Rotiferele sunt metazoare microscopice, acvatice (pot fi întâlnite de asemenea în medii terestre foarte umede - mlastini, stratul de muschi din apropierea apelor etc), caracterizate prin prezenta în partea anterioara a unui aparat rotator format din cili, folosit atât în hranire cât si la deplasare.

Animale extrem de comune în toate bazinele acvatice, rotiferele au o importanta ecologica deosebita, deoarece reprezinta baza trofica pentru hrana unui mare numar de speci de nevertebrate si a stadiilor tinere de dezvoltare a pestilor. Aceasta pozitie în lanturile trofice acvatice este favorizata de faptul ca rotiferele pot dezvolta populatii cu biomase si densitati enorme.

Corpul rotiferelor este împartit în trei zone: regiunea cefalica, ce poarta aparatul rotator, corpul propriu-zis sau trunchiul si piciorul. Cea mai mare parte a rotiferelor au un dimorfism sexual foarte accentuat, masculii fiind pigmei si aparând doar în anumite perioade ale ciclului de dezvoltare.

Aparatul rotator este format în mod primitiv din doua coroane concentrice de ciliatura - trochus (situat preoral) si cingulum (situat postoral), între care se gaseste un sant. In partea ventrala, într-o adâncitura a santului se deschide orificiul bucal. Hranirea se face în modul urmator: miscarile ciliaturii genereaza de-o parte si de alta a zonei cefalice curenti de apa circulari care antreneaza particulele aflate în suspensie în apa în santul dintre trochus si cingulum si de aici în orificiul bucal.

La multe specii de rotifere însa, cele doua brâuri de ciliatura sunt modificate, în sensul ca trochusul poate fi împartit în doua structuri circulare sau semicirculare simetrice, aflate în vârful unor prelungiri. La masculii marii majoritati a speciilor de rotifere aparatul rotator este redus.

Trunchiul este de cele mai multe ori protejat de o lorica pseudochitinoasa, adesea prevazuta cu tepi, în care animalul îsi poate retrage la nevoie zona cefalica si piciorul. Piciorul se termina cu doua prelungiri mobile - degetele - la nivelul carora se deschid doua glande adezive, a caror secretie permite fixarea animalului pe substrat în momentul în care gaseste o sursa de hrana bogata.

Organizatia interna la femela

- Tegumentul este unistratificat. Musculatura este slab dezvoltata comparativ cu alte grupe de pseudocelomate, datorita prezentei loricii. Musculatura este organizata în muschi circulari si longitudinali care asigura fixarea corpului de lorica si retragerea în interiorul acesteia la nevoie.

- Tubul digestiv este format dintr-un faringe care prezinta un aparat masticator unic între pseudocelomate - mastaxul. Urmeaza un esofag scurt, un stomac si intestinul posterior, care se deschide în cavitatea cloacala. Orificiul acesteia se deschide la rândul lui dorsal, înaintea piciorului. Mastaxul este alcatuit din sapte piese chitinoase, unele fixe, altele mobile. Piesele fixe alcatuiesc asa-numita “nicovala” - incus si sunt în numar de trei - un fulcrum si doi rami, întregul ansamblu având aspectul literei Y. Piesele mobile sunt reprezentate de doua piese zimtate, denumite uncus, fiecare prinzându-se de un manubrium; împreuna, piesele mobile alcatuiesc “ciocanul” - maleus. Prin miscari succesive în plan vertical, maleusul zdrobeste particulele alimentare de incus. Rotiferele prezinta si glande anexe: la nivelul faringelui se deschid doua glande salivare, iar în stomac doua glande stomacale.

- Sistemul excretor este de tip protonefridian. Pe partile laterale ale corpului exista doua canale colectoare care prezinta ramificatii terminate cu celule cu flamura vibratila. Cele doua canale colectoare se deschid posterior într-o vezicula excretoare, deschisa la rândul ei în cavitatea cloacala.

- Sistemul respirator propriu-zis nu exista, schimburile gazoase realizându-se la nivelul tegumentului.

- Sistemul nervos este reprezentat de o pereche de ganglioni situati în zona cefalica, uniti între ei printr-o comisura. De la acesti ganglioni pornesc anterior nervi la petele ocelare si la aparatul rotator iar posterior doua cordoane nervoase laterale. cestea se unesc la baza piciorului cu un ganglion pedios. Miscarile aparatului rotator sunt controlate de un organ retrocerebral, aflat în contact atât cu trochusul si cingulumul cât si cu ganglionii cefalici. Pe lânga petele ocelare, rotiferii mai pot prezenta ca organe de simt palpi latero-dorsali sau latero-ventrali, care sunt organe tactile.

- Sistemul genital. Femelele au un ovar unic la eurotatorii si doua la prorotatorii. Ovarul este un germovitelariu, structurile generative, glandele vitelogene si cele care secreta coaja oului fiind situate într-o gonada unica. Oviductul este scurt, deschizându-se deasemenea în cavitatea cloacala.

Masculii de la eurotatorii, spre deosebire de femele sunt pigmei si apar doar într-o anumita perioada a ciclului de dezvoltare. Aparatul lor rotator este redus, ca si lorica si piciorul, iar tubul digestiv lipseste; este prezenta o singura pata ocelara, iar sistemul nervos este reprezentat de un ganglion masiv. Cavitatea interna este ocupata aproape în întregime de un testicul unic, continuat cu un canal deferent terminat cu un organ de acuplare masiv.

Ciclul de dezvoltare al rotiferelor prezinta unele particularitati interesante. Astfel, primavara, din oua de rezistenta ies doar femele care dupa un timp depun oua nefecundate din care vor iesi tot femele. Ulterior, în timpul sezonului cald se vor succeda un numar mare de generatii de fenele amictice, partenogenetice. Spre toamna, sau când conditiile de mediu devin nefavorabile, în gonadele femelelor are loc o diviziune reductionala. Din ouale haploide depuse voi iesi doar masculi, care se acupleaza rapid cu femelele generatiei care le-a dat nastere, iar prin fecundare rezulta oua diploide de rezistenta, singurele care rezista în conditiile anotimpului rece.

Acuplarea rotiferelor este interesanta. Masculii se fixeaza pe lorica femelei cu ajutorul secretiei glandelor adezive, iar penisul strabate pur si simplu lorica, produsele sexuale fiind introduse direct în cavitatea interna a corpului femelei (fecundare prin injectie hipodermica).

La rotifere apare si un alt fenomen interesant - ciclomorfoza. Astfel, cele mai multe specii de rotifere au lorica ornata cu tepi, a caror dimensiuni si forma variaza în functie de temperatura apei. Astfel de fenomene se mai întâlnesc si la alte tipuri de organisme - de exemplu la crustaceele cladocere.

Segmentarea oului este de tip radial atipic, din segmentare rezultând o stereoblastula. Dezvoltarea ulterioara este directa.

Din punct de vedere sistematic, rotiferele se împart în doua subclase: Seisonidea(Prorotatoria) si Eurotatoria