top

Saşa Pană

pana

      Saşa Pană, pseudonimul literar al lui Alexandru Binder (n. 8 august 1902, Bucureşti - d. 22 august 1981, Bucureşti), este un scriitor evreu român, prezent în literatura română de avangardă din prima jumătate a secolului XX.

Cuprins

Opere:Poezii si prozopoeme
Proza si publicistica


Link catre poeziile lui Sasa Pana!

      Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşi şi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medic militar. Vocaţia lui era însă literatura, domeniu în care disponibilităţile sale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator al mişcărilor literare de avangardă din România, începând cu dadaismul, trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul de poezii simboliste Răbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii, Saşa Pană publică revista de avangardă "unu" şi înfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şi volume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara, Stephan Roll, Ilarie Voronca , Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritatea avangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni, situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cu caracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Breton definise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în în volumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinox arbitrar" (1931), "Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografie mentală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat în postura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptate mesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "briza reveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman" (1933), "Călătorie cu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poetică în două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fi branşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte", celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus în tonalităţi minore, elegiace.

      Între noiembrie 1944 şi martie 1947, Saşa Pană a publicat revista proletară Orizont din care au apărut 42 de numere.

      După volumul Poeme fără de imaginaţie (1947), a publicat mai multe volume de proză cu caracter general proletar sau umