Cum se construieşte pe sine enciclopedia divideeană este o lucrare de taină a spiritului în cea mai aiuritoare insurgenţă, fiind o încercare a miracolului asupra fiinţei. Formele enciclopedice se însufleţesc pe măsură atribuindu-şi şi revendicându-şi realitatea nu răsturnată, nu reeşapată, nu o realitate contrafăcută ci însăşi realitatea aşa cum este. AŞA CUM ESTE pare a fi canonul davideean, o normă a textului care nu este dat spre citire ci spre a fi în spiritul lui, spre a fi nu alături ci participat şi în acelaşi timp participant. Participantul este forma enciclopedică davideeană care explicitează realitatea aşa cum este şi nu altfel, miracolul atribuit şi revendicat fiind nu al inspiraţiei şi a notei fulgurante ci al meditaţiei, al strigătului apoi, a plonjeului în cotidianul aflat şi nu trucat ci luat aşa cum este. Obişnuitul şi obişnuinţa nu este un compus davideean al modernităţii şi nici un tribut al postmodernismului, nu este al realismului frust şi nici al duioşiei întruchipate. Formele se construiesc pe sine nefiind sub directa îndrumare auctorială aceasta fiind o relaţie de vulnerabilitate pe care Robert David o evită cu superbie. Organizând Crăciunul ca eveniment notabil, instrumentându-l pe potriva propriei sale enciclopedii, Robert David face o descoperire asupra miracolului refuzând textualitatea, ocolind artificialul şi rezervându-şi plăcerea construcţiei unei realităţi a realităţii, aceasta nefiind copia şi nici re-construcţia ci realitatea însăşi. Crăciunul plin de miracole este un eveniment mare cuprinzător al tuturor ficţionalelor, starea de beligeranţă aflată în corpul enciclopediei davideene fiind nu belicoasă sau duioasă şi nici frondă sau puştism simulat ci expresia gravă a unei conştiinţe. Asumându-şi miracolul trăirii, Robert David nu-şi construieşte starea de interogaţie asupra lumii cu naivitate ci foloseşte un registru complex, complexitatea fiind natura acestor ficţionale care nu se revendică spre citire ci spre trăire şi participare. Enciclopedia davideeană este în corpul ei plină de farmec dar şi plină de perversitate căci îşi supune formele unor stări dinamice oferindu-le drept direcţional fie contradictoriul, fie ridicolul sau tragicul. Formele sunt aievea, sunt aici dar, privite aşa cum sunt se descoperă a fi ale fragmentariumului, discontinue uneori întâmplătoare. Ferment davideean, întâmplarea este un construct de anvergură ea guvernând evenimentele şi afirmând pas cu pas întâmplatul. Enciclopedia davideeană îşi organizează întâmplatul nu ca finit, nu ca un dat, nu ca un imuabil, limita nefiindu-i literă de lege. Formele enciclopediei davideene nu sunt întâmplătoare ci întâmplate, ele însele, eveniment. Este poate frumoasa descoperire a lui Robert David, o cheie de boltă, expandarea şi instrumentarea personajului ca întâmplat, eveniment care reclamă cu obstinaţie descoperirea instrucţiunilor, descoperirea de sens. În toate sensurile este expresia enciclopediei davideene, formele sale fiind asemenea unor vehicole în care odată cuprins, descoperi un nou sens, te îmbogăţeşti cu Istorie căci Istoria este curentul de fund, profunzimea pe care enciclopedia davideeană o construieşte aşa cum este. Istoria nu a unei vârste exprimate confuz şi aiuritor prin ficţional ci Istoria zbuciumată, aşa cum este, Istoria întâmplatului care, nefiind limită, se declară eveniment. Nefiind sumă de evenimente, Istoria Davideeană este nu un discurs autoreflexiv, nu un puseu adolescentin ci o tăietură viguroasă în corpul realităţii, aşa cum suntem. Aşa cum suntem, se declară formele enciclopedice întâmplate în corpul miracolului, Crăciunul nefiind motiv ci cascadă de miracole fie ele întâmplate în lumea politicii sau în lumea aşa cum este ea. Robert David nu scrie ceea ce vede, nu povesteşte ceea ce se întâmplă ci este el însuşi Istoria şi Enciclopedia dar nefiind artefact manipulat sau animat de un Altul aflat dincolo de sau în spatele construcţiei enciclopedice.