Va prezentam in acest curs, ultimul capitol din "Era Metamoderna", 
carte scrisa de Shri Mataji Nirmala Devi, fondatoarea Sahajei Yoga.

+++ Era Metamoderna (I) - fragment +++ 


In osul triunghiular numit sacrum in latina, exista o putere a dorintei 
pure. Acest os a fost numit de catre greci sfant, ceea ce inseamna ca 
si ei cunosteau existenta acestei puteri. In limba sanscrita, puterea 
respectiva este denumita Kundalini.

Ajunsi aici, as dori sa afirm, cu toata umilinta, ca nimeni nu ar 
trebui sa respinga aceasta cunoastere ca fiind inutila, pe motiv ca provine 
dintr-o tara nedezvoltata ca India. Cultura occidentala a progresat 
foarte mult acum in domeniul stiintei. Civilizatia occidentala este ca un 
copac foarte mare care a crescut peste limitele sale normale. Trebuie 
insa sa ii descoperim radacinile, iar daca ele se gasesc in India sau in 
orice alta tara, de ce sa nu acceptam ca un copac nu poate exista fara 
radacini, iar radacinile nu au nici un rost daca nu hranesc copacul, 
care altminteri s-ar prabusi.

Aceasta putere a dorintei pure este infasurata in trei spire si 
jumatate. Spira este denumita in limba sanscrita Kundal si deoarece energia 
respectiva este de natura feminina, ea poarta numele de Kundalini. 
Kundalini este asezata in osul triunghiular, asemenea unei flori delicate 
care se trezeste si traverseaza cei sase centri energetici din coloana 
vertebrala, iar apoi strapunge zona fontanelei. Adevarul absolut, pe care 
trebuie sa-l acceptam, este ca nu suntem corpul nostru fizic, nici 
mentalul, nici emotiile, nici inteligenta, nici ego-ul sau conditionarile, 
ci suntem dincolo de toate acestea, Spiritul pur.

Ajunsi in acest moment, va voi marturisi ca aceasta cunoastere este 
accesibila tuturor oamenilor, prin intermediul Sahaja Yoga. Sunt multi 
care o utilizeaza la nivel mental, deoarece ei citesc carti scrise de 
intelepti care nu au fost suflete realizate. Fiind prinsi fara de scapare 
in paienjenisul cuvintelor (Shabda Jalam), ei practica tot soiul de 
ritualuri, postesc (Japas, Tapas) si fac acte de penitenta, isi parasesc 
familiile si societatea, incercand sa duca o existenta de celibatari, 
care este cu totul impotriva naturii. 

Aproape toti acestia, sunt persoane orientate spre bani si au fondat 
organizatii unde propovaduiesc tot felul de neadevaruri. Dar care este 
dovada minima necesara, pentru ca oamenii sa aprecieze ce au primit prin 
Sahaja Yoga, fara a plati nici un ban? In primul rand, ei trebuie sa 
primeasca experienta Realizarii Sinelui. Vor ajunge sa simta in varful 
degetelor, suflul racoros al Duhului Sfant, si vor primi puterea de a da 
realizarea altora. Ei ajung sa cunoasca ce nu este in regula cu 
chakrele lor si ale altora, si devin capabili sa le corecteze. Isi corecteaza 
problemele ramase de la falsii guru, iar situatia lor pe multiple 
planuri se imbunatateste considerabil. Cu totii ajung sa simta o pace 
absoluta, atat in interior cat si in exterior. Casatoriile celor din Sahaja 
Yoga sunt in proportie de 95% foarte reusite, iar copiii nascuti 
realizati, sunt niste mari sfinti.

Mai exista si un alt adevar care trebuie acceptat, si anume ca exista o 
putere subtila a iubirii divine, care indeplineste intreaga lucrare 
vie. Acest proces poate fi explicat numai dupa Realizarea Sinelui. Energia 
Kundalini se trezeste in mod spontan si strapunge zona fontanelei. In 
acest moment, spiritul reflectat in inima se ilumineaza si, la randul 
sau ilumineaza atentia, iar omul devine capabil sa contemple fenomenul in 
fiinta sa. In acelasi timp se simte un suflu racoros in varfurile 
degetelor si in zona fontanelei, acesta purtand nume diferite asupra carora 
nu ne vom opri.

In timpurile moderne este foarte greu sa-i convingi pe oameni ca exista 
o cale prin care se poate atinge pacea interioara. Mentalul omului 
modern este foarte complicat si a ajuns la concluzia ca poate rezolva 
problemele vremurilor actuale doar pe calea ratiunii. Aceasta complicatie a 
creierului, precum si convingerea creata, nu permit nici unei idei 
despre adevarul absolut sa patrunda in mintea savantilor, intelectualilor 
sau oamenilor de stiinta contemporani.

