Robert David pune la cale carnavalul

Cotidianul este drapat, este ascuns, este sufocat de evenimentul mic, eveniment care se multiplica în mod pervers luând chipul propriului imaginar al eroilor sai, Robert David dejucându-i strategiile cu abilitate si cu inspirata taietura în plinatatea corpului sau fie el politic sau pur si simplu suav sau, dimpotriva, mercantil, gaunos si ticalos.

Ticalosia în viziunea lui Robert David se sulemeneste, se bâtâie în fals tango, se deda la acte, eviscerata fiind. Corpul ei este cuprinzatorul enciclopedic al tuturor faptelor pe care, nefiind frustrat, Robert David le oteleste, le stralumineaza fara a se deda frondismului sau aporiri, fara a cersi sau a smulge cununa hilarului formator de opinie care se pune în lumina pe el si pe corpul sau spre a nemuri, spre nesatul propriei sale ticalosii ascunse în mestesugite constructii pe care vântul si uitarea stau sa le risipeasca în teancul vârtos al uitarii.

Uitarea, anomia, elegant vorbind, folosind aici un savantlâc, este tinta lui Robert David care lucreaza spre neuitare stiind de fapt secretul parsiv, secretul secretelor, anume ca metabolismul maselor are nevoie de uitare, ca multimile se dedau carnavalescului fiind, refuzând simulacrul filozofic si aruncând în focul uitarii si al nesatiului de a trai aici si acum, anatema, crucifixul smuls din inima, din trupul elitei si aruncat înspre desantata întrupare a vulgului.

Robert David construieste o împotrivire asupra elitei nu adresându-i-se, nu vorbind despre ea, nu chemând-o sa se întrupeze în forme cotidiene, în mondenitate ci participând-o, traind-o în fiecare substantiv, în fiecare cumplita rotire a verbului în carnea frazei sale fara dubiu.

Dubiul davidian este de alta natura, el nu e un fiind care se îndoieste spre a-si descoperi vocatia de a fiinta, de a înfaptui un construct filozofic.

Constructia davideeana nu este a moralizatorului de duzina care-si împarte întruparea înttre o moda politica sau alta sau între mari teme care se dezbat spre folosul nimanui. Robert David nu dramuieste, nu înscauneaza preaplinul evenimentului cotidian si nu preasfinteste marea politica însurubând-o în desfasurari textuale netrebuincioase, excrescente ale enciclopediei, protuberante sau construct diform, urâtenie si degringolada.

Fraza davideeana ca si conceptul sau asupra lumii are claritate, scânteiaza construind efemerul, lipindu-se de efemerul asta pentru a-i da ceva din rasuflarea lui.

Caci rasuflari de taina sunt aceste desfasurari de lumi, de cotidian zbuciumat, de miscari politice, Robert David neconstruind aici o pozitie si nici reclamându-si opozitia, satietatea de eveniment, dispretul.

Robert David nu dispretuieste dar nici nu iubeste cu nemasura, paternalist, aceste personaje reale pe care le aduce în conul sau de lumina.

Nefiind frondist si nici trompetist al elitei zdruncinate, speriate sau înamorate de tribulatiile vulgului, Robert David este liber în încercarile sale, se misca usor si spectaculos în imediata sa apropiere. Nefiind îndreptator al vulgului, Robert david este iarasi liber în actele sale daruindu-le cu nonsalanta hârtiei sau digitalului spre încercare si disputa.

Robert David îsi disputa realul, si.l revendica construind lumea dupa chipul ei dar interpretând-o dupa chipul si asemanarea lui nedeclarând însa ritos ca lumea ar fi chiar el însusi. Este totusi aceasta lume însa în desfasurare, în descrestere a enigmei, în punere în lumina.

Robert David însa nu stralumineaza aruncând conul de lumina al lanternei sale magice peste dezvelita lume, peste corpurile viermuitoare în scrierile sale de lume si despre lume, el cotrobaieste, pune puncte de lumina, ataseaza balize si ridica un far în chiar inima lumii ticalosite, aflate în cautarea nemuririi sau a cumplitului sau adevar de ultim sens, de ultim ragaz înaintea prabusirii în neantul timpului.

Timpul este extrem de important la Robert David, Robert multiplica timpul îm zeci si sute de forme enciclopedice toate viermuind, vociferând, interogând si interogându-se necontenit asupra lucrurilor marunte sau asupra marilor chestiuni cu un soi de angelica ticalosita nevinovatie.

În aproipiere se petrec desfasurarile de lumi, desfasurarile de taine care umplu cotidianul pâna la refuz, sufocându-l. Robert David zdruncina taina lumilor debusolându-le. În apropiere se petrec lucruri cutremuratoare care ne lasa fara suflare dar pe care le uitam cu repeziciune pentru ca altele îsi asteapta rândul la marele festin lumesc, carnavalesc.

Robert David pune la cale carnavalul si hotaraste aspura revolutiei, asupra loviturii de stat sau asupra retoricii parlamentare, el distribuie roluri în timp ce formele enciclopediei se zbat în plasa întinsa cu abilitate de acest adevarat regizor al vesnic efemerului cotidian tumultuos, spumos si încântator.

Dar nu e un partizan. Nu e un marunt iesit la lume sa faca frumos, sa se exprime manifestându-se plenar si constitutional, nu e un obiect contrafacut al enciclopeidie si nici macar un anume cetatean cinstit pornit sa îndrepte lumea, s-o certe si nici un cronicar însotit de remuscare si de groaza, un cronicar înstapânit de temerea ca lumea s-ar risipi în neantul ultimului sau sens fara a se sti pe sine, pas cu pas. Robert David nu se pierde în corpul cronicii nefiind nuntit cu aceasta, nu construieste limita de eveniment, nu întrevede zidul la care ticalosia se prabuseste plina de sângele care inunda buletinul de stiri si care mânjeste prima pagina a jurnalelor care urla nimicuri despre infamie si coruptie.

Robert David da chip infamiei, o porneste prin lume strunind-o, îi da corp umblator si chiar o umple de haz nebun, îi pune tichie cu clopotei aceasta neînsemnând ca ar fi un arogant sau un robust gânditor cu aplomb si barbison.

Robert David e un regizor care nu a iesit la lume sa faca frumos sau s-o faca de ocara pe biata lume. Nu e un glas tunator în furtuna. Nu e pornitul împotriva modernitatii sau fiorului postmodernist, nu reclama întoarcerea la natura si nu ne împinge catre chilie. El e un pretuit al vietii, al voluptatii de a trai din plin.

Robert David este, în întregul sau, tocmai aceasta miscare a lumii tumultuoase si pline de nerv si de probleme care mai de care mai încântatoare si mai sufocante.

În aceasta consta superbia davideeana, Robert David fiind însasi miscarea lumii, fiind curgerea sa, fiind marele corp al faptului divers care e tocmai osatura actelor noastre brave si pline de miez, a actelor noastre filozofice carnavalesti, a faptelor noastre pline de maretie su nimicnicie, fiecare dupa caz si dupa putinta.

Aceasta fiind taina, nici pe departe nu am pus-o cumva în lumina caci taina davideeana se împartaseste pe rând fiecaruia dupa sufletul si asemanarea aceluia sau dupa inima si sufletului lui puse în conul de lumina divideean vremelnic dar spre neuitare si lupta cu sinele lumii pornit sa-si descopere ultimul sens.