Inca din Prolog, autorul ne lamureste ca a dorit sa ofere publicului o frântura din viata artistilor care, dincolo de scena, se confrunta cu dureri si bucurii. Tocmai în acest fapt consta valoarea lucrarii: realismul si dramatismul subiectului, zugravirea veridica a personajelor sustinute de bogatia melodica. Opera "Paiate" este una din lucrarile care figureaza în repertoriul permanent al teatrelor lirice. Premiera operei a avut loc la "Teatro Dal Verme" din Milano, pe data de 21 mai 1892. Actiunea se petrece în satul Montalto din Calabria (sudul Italiei), la 15 august 1865. Prologul este expus de unul din personajele operei, comediantul Tonio. El subliniaza ca subiectul actiunii ce va urma este inspirat din viata reala. Actorii, care vor aparea pe scena, nu trebuie considerati simpli comedianti, al caror rol ar fi doar sa distreze publicul; ei sunt în primul rând oameni, cu sentimentele lor firesti.

ACTUL I
Piata satului Montalto din Calabria. Taranii întâmpina cu mare bucurie sosirea trupei de comedianti. Conducatorul trupei, Canio, anunta multimea ca în aceasta seara se va organiza un spectacol de comedie, la care invita pe toata lumea. Atunci când Tonio, care din cauza sluteniei sale joaca întotdeauna rolurile bufonului din comedie - încearca s-o ajute pe Nedda sa coboare din caruta - el este dat la o parte cu brutalitate de Canio, care în gelozia lui feroce, nu lasa pe nimeni sa se apropie de sotia sa. Umilit, Tonio îsi ascunde cu greu sentimentele de razbunare. Taranii îi invita pe comedianti la un pahar de vin, la care raspund bucurosi atât Canio cât si Beppo. Numai Tonio ramâne de o parte. Taranii remarca, în gluma, ca probabil de aceea nu vine si el, spre a putea ramâne singur cu Nedda. La auzul acestor cuvinte, Canio devine dintr-o data serios. El accepta sa se faca glume pe socoteala sa numai atunci când joaca pe scena, dar în viata, în realitate, este gelos pe Nedda, pe care chiar o ameninta, caci în ultimul timp ea s-a înstrainat. Se aud clopotele satului si taranii se îndreapta spre casele lor. Nedda, ramasa singura, este tulburata de cuvintele lui Canio, dar curând se linisteste si sufletul ei este curpins din nou de bucurie. Tonio a asteptat tot timpul clipa în care s-o gaseasca singura pe Nedda; acum el se apropie si-i face declaratii înfocate de dragoste, dar ea îsi bate joc de el. Atunci când Tonio devine agresiv si încearca s-o cuprinda în brate, Nedda îl alunga cu lovituri de bici. Tonio, în culmea furiei, pleaca, jurând ca se va razbuna. Apare acum Silvio, un tânar taran care o iubeste pe Nedda. Cei doi îndragostiti îsi jura credinta. Într-adevar, Nedda este satula de viata nesigura a comediantilor si, dupa o scurta sovaire, primeste propunerea iubitului ei de a fugi împreuna chiar în noaptea aceea. Întâlnirea lor însa a fost observata de Tonio, care alearga la Canio spre a-i putea surprinde. Se reîntorc chiar în clipa când Nedda îi promite lui Silvio ca la noapte va fi pentru totdeauna a lui. Canio se arunca furios asupra lui Silvio, dar acesta reuseste sa dispara fara a putea fi recunoscut. Deoarece, cu toate amenintarile, Nedda refuza sa divulge numele iubitului ei, Canio scoate un cutit s-o ucida. Este împiedicat de Tonio si Beppo, care-i smulg cutitul din mâna. Totusi, Tonio îl sfatuieste în soapta pe Canio s-o supravegheze îndeaproape pe Nedda, caci tânarul taran va veni desigur la reprezentatie si va putea fi recunoscut. Canio ramâne singur. Desi sufletul sau este ravasit de durere din cauza necredintei sotiei sale, va trebui totusi sa-si joace rolul de comedie, sa distreze publicul si sa râda.

ACTUL II
Un intermezzo orchestral, bazat pe tema din aria lui Canio si pe tema principala din prolog, prevesteste deznodamântul tragic. Acelasi decor. Satenii s-au adunat în fata scenei înjghebate de comedianti si asteapta nerabdatori începerea spectacolului. Comedia începe, iar actiunea ei se aseamana cu cele întâmplate în realitate: Colombina (jucata de Nedda), stiind ca sotul ei este plecat, îsi asteapta iubitul, pe Arlechino (jucat de Beppo). Acesta îi cânta o serenada, la auzul careia Colombina îi face semne pe fereastra ca sa intre. Dar în locul sau îsi face aparitia prostul Taddeo (interpretat de Tonio care o plictiseste cu declaratiile sale caraghioase de dragoste, pâna ce este alungat de Arlechino). Întâlnirea celor doi iubiti este întrerupta prin venirea Paiatei (rol jucat de Canio), sotul Colombinei, care soseste chiar în clipa când Colombina promite iubitului ei Arlechino ca la noapte va fi pentru totdeauna a lui (aceleasi cuvinte pe care Nedda i le spusese lui Silvio). La început Canio îsi stapâneste sentimentele, dar asemanarea situatiei din comedie cu propria sa drama sufleteasca îl face sa-si uite rolul de comediant si jocul se transforma brusc în realitate. El cere cu insistenta ca Nedda sa-i divulge numele iubitului ei. Nedda refuza acest lucru si încearca sa joace mai departe rolul Colombinei din comedie, prefacându-se ca nu întelege situatia. Cuprins de furie, Canio o ameninta cu un cutit, apoi, vazând refuzul ei hotarât, precum si încercarile disperate de a fugi de pe scena, îi împlânta cutitul în piept. La strigatele ei de ajutor, tânarul Silvio - aflat în rândurile spectatorilor - se repede spre scena, dar Canio îl ucide si pe el. Taranilor, îngroziti de cele întâmplate, Canio le spune cu o voce sinistra: "Comedia s-a terminat"...