Ei nu vor sa vorbeasca despre ceva care nu implica o discutie in 
contradictoriu in cadrul vreunui seminar sau a unei conferinte 
internationale. Asemenea idei nu sunt acceptabile pentru oamenii care savureaza 
disputele si traiesc prin jocul lor. Pentru a da un exemplu, cand am fost la 
Paris pentru prima oara si trebuia sa vorbesc publicului despre bucuria 
interioara, toti m-au prevenit ca arat prea bucuroasa si fericita, iar 
infatisarea si atitudinea mea nu sunt acceptate de marii intelectuali 
ai Frantei, care vor trage concluzia ca bucuria mea este pricinuita de 
ignoranta, si ca daca as intelege ce este viata, as fi cu siguranta cea 
mai nefericita persoana. Nu am putut intelege cu nici un chip, cum 
si-au format francezii conceptia ca sunt cei mai norocosi dintre oameni. De 
fapt, francezii sunt convinsi ca sunt ceva cu totul special. Cultura 
lor de alcool este, intr-adevar, "deosebita". Iar prin sistemul lor 
putred de valori, ei au devenit (si i-au facut si pe ceilalti) alcoolici si 
extrem de nefericiti.

La inceputul conferintei, m-am adresat audientei cu apelativul 
"mizerabili", deoarece am considerat ca acesta ar fi modul cel mai atragator de 
abordare. Si, intr-adevar, au devenit foarte curiosi sa auda ce aveam 
sa le spun. Le-am spus ca la Paris, la fiecare al zecelea felinar dai 
peste niste betivi care stau si cugeta la sfarsitul lumii, ultimul lucru 
care mai trebuie sa se petreaca. Dar daca la fiecare al zecelea felinar 
exista o carciuma si la fiecare al doilea felinar intalnesti o 
prostituata, ce se mai poate intampla acestor oameni care, sub pretextul de a 
fi atat de nenorociti, isi toarna bauturile pe gat de indata ce apune 
soarele, iar unii dintre ei de indata ce rasare soarele.

Odata, calatoream pe o nava cu perna de aer, de la Londra la Paris. 
Ajunsi la Lille, am descoperit ca toate casele erau incuiate la ora sapte 
si jumatate seara. Ne ratacisem si a trebuit sa batem la usa fiecarei 
case unde erau lumini aprinse. Dintr-una a iesit un barbat beat, iar din 
alta, cu chiu cu vai, a raspuns o doamna care era beata in ultimul hal. 
Erau atat de beti, incat nu i-am putut intreba absolut nimic. Ne-am 
gandit atunci sa cautam un restaurant unde sa ni se arate drumul, dar 
nimeni nu a stiut sa spuna unde este restaurantul. A fost foarte greu sa 
vorbim cu cineva dupa ora noua seara in acel loc care era, chipurile, un 
oras modern din Franta.

Pe de alta parte, elita intelectuala se complace intr-un alt fel de 
betie. Sunt atat de conditionati, incat este imposibil chiar sa le 
pomenesti numele Divinitatii. In ceea ce-i priveste pe barbatii din Occident, 
ei sunt foarte ocupati cu jocurile de noroc, cu bautura si cu 
legaturile amoroase. Femeile sunt foarte ocupate sa arate frumoase la varsta de 
saptezeci de ani, pentru a-i atrage pe barbati, la fel ca orice 
prostituata care si-a facut din asta o meserie.

Intr-o asemenea societate, in care nimic nu este respectat, ce sanse 
are cineva sa vorbeasca despre Divinitate? Totusi, trebuie sa spunem ca 
in toate aceste tari occidentale, ca rezultat al culturii lor, s-a creat 
un gen de confuzie si revolta care au inrautatit situatia. Tinerii s-au 
dedat la tot felul de metode distrugatoare si, dupa ce multi dintre ei 
s-au ruinat, au aderat la secte ingrozitoare si falsi guru. Din 
religiile lor au nimerit in tot felul de secte si au ajuns la tot soiul de 
asa-zisi guru preocupati de putere sau de bani. Acesti cautatori ai pacii 
interioare, au ajuns sa se ruineze complet, atat financiar cat si 
mental, fiind cu totii hipnotizati de faimosii lor maestri.

Acei tineri care au supravietuit, au fost extrem de zdruncinati si au 
inceput sa doreasca in permanenta sa practice un joc datator de senzatii 
tari, care sa le zdruncine mentalul atat de sufocat de conditionari si 
ganduri, de parca ar fi dorit sa evadeze din realitate si sa patrunda 
in iluzia unei vieti artificiale. Vechile scripturi spun ca acestea sunt 
timpurile cele mai rele  Kali Yuga, cand oamenii traiesc in iluzie si 
in confuzie (bhranti). Iluzia este foarte stresanta si nu ingaduie nici 
un moment de destindere. 

  

(c) Copyright 2005 Asociatia Culturala "Sahaja Yoga Romania" - Centrul 
Magurele Prahova
http://www.sahaj.xhost.ro  
