea demara o contraofensivă. Pentru că imaginea României nu trebuie să fie cea pe care o lăsăm să fie, ci cea pe care ne-o facem singuri.
      În acest moment al globalizării, România poate avea şansa unei renaşteri. Privită în afara contextului politic, afirmaţia ar putea fi irelevantă. De aceea, doar o implicare masivă a societăţii civile în deciziile politice va putea schimba lucrurile în bine.
      De aici, din nordul Danemarcei, dintr-o ţară în care se discută de multe ori despre probleme pe care le credeam localizabile doar în sud-estul Europei, mă gândesc la întoarcerea acasă. Şi la puterea pe care o asemenea deplasare ţi-o oferă în a discerne adevărul de minciună.
     
     
      Plouă mărunt printre morile de vânt
     
      Bucureştiul se leagă, pe calea aerului, de Copenhaga, prin Amsterdam. O coborâre printre nori se termină cu aterizarea într-unul dintre cele mai curate oraşe ale Europei.
      Ca primă acţiune, organizată pentru a vedea câte ceva din tradiţia şi cultura daneză, ajungem la Arhus, în oraşul vechi. Mândri de istoria lor, ghizii prezintă detalii ale conservării unei părţi de oraş şi transformarea sa în muzeu.
      "Suntem atât de independenţi...", spune unul din conducătorii grupului nostru. Şi nu exagerează deloc...
      Energia electrică a statului danez este furnizată în proporţie de 20% de morile de vânt, iar restul de 80% se importă din Suedia. Doar aici se face o abatere de la independenţa, aproape proverbială, a celor 5 milioane de locuitori. Totul se bazează pe electricitate. Încălzire, iluminat, circulaţie.
      Aproape tot ce se produce aici este prefixat cu "Dan". Aţi gustat, probabil, delicioasele "DanCake"... "Încercăm ca tot ce facem să fie cît mai bine realizat", ne destăinuie un secret alt membru al grupului.
      La hotelul din Copenhaga, unde am înnoptat din cauza unei decalări de trafic aerian, în afara unei discreţii totale şi a unei curăţenii desăvârşite, am urmărit cum începe o dimineaţă în Danemarca. La 5.30 am luat micul dejun. Oameni grăbiţi, al căror timp costă bani... Şoselele lor... Benzi groase de asfalt, presărate cu indicatoare, ce conferă o confortabilă vizibilitate... Toate activităţile se sincronizează perfect.
      "Aveţi oameni săraci ?", am întrebat o persoană născută aici. "Dacă găseşti pe cineva dormind în stradă este alegerea lui. Pentru oricine se găseşte un apartament", mi se destăinuie, surprinsă de idee, persoana care se consideră norocoasă pentru că, imediat după terminarea facultăţii, a găsit de lucru la una dintre cele mai mari firme din Europa.
      Curiozitatea românilor este firească. Secretul succesului danezilor ? "Cum aţi reuşit ?", sunt tentat să întreb. Dar mă opresc. Îmi amintesc de cuvintele ghidului dintr-un muzeu din Arhus. "Am pierdut toate războaiele pe care le-am purtat cu vecinii, însă între noi nu ne-am luptat niciodată"...
      Iar din punct de vedere economic există un alt secret. "Voi investiţi încredere în oameni...", îl întreb cu privirea pe liderul grupului nostru. Mă aprobă fără cuvinte. Pe faţa sa citesc o fericire senină.
      În Danemarca, nici o zi nu seamănă cu alta. Vremea se schimbă rapid, însă oamenii, ca nişte ceasornice, respectă un ritual al muncii în beneficiul lor şi al copiilor.
     
     
      Vagoane de tren şi un cult al statuilor
     
      Un muzeu al trenului, situat într-un oraş important din Danemarca, Odense, găzduieşte un vagon de Orient Express fabricat în 1943 la Astra Arad de "Fabrica română de vagoane, motoare, armament şi muniţiuni S.A"... Fără nici o exagerare, mi s-a părut cel mai frumos vagon dintr-o expoziţie care include întreaga istorie a căilor ferate daneze. În interiorul muzeului, am văzut copii asamblând trenuleţe de jucărie şi dirijându-le. Am văzut părinţi învăţându-şi odraslele să creeze un joc lego din tastele computerului, dar şi vizitatori urcând în locomotivele cu aburi, în atmosfera începutului de secol XX...
      Odense, un oraş al statuilor. La fiecare pas întâlneşti sculpturi după personajele lui H.C. Andersen, scriitorul care a făcut cunoscută Danemarca în toată lumea... În Copenhaga, statuia Micii Sirene reprezintă simbolul Danemarcei... Iar în Arhus am întâlnit o uriaşă statuie a unei purcele alăptându-şi puii. Întinderi de verdeaţă încadrează forme abstracte. Oraşele capătă personalitate prin statuile lor. Tot în Odense, oraşul în care s-a născut Hans Christian Andersen, l-am întâlnit pe Brâncuşi... Am trecut în tăcere pe lângă raftul care adăpostea unul din studiile maestrului român. În acelaşi muzeu al imaginii, acolo unde Constantin Brâncuşi aştepta, într-o carte, atingerea unui pasionat al artei, l-am descoperit pe unul dintre cei mai mari artişti contemporani ai Danemarcei, pictorul suprarealist Otto Frello. Picturile sale sunt proprietatea muzeului din Varde, locul unde s-a născut marele pictor, neinteresat de glorie... "The unknown painter" a pictat aproximativ 50 de tablouri. Imaginile sunt şocante. O feerie fantastică adăposteşte personaje stranii, animate de situaţii desprinse dintr-un viitor zugrăvit în culori ale trecutului. Necunoscut chiar în ţara lui, Otto Frello mi s-a părut dincolo de Dali...