Acoperitoarea femeii si descoperirea capului barbatului in inchinare

batic-head-covering
( Photo credit traditionalchristianity.wordpress.com )

Acoperitoarea femeii si descoperirea capului barbatului in inchinare

Subiectul face parte din adevarurile privind sfintirea trupului nostru. Nu este o optiune, ci o obligatie pentru orice credincios.
Urmarirea sfintirii nu inseamna ca eu am puterea sa ma sfintesc pe mine, ci inseamna ca eu, datorita actiunii lui Dumnezeu din viata mea, ma supun cu totul lui Dumnezeu, adica ma daruiesc trup, suflet si duh, Lui si urmaresc voia Lui in toata viata mea.
1 Tesaloniceni 5:23 Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos.
Cum sa urmaresc sfintirea trupului meu, deoarece acesta este parte din subiectul discutat?
a) Printr-o moralitate sexuala dupa standardele lui Dumnezeu
Fugiţi de curvie! Orice alt păcat, pe care-l face omul,este un păcat săvârşit afară din trup; dar cine curveşte păcătuieşte împotriva trupului său. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1Corinteni 6:18-20)
1 Corinteni 6:9 Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiţii,
b) Printr-o sanatate a trupului dupa standardele lui Dumnezeu
Abuzurile de mancare si bautura distrug trupul nostru!
1 Corinteni 6:10 nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu.
Dulce este somnul lucratorului, fie ca a mancat mult, fie ca a mancat putin; dar pe cel bogat nu-l lasa imbuibarea sa doarma. (Ecclesiastul 5:12)
Luati seama la voi insiva, ca nu cumva sa vi se ingreuieze inimile cu imbuibare de mancare si bautura si cu ingrijorarile vietii acesteia, si astfel ziua aceea sa vina fara veste asupra voastra.(Luca 21:34)
Romani 14:17 Caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant.
c) Printr-o prezentare a trupului dupa standardele lui Dumnezeu
Modestia (nu extravaganta)
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule de aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. (1 Petru 3:3-4)
Supunerea
Orice barbat care se roaga sau proroceste cu capul acoperit isi necinsteste capul sau. Dimpotriva, orice femeie care se roaga sau proroceste cu capul dezvelit isi necinsteste capul ei, pentru ca este ca una care ar fi rasa. Daca o femeie nu se inveleste, sa se si tunda! Iar, daca este rusine pentru o femeie sa fie tunsa ori rasa, sa se inveleasca. (1 Corinteni 11:4-6)
Deosebirea de lumea aceasta (moda atat la haine, cat si la par)
Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.(Romani 12:2)
d) Printr-o respingere si anihilare categorica a dorintelor trupului, a pacatului
De aceea, omorati madularele voastre care sunt pe pamant: curvia, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli.(Coloseni 3:5)
Si noi, dar, fiindca suntem inconjurati cu un nor asa de mare de martori, sa dam la o parte orice piedica si pacatul care ne infasoara asa de lesne si sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. (Evrei 12:1)

Standardul lui Dumnezeu cu privire la trupul nostru atunci cand stam in inchinare inaintea lui Dumnezeu si prin care ne aratam supunerea fata de autoritatea Lui este ca femeia sa se acopere sau sa-si inveleasca parul si barbatul sa fie descoperit, deci sa nu-si acopere sau invelasca parul cu nimic.
Acoperitoarea femeii este un respect fata de autoritatea lasata de Dumnezeu in Biserica. La fel ca si neacoperirea capului la barbati. E o rusine sa vezi un barbat cu capul acoperit in Biserica, asa cum este o rusine sa vezi o femeie descoperita. Prin asta se sfideaza autoritatea lui Dumnezeu stabilita si poruncita omului.
Acoperitoarea nu este modestie, ci ascultare de Dumnezeu si mai presus de atata, inchinarea este daruirea ta, trup, suflet si duh lui Dumnezeu.
Atunci cand eu cred ca Dumnezeu se uita doar la inima mea si trupul pot sa-l neglijez este o idee nebiblica si nu are nimic de-a face cu Adevarul Scripturii.
Biblia spune: „Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant care locuieste in voi si pe care L-ati primit de la Dumnezeu? Si ca voi nu sunteti ai vostri?” (1 Corinteni 6:19)
In bisericile liberale femeile si fetele, au ajuns nu doar sa nu-si mai acopere capul (cu privire la femei maritate), ci sa vina aproape dezbracate inaintea Domnului si a Bisericii. Motivatia este ca inaintea lui Dumnezeu e importanta atitudinea inimii si trupul nu conteaza. Este un truc initiat de satana prin care se are in vedere negarea adevarului Scripturii si care arata cat de pervertit este interiorul omului. Acesti oameni in general motiveaza ca Dumnezeu sa uita la inima, pai daca inima este schimbata, atunci se va vedea si in exterior, asa ar fi normal. Nu poti avea o inima schimbata si sa umbli ca o desfranata sau un desfranat, totul trebuie sa fie intr-o legatura cu Duhul Sfant. Daca suntem sfinti, noi suntem sfinti, trup, suflet si duh.
Stiu ca majoritatea in bisericile noastre nu se mai acopera si daca cumva le pui inainte cuvantul esti ridiculizat, asta deoarece traim vremuri din urma, cand oamenii au doar o forma de evlavie, sfideaza autoritatea Bibliei si autoritatea lui Dumnezeu si traiesc dupa placerile lor. Ce putem face este ca noi care dorim sa continuam alergarea pe calea stramta sa ascultam de Scriptura, sa avem grija la sfintire: trup, suflet si duh. Cununa nu ne-o vor da oamenii, liberalii crestini, ci cununa ne-o va da Domnul Isus, Preaiubitul inimii noastre.

Contextul cultural invocat de unii ca neascultare de invatatura apostolului Pavel este un fals
Apostolul Pavel este foarte clar cu privire la context si spune clar ca Epistola este valabila pentru bisericile de pretutindeni si nu numai pentru  Biserica din Corint: “Pavel, chemat sa fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, si fratele Sosten, catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, catre cei ce au fost sfintiti in Hristos Isus, chemati sa fie sfinti, si catre toti cei ce cheama in vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor si al nostru:…”( 1 Corinteni 1:1-2)

Cat priveste terminologia cuvintelor din limba greaca din text (1 Corinteni 11:1-16) este o alta dovada care ne convinge ca femeia trebuie sa se acopere (inveleasca ) si barbatul trebuie sa fie descoperit 
Versetul 5 spune: “…orice femeie care se roaga sau proroceste cu capul dezvelit isi necinsteste capul ei…”.  La dezvelit, cuvantul in greaca este ἀκατακαλύπτῳ, (akatakalyptō ). Cuvantul se refera la a descoperi sau dezveli ceva in mod fizic.
Mai departe textul spune in vers 6 ca daca o femeie nu se inveleste, sa se si tunda, prin asta este clar ca textul nu vorbeste de par ca si invelitoare, ci de o invelitoare peste par. Cuvantul din vers 6 pentru ca sa se inveleasca este: κατακαλύπτεται ( katakalyptetai ),
Katakalyptetai fiind o invelitoare peste par. Cuvantul este format dintr-o combinatie de doua cuvinte κατά + καλύπτω. Kαλύπτω inseamna ceva care cauzeaza o acoperire fizica, atunci cand acoperi pe cineva, folosit si atunci cand ascunzi pe cineva sa-l tii secret. κατά, inseamna un semn care prelungeste sau marcheaza o zona.
Continua Pavel in versetul acesta si spune ca daca-i rusine sa fie tunsa, atunci sa se inveleasca. Cuvantul aici este κατακαλυπτέσθω (katakalyptesthō), aici fiind vorba de a pune o invelitoare peste par ca sa nu fie tunsa.
In versetul 15 unde Pavel vorbeste de par ca invelitoare foloseste cuvantul din greaca: περιβολαίου (peribolaiou), ca o invelitoare naturala a capului.Folosirea primului cuvant ca femeia sa-si inveleasca parul, “κατακαλύπτεται”,  este un semn care inveleste sau acopera parul in mod clar. Asta-i sustinut si de versetul 10 care spune ca : “De aceea, femeia, din pricina ingerilor, trebuie sa aiba pe cap un semn al stapanirii ei. “
Folosirea celui de-al doilea verset se afla in context si spune ca daca-i o rusine pentru o femeie sa fie tunsa sa ramana cu parul pe cap “περιβολαίου (peribolaiou)”  si acoperita peste par cu κατακαλυπτέσθω .
Inchei si eu cu versetul spus de Pavel si indemn pe fiecare din noi sa traim in ascultare de Dumnezeu, care si in cazul acesta este clar cu privirea la respectarea autoritatii lasate de Dumnezeu prin acoperirea capului femeii si descoperirea capului barbatului, atunci cand suntem la inchinare inaintea Domnului si stam in prezenta Lui ca si Biserica.

„Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici bisericile lui Dumnezeu.”(1 Corinteni 11:16)
Simion Ioanas