Protozoarele (protos - primul, zoon - animal) sunt viețuitoare unicelulare, solitare sau coloniale, libere sau parazite, raspândite mai ales în mediul acvatic. In mediul terestru prefera mediile umede, neputând supraviețui în condiții de uscaciune decât ca forme de existența. Dimensiunile lor sunt microscopice, ele putând fi observate abia dupa inventarea microscopului.

Corpul protozoarelor este alcatuit dintr-o singura celula, care poate sa fie protejata sau nu de învelișuri externe. Peretele celular poate fi bine organizat sau poate lipsi (la rizopode) iar citoplasma poate fi diferențiata în ectoplasma subțire, situata imediat sub membrana celulara si hialina și endoplasma - situata la interior si granuloasa; formele primitive au citoplasma nediferențiata. In endoplasma sunt prezente organitele celulare (care sunt aceleași ca la orice celula vie, existând și cazuri în care apar organite specifice) si nucleul sau nucleii (unele dintre protozoare sunt plurinucleare). Deplasarea se face cu ajutorul unor organite de locomoție, în funcție de care protozoarele se și clasifica în multe din tratatele de specialitate - flageli, cili sau pseudopode.

Inmulțirea protozoarelor se realizeaza asexuat, prin diviziune binara, sexuat, prin izogameți sau anizogameți, sau prin conjugare (recombinarea meterialului nuclear a partenerilor). Protozoarele endoparazite au adesea au cicluri de dezvoltare complexe, cu schimb de gazde. In condiții nefavorabile de mediu, protozoarele dau forme de rezistența - spori, care le permit supraviețuirea îndelungata.

Clasificarea protozoarelor difera în functie de autori. Astfel, clasificarea clasica a protozoarelor s-a facut în functie de organitele celulare care servesc la deplasare (aceasta clasificare o adoptam în cele ce urmeaza); cu toate acestea, în ultimii zece ani protozoologii au propus clasificari bazate pe o serie de caractere morfologice comparate sau pe structura organitelor celulare iar numarul de grupe taxonomice – încrengaturi - difera.

Pentru a nu îngreuna în mod inutil modul de prezentare al grupelor, recurgem în cele ce urmeaza la împartirea clasica a protozoarelor, facând însa mentiunea ca este vorba mai degraba de o clasificare de tip didactic.

Protozoarele se clasifica în urmatoarele filumuri(încrengaturi):

Flagellata(Mastigophora) - cu organitele de deplasare reprezentate de flageli;

Rhizopoda (Sarcodina) - cu organitele de deplasare reprezentate de pseudopode;

Ciliophora (Ciliata) - organitele de deplasare sunt reprezentate de cili;

Apicomplexa - Filum exclusiv parazit al carui nume deriva din caracteristica ultrastructurala a unor stadii mobile(schizizoiti si sporozoiti), care prezinta un complex apical de organite

Microspora - sporul este de natura unicelulara cu o capsula valvara neperforata, o sporoplasma uni- sau binucleata si o capsula polara(aparat de expulzare) in care exista un filament polar spiralizat.Membrii filumului sunt paraziti, obligatoriu intracelular la multe grupe de animale

Myxozoa - paraziteaza la vertebratele inferioare, in special la pesti, dar si la amfibieni si reptile.Sporii au origine pluricelulara fiind alcatuiti din una sau mai multe capsule polare, doua sau mai multe capsule valvare (care formeaza peretele sporului).Sporul poate contine unul sau mai multi sporozoiti.Cand exista unul, acesta are sporoplasma binucleara

Acestor grupe de protozoare li se poate adauga încrengatura Protociliata, care cuprinde un grup cu poziție taxonomica ambigua.

Din punct de vedere filogenetic, protozoarele apar ca un grup extrem de complex, care a avut la dispozitie un timp foarte îndelungat pentru a se diferentie si a se adapta la cele mai variate conditii de viata din mediul acvatic în special. La durata îndelungata de timp avuta la dispozitie se adauga pe de alta parte si timpul extrem de scurt care se scurge între generatii, acest aspect favorizând diversificarea într-un mod mult mai accentuat comparativ cu metazoarele. Pe de alta parte, în cadrul unora dintre protozoare – cum este cazul grupei ciliatelor – s-a facut remarcata în urma analizelor de biologie moleculara o extrem de înalta rata de diversificare evolutiva.

Datorita acestor aspecte, sistematica organismelor unicelulare continua sa constituie obiectul unor discutii între diferitele categorii de specialisti. Impartirea pe încrengaturi adoptata în tratarea protozoarelor în cele ce urmeaza este una de tip clasic, care are avantajul de a fi clara si usor de retinut. Exista însa clasificatii ale protistelor bazate pe o serie de aspecte ale organizatiei interne, care cuprind un numar mult mai mare de încrengaturi – de la 16 la 45.

Pe de alta parte, relatiile filogenetice din cadrul grupului sunt destul de dificil de apreciat, iar o serie de apropieri propuse ca foarte probabile de metodele clasice au fost contrazise de specialistii care utilizeaza metode de analiza a materialului genetic extranuclear.