Literatura SF - o forma latenta de religiozitate?

"Pamintul s-a aratat prea mic pentru setea ce-l cuprinsese pe om"
Aventura spiritului a rascolit semnificativ istoria umanitatii. Ultimele decenii ating parca un maxim al acestei aventuri.
Literatura S. F. constituie, intr-un anumit sens, virful de lance al acestui itinerariu fascinant. Deopotriva scriitori si cititori au simtit nevoia sa impartaseasca o mare dorinta, o mare sete a fiintelor noastre, nemarturisita, dar care razbate vizibil in toate aceste prilejuri ale Intilnirii pe care spiritul omului a dat-o Celui necunoscut. Necunoscut dar dorit, nemarturisit dar cautat febril. Nerabdator, pasionat, omul a pornit in cautarea Lui si el, cautatorul, a crezut in capacitatea demiurgica a imaginatiei sale. Homo sapiens si-a intilnit vocatia sa de fiinta dinamica, scrutatoare, imperativa, doritoare de nou si, mai presus, insetata de Cineva, negrait, necunoscut.
Iesindu-si din sine, omul a recreat Cosmosul, crezind ca astfel isi va potoli setea de absolut ce-l caracterizeaza. Primul pas al imaginatiei cautatoare a fost aici, pe Pamint, si astfel ne-am intilnit cu oameni neobisnuiti si cu tarimuri fabuloase. Pamintul insa s-a aratat prea mic pentru setea ce-l cuprinsese pe om.
Al doilea pas a fost pe Luna; au urmat pe rind Marte, Venus si celelalte planete ale sistemului solar. Galaxia noastra s-a dovedit a fi repede epuizata, aceeasi soarta avind-o si vecinii nostri galactici, Andromeda si Norii lui Magelan. Au urmat apoi "copiii excentrici" ai astrofizicii: gaurile negre, stelele duble, stelele neutronice, quasarii. Consecutiv, fiintele ce animau acest univers fascinant au evoluat, trecind printr-o nesfirsita diversitate, de la cruzii martieni ai lui Wells si ajungind la oceanul ginditor si enigmatic al lui Lem sau la copiii sensibili ai noii umanitati ai lui A. Clarke, dar omul tot nu a gasit ce cauta.
"Omul s-a privit pe sine in "creatia" sa ca intr-o oglinda, mereu singur"
In ciuda acestei goane nebune, nebune intr-un univers luxuriant ce nu-si mai incape in sine, omul si-a pus amprenta inconfundabila asupra acestei intregi "realitati" imaginate. Felul omului de a gindi, de a simti, de a iubi, de a visa, de a abstractiza s-a regasit in fiecare personaj, in fiecare particica a acestui Univers. Omul s-a privit pe sine in "creatia" sa ca intr-o oglinda, mereu singur. Adaugarea capacitatilor paranormale nu a facut altceva decit sa epuizeze simplitatea, frumusetea si bunul simt caracteristice fiintei umane. Omul a crezut ca, iesindu-si din sine printr-o imaginatie demiurgica, va gasi pe Cel dorit, pe Cel necunoscut dupa care inseteaza, dar si-a vazut inselate asteptarile: oriunde ar fi privit in aceasta "realitate" pe care el a creat-o, omul s-a vazut doar pe sine. Din fascinanta, imaginatia a devenit monotona si sterila.
"Am cautat aurul fericirii si am descoperit florile raului"
O alta cale pe care a urmat-o creatorul de S. F., foarte prezenta la tinara generatie, este cea a retragerii omului din expansiunea pe orizontala si a recentrarii pe sine. Posibili-tatile deschise de aceasta cale pareau a fi inepuizabile, adincurile omului pareau a intrece in bogatie orice realitate exterioara. Insa in ciuda acestei perspective promi-tatoare, rezultatele au fost tulburatoare: adincurile noastre se dovedesc a fi populate de niste fiinte dezamagite, complexate, plic-tisite de un bine si un frumos pe care nu-l mai inteleg, de o lume in care angoasa si uritul au devenit obisnuite, au devenit firea noastra cea de toate zilele. Am cautat aurul fericirii si am descoperit "florile raului" (Baudelaire).
Dezamagit si plictisit de propria-i imaginatie stearpa, speriat de adincurile sale, omul, creatorul si cititorul de S. F. se afla in fata unui esec al propriului sens. Miza pe imaginatie s-a dovedit a fi nefericita, la fel ca si descoperirea frustra a unui urit prolific.
In fata omului sta coplesitor esecul, dar si alternativa, neimpunatoare, aproape necunoscuta, firava si neispititoare. Cuvintul care exprima aceasta realitate -"alternativa" - inseamna: "alter" = altul, alta si "nativ" = nastere, deci o alta nastere, o nastere din nou, nu o simpla reparare a greselii, ci o schimbare existentiala, un alt fundament al vietii. Experienta propriului esec i-a aratat omului ca el nu are nevoie de un univers uman si fizic ca o oglinda in care sa se vada doar pe sine, ci are nevoie de o relatie in care celalalt (fiinta sau lucru) sa fie ca o fereastra prin care sa vada mai departe. Dar pe cine sa vada?
"Omul are nevoie de o alteritate, de un Altcineva cu desavirsire deosebit de noi, deosebire ce-i confera o noutate absoluta capabila sa dea nastere unei relatii dinamice, inepuizabile""
Intrebarea este bine pusa, caci acest cine releva nevoia fundamentala a persoanei umane de a intilni o alta persoana. Expe-rienta i-a aratat omului ca relatia cu "semenii sai intru ratiune" nu-i potoleste setea, cau-tarea aceasta fundamentala ce ne rascoleste. Omul are nevoie de o alteritate, de un Altci-neva cu desavirsire deosebit de noi, deose-bire ce-i confera o noutate absoluta capabila sa dea nastere unei relatii dinamice, inepui-zabile. Da, inepuizabile, caci noi nu cautam doar un simplu altcineva, ci pe Acela dupa care inseteaza fiinta noastra, Cel desavirsit, dar care se face mai mic decit noi, Cel de deasupra noastra, dar totodata cu noi, Cel vrednic de dorit, dar care ne iubeste nespus, motiv pentru care nu se vede pe sine, ci ne vede numai pe noi.
Omul sau va continua in lipsa de sens, care are ca sfirsit disperarea si moartea sau isi va asuma esecul si se va naste din nou de Sus spre Viata. Cuvintele acestea frumoase ar putea ramine ca toate celelalte doar plicti-sitoare, daca ele n-ar fi adevarate. Caci pe cine poti crede daca nu pe aceia dintre noi care, din mijlocul disperarilor noastre au putut trai marea intilnire cu Cel necunoscut, cu Cel pe care il doreste toata fiinta noastra, fie ca stim, fie ca nu stim, intr-un mod disperat sau indiferent.
"A fost un moment de stupoare care dureaza inca. Nu m-am obisnuit niciodata cu existenta lui Dumnezeu"
Setea noastra este pe masura Celui dupa care insetam: infinita, desavirsita, de aceea nimic din ceea ce este nedesavirsit nu ne multu-meste, ci ne indurereaza. Nici oamenii singuri, nici Universul intreg nu ne satura. Cel creat - omul, il cauta pe Cel necreat si-n aceasta relatie omul recupereaza in sine intreaga creatie.
Citeva momente ale acestei Intilniri pot fi revelatoare: Cine a facut experienta neputin-tei, a plictiselii, a avinturilor sortite esecului, a lipsei de sens, a indiferentei, a uritului persuasiv, a disperarii, - acela stie ce inseamna cuvintele unui om bolnav de epilepsie care, dupa ce a fost adus in fata plutonului de executie, dupa ce a facut ani grei de munca silnica in Siberia a putut spune: "Frumusetea va salva lumea" (Dostoievscki); - acela stie ce inseamna starea unui detinut politic cu o impresionanta cultura, care, dupa ce a fost botezat pe ascuns in inchisoare la Gherla, se trezea noaptea din somn neputind sa doarma de bucurie (Nicolae Steinhardt); - acela stie ce inseamna cuvintele unui fost "ateu perfect", cum se autointitula, adica omul care nu mai neaga existenta lui Dumnezeu pentru ca problema existentei lui Dumnezeu nici nu se mai punea, si care totusi dupa intilnirea cu El se simtea rostogolit de valul unei bucurii inepuizabile si, lucid, marturisea: "A fost un moment de stupoare care dureaza inca. Nu m-am obisnuit niciodata cu existenta lui Dumnezeu" (Andre Frossard).

DENIS-RADU
(Pitesti)