REZULTATELE PARŢIALE ALE SUPRAVEGHERII ARHEOLOGICE

de la biserica "Sf. Ioan Domnesc"

din Piatra Neamţ

 

august 2002

 

 

Biserica "Sf. Ioan Domnesc" din municipiul Piatra Neamţ a fost construită în anii 1497-1498 de domnitorul Ştefan cel Mare şi face parte din ansamblul monumental Curtea Domnească alături de Turnul clopotniţă -construit în anul 1499 de acelaşi domnitor şi casele domneşti amplasate pe locul actualului Liceu "Petru Rareş", în care se aflau aparatul administrativ şi un corp de oşteni ce reprezenta puterea domnească. Toate aceste construcţii erau înconjurate de un zid de apărare cu metereze, având aspectul unei mici fortificaţii.

Curtea Domnească de la Piatra este atestată pentru prima dată într-un document din 20 aprilie 1491 când Ştefan cel Mare face danie mănăstirii de la Tazlău trei sate: "Zăneştii, Stolnicii şi Faurii pe Bistriţa, mai jos de gura Cracăului /..../ care aceste sate au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra".

Curtea de la Piatra a făcut parte din sistemul de instituţii şi unităţi politico-administrative, militare şi economice ale Moldovei, alături de celelalte curţi domneşti de la Bacău, Iaşi, Hîrlău, Vaslui, Cotnari, şi a îndeplinit funcţiile specifice pînă în sec. XVII apoi, treptat, rolul ei s-a diminuat.

Din casele domneşti se mai păstrează o parte din subsoluri, sub clădirea liceului - cele din colţul de sud-vest - degajate prin cercetările arheologice efectuate de preotul Constantin Matasă în anul 1954 şi cercetătorul Ioan Nestor în anul 1955. Totodată a fost identificat traseul zidului de incintă şi s-au făcut precizări referitoare la aşezarea feudală propriu-zisă.

Cercetările au fost reluate în anul 1962 de către arheologul Eugenia Neamţu, în anul 1965 restauratorul Aurel Buzilă a efectuat supraveghere arheologică la unele lucrări cu caracter gospodăresc pe latura de est a liceului.

În perioada 1978-1979 s-au efectuat o serie de sondaje într-un spaţiu de pe latura de vest a Muzeului de artă, spaţiu care se află tot în incinta curţii domneşti.

Cercetările efectuate de-a lungul anilor au scos la lumină materiale arheologice datând din secolele XIV-XVIII, cele mai numeroase şi reprezentative fiind contemporane epocii lui Ştefan cel Mare şi în mare parte au fost publicate.

În anii anteriori, Parohia "Sf. Ioan Domnesc" a făcut demersuri la Ministerul Culturii şi Cultelor - Direcţia Monumentelor Istorice pentru obţinerea aprobărilor necesare realizării branşamentelor de apă, canal şi a unui cămin pentru apometru (Fig.1).

După primirea avizului favorabil, începând cu data de 8.08.2002 au demarat săpăturile conform proiectului, iar supravegherea arheologică a fost asigurată de Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, conform condiţiilor din avizul emis de MCC.

Secţiunea are lungimea totală de 74m, lăţimea de 0,55-0,60m, iar adâncimea între 0-30m este de 0,90, între 31-45m s-a săpat pînă la 1,17m, între 46-55m adâncimea este de 1,25m, între metrii 56-65 s-a ajuns la 1,45m adâncime şi pe restul distanţei s-a ajuns la adâncimea de 1,50m.

Stratigrafia este aproape aceeaşi pe toată lungimea secţiunii şi în mare se prezintă astfel:

-la faţa stratului vegetal gros de 0,15-0,20m se afla un rînd de pietre de rîu ordonate sub forma unui pavaj; -sub acest strat se află o nivelare de pietriş amestecat cu nisip în grosime de 0,03-0,05m;

-de la adâncimea de 0,18-0,23m începe stratul de cultură materială şi merge în adâncime pînă la aproximativ 1,25m cînd apare stratul steril din punct de vedere arheologic. În acest strat se află cărămidă sfărâmată, piatră spartă, pigment de mortar, fragmente ceramice de la diferite tipuri de vase (oală cu toartă, strachină, cană cu toartă etc.) şi discuri ornamentale din evul mediu.

Pe traseul secţiunii s-au descoperit schelete umane nederanjate, dar şi schelete deranjate şi puse grămadă, ca urmare a efectuării, cu ani în urmă, a altor lucrări edilitare în zonă, bucăţi de scânduri putrede ce provin de la sicrie, piroane de fier şi o monedă (solidus) de argint de la regele Sigismund al IlI-lea al Poloniei. De altfel, secţiunea este străpunsă în multe puncte de cabluri electrice, conductă pentru gaz metan cu gurile de aerisire aferente.

La extremitatea vestică a secţiunii, unde era proiectat căminul pentru apometru (A1), a apărut la adâncimea de 0,43m o fundaţie turnată,din bolovani mari de râu şi lespezi mari de piatră, lată de 0,65-0,70m şi merge în adâncime pană la l,15m faţă de nivelul de călcare actual. Zidul este orientat nord-sud, iar partea de nord a fost distrusă cînd s-au mai făcut alte racorduri la apa potabilă şi gazul metan.

Am constatat că faţa de est a acestei fundaţii este paralelă cu faţa de vest a zidului turnului clopotniţă şi considerăm că este un lucru foarte important pentru cercetările viitoare. Pentru a proteja zidul s-a schimbat locul căminului şi în noua săpătură, sub stratul de pietriş, a ieşit la lumină un nivel consistent (0,15 - 0,20 m.) de cărămidă spartă şi mortar, iar sub acesta, o lespede mare de piatră. La partea de est a secţiunii, la 0,50 m. adâncime, f.n.c.a., apare un canal din piatră cu lăţimea de 0,40 m. şi merge în adâncime până la 1,08 m.

Săpăturile nu au fost extinse pentru decopertarea în întregime a scheletelor, zidului şi nici a canalului. Toate au fost urmărite numai pe traseul secţiunilor săpate conform proiectului (Fig.1).

S-au mai găsit fragmente de piatră profilată şi fragmente ceramice care provin de la discuri ornamentale, cahle şi de la diverse tipuri de vase: oală cu toartă, strachină, cană, cratiţă cu picioare etc, lucrate la roată, din lut de bună calitate, arse oxidant, majoritatea nesmălţuite, dar şi smălţuite cu nuanţe de verde, galben şi brun.

În stadiul actual al cercetărilor rămân încă nerezolvate unele probleme în legătură cu zidul de incintă al curţii şi bisericii.

Se pun unele probleme în legătură cu datarea zidului de pe latura sudică şi sud — vestică a bisericii. Mormintele descoperite în interiorul şi în afara acestui zid de incintă, documentează existenţa unui cimitir care a funcţionat aici,înainte de construirea lui. Dacă această porţiune a zidului de incintă este contemporană cu biserica înseamnă că cimitirul, a cărui limită, după cum o arată mormintele descoperite, depăşeşte zidul, este mai vechi decât acesta. în acest caz n-ar fi exclus ca el să fie în legătură cu o biserică mai veche, despre care,deocamdată, nu avem alte indicii. Dacă însă cimitirul se leagă de biserica construită de Ştefan cel Mare, atunci trebuie să admitem că ridicarea acestui zid s-a făcut într-o etapă mai târzie, unele morminte rămânând în afara perimetrului lui.

Poate cercetările viitoare vor lămuri aceste probleme şi vor duce la noi descoperiri materiale, care pot completa informaţiile documentare, din păcate, foarte sărace în ceea ce priveşte curtea domnească de la Piatra, contribuind astfel, la o repunere în valoare ei.

 

Arhg. Elena Ciubotaru