Ce i-a şoptit David lui Goliat

O carte precum Turnurile Gemene este interesantă înainte de a place (sau displace) fiindcă este exponentul unui fenomen din ce în ce mai caracteristic literelor româneşti de după optzecism. Autori care scriu din pasiune, doar din pasiune, fără a avea şansa dată de circumstanţa istorică de a trăi într-un spaţiu literar normal, învaţă pe cont propriu şi în pofida indiferenţei cvasi-generale că au un rol şi se înscriu la succesiune tocmai pentru constituirea normalităţii literaturii române. Robert David îşi asumă acest rol şi îşi demonstrează dreptul succesoral în direcţia încă vie şi benignă a imaginarului nostru - imaginar uneori prea violent, alteori aproape amorf şi pasiv. Şi ţinând cont că volumul pune la un loc texte din ultimii zece ani, el este fără tăgadă una din radiografiile imaginarului românesc actual.

Volumul de debut al lui Robert David este şocant pentru un cititor mediu român. Tocmai pentru că este altfel, mult mai inegal, fără o linie de forţă decelabilă precum majoritatea debuturilor – unele disperat de unitare, echilibrate, robuste etc. -, volumul Turnurile Gemene ascunde o mare promisiune, pe care nu o voi numi decât la finalul intervenţiei mele. Promisiunea aceasta poate deja să fie împlinită pentru fiecare cititor în parte, după cum urmează:

Pentru cititorul de science fiction cu o dependenţă faţă de vertijul intelectual, adică pentru cititorul unde construcţia unei lumi ficţionale se bazează pe un mod de gândire ştiinţific, Robert David oferă proza care şi dă titlul volumului, Turnurile Gemene, dar şi O armă neobişnuită, sau Experimentul. Preferata evidentă: Turnurile Gemene. Construcţie economică, motivaţii credibile, fir logic fără cusur, stil curat.

Pentru cititorul de science fiction care este generos cu textul, îngăduindu-i elipse cu efect estetic, şi generos cu autorul, îngăduindu-i doar sugerarea explicaţiei construcţiei, Robert David a scris Cu gândul după lumină, Până la căderea nopţii, Călătorul, Faţă în faţă, Seagate Ltd., Singur în noapte, Dincolo, Dimineaţa, A doua oară. Menţiune personală: Călătorul.

Un fantastic liniar, uşor inteligibil se dă la citire în Fără scăpare, Atingere, Înapoi acasă, Un copil alergând în noapte, Harta din Brad.

Degustătorul de parabole – fie ele în cheie jurnalistică, absurdă sau doar satirică – are în volumul lui Robert David Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele, Priveşte atent către bradul de lângă tine, Războiul pentru o cauză dreaptă, Hanovra şi Pariul. Textul de reţinut – Hanovra, plin de culoare şi cu un ritm ludic excelent prins.

Scriitorul Robert David este altul pentru fiecare tip de cititor pe care îl are. Simpla înşiruire sub câteva etichete a prozelor sale nu se doreşte o eviscerare, ci prefigurează evoluţia probabilă a scriitorului. Îndrăznesc să îmi pun aceeaşi întrebare cu prefaţatorul Liviu Radu: spre ce se va îndrepta nevoia de a scrie a lui Robert David, spre un transport mai mare ideatic sau spre o forjare superioară a formei? Ca un egoist, însă trăgând cu ochiul şi la a doua carte (doar în format electronic, vezi www.liternet.ro, căutare „robert david”), Războiul lumilor paralele, în care jurnalistul David se războieşte cu Goliatul prost şi meschin al vieţii intelectuale şi politice româneşti, - ca un egoist, ziceam – îi cer exploatarea amânduror opţiunilor. Piatra textuală din praştia lui Robert David este promisiunea că măcar un cap monstruos se va sparge. Mai rămâne de văzut dacă asta va face istorie literară sau ştirile de la televizor.