Muzica: Charles Gounod
Libretul: Jules Barbier si Michel Carré (dupa J.W.Goethe)
Libretistii operei lui Gounod au luat ca baza a actiunii întâmplarile din prima parte a dramei lui Goethe, adica dragostea lui Faust (întinerit de Mefisto în schimbul vânzarii sufletului sau) si a Margaretei, o tânara fata din popor. Din punct de vedere muzical, meritul lui Gounod este acela de a fi reusit sa se elibereze de sub influenta celor doua curente muzicale care dominau teatrul de opera francez din acea epoca: opera mare ("grand opéra") si opera comica, punând bazele unei noi orientari a operei franceze: opera lirica (gasind apoi urmasi în Ambroise Thomas, Delibes, Massenet), care se caracterizeaza prin zugravirea unor sentimente intime, de duiosie si în acelasi timp de tristete. Muzica unei astfel de opere lirice este emotionanta, fara a rascoli pasiuni puternice, ea ramânând totdeauna în cadrul unor nuante mai retinute. Toate aceste caracteristici ale muzicii lui Gounod le gasim din plin în opera "Faust", incontestabil cea mai valoroasa dintre lucrarile sale. Sentimentele personajelor principale sunt redate în mod veridic, impresionând în special prin forta expresiva deosebit de calda a limbajului muzical. Scenele de dragoste dintre Faust si Margareta se numara printre cele mai reusite pagini ale operei clasice universale. Pe lânga numeroasele arii care se bucura de o imensa popularitate, amintim aci si scenele din actul al II-lea (Petrecerea câmpeneasca) si din actul al IV-lea (Marsul soldatilor). La reluarea lucrarii pe scena Operei Mari din Paris, compozitorul a adaugat în mod special baletul "Noaptea Walpurgiei", înlocuind în acelasi timp dialogurile în proza prin recitative. Premiera operei a avut loc pe scena Teatrului Liric din Paris în ziua de 19 martie 1859 si a fost primita de public cu raceala.
ACTIUNEA
Faust, slujitorul Domnului, aflat într-o criza existentiala de la cumpana vârstelor, îl invoca pe Satan pentru a-i cere tineretea cu voluptatile ei. Mefisto îl convinge pe Faust sa-si vânda sufletul, cu ajutorul unei aparitii fermecatoare: o tânara si inocenta creatura. Faust semneaza un pact în care Mefisto se angajeaza sa îi fie servitor pe timpul vietii, urmând ca, dupa moarte, Faust sa se alature celor ce îl slujesc pe Mefisto în iad. Mefisto purcede la lucru, îi creeaza, prin magie, o pestrita societate, ce va participa la succesivele lui provocari: o petrecere bizara, un spectacol incitant, un vin rosu marca "Sângele Domnului" sau "Lacrima Christi", obtinut prin refacerea celebrei scene biblice; apoi face chiromantie cu preziceri fatale. Coralul spadelor se termina prin înlocuirea unor arme vechi cu altele noi, prin puterea RAULUI. Mefisto îi da lui Faust firul cu ajutorul caruia o va atrage pe Margareta. Dar, cum virtutea ei o protejeaza, dupa ce Faust îi declara iubire, Margareta, refuzându-i bratul, dispare îngândurata. Societatea lui Mefisto se lanseaza într-un vârtej nebun. Mefisto, ajuns în gradina înaintea Margaretei, îsi pregateste terenul: aduce flori bolnave si spurca apa sfintita. Siebel, venit sa-i faca Margaretei curte, obsedat de prezicerea vrajitoreasca, constata ca florile pe care ar fi vrut sa le ofere Margaretei se ofilesc. Culegând alte flori, din preajma locului de rugaciune, reuseste sa faca un buchet. Satan va aduce, la concurenta, o caseta cu bijuterii. Gândurile Margaretei se întorc la tânarul nobil si îndraznet. Si ea si-ar dori un barbat credincios si fidel precum regele din Thulé. Buchetul de la Siebel o încânta pe Margareta doar câteva clipe, când privirea îi cade pe caseta stralucitoare. Fascinata de raritati, împodobita, viseaza la consideratia aceluia pe care-l crede tandru si generos. Mefisto revine cu Faust si, în timp ce Satan cocheteaza cu Martha, confidenta Margaretei, Faust încearca sa se apropie de fiinta-i adorata. Sub valul negru al magiei, cei doi tineri îsi marturisesc amorul. Mefisto îi determina sa scape de ezitari, de remuscari, de amânari, de pudicitate. Împingându-l pe Faust în bratele Margaretei, Mefisto îsi atinge scopul. Dupa momentul seductiei, Margareta încearca sa se roage, pentru a fi iertata. Gestul ei de a se darui a izvorât din tandrete si iubire adevarata. Mefisto si demonii sai împiedica rugaciunea. Este momentul maxim de criza, este anuntata Apocalipsa, Ora Pedepsei. Mefisto o condamna pe Margareta la chinurile iadului. Prin puterea lui Mefisto, zidurile bisericii se transforma în strada. Soldatii se reîntorc, defilând pentru Mefisto. Siebel nu poate sa-i marturiseasca lui Valentin cele întâmplate în absenta lui. Batjocoritoarea serenada a lui Mefisto stârneste furia lui Valentin care îl provoaca pe Faust la duel. Mefisto îl înjunghie pe la spate pe Valentin, îndemnându-l pe Faust sa fuga. Muribund, Valentin o blestema pe Margareta, cauzatoarea rusinii, dezonoarei si mortii lui. Mefisto îl conduce pe Faust în biserica satanista. Personaje dracesti încearca sa-l corupa total pe Faust. Aparitia Margaretei pe esafod îl îndeamna însa pe Faust sa se reîntoarca la ea. Scapând de demoni, Faust încearca sa o ia cu sine pe Margareta. Mefisto ramâne neputincios în fata micutului arhanghel, care îl aduce pe Faust la Margareta, si îi acorda clementa. "Pace de-a pururi celor ce-au patimit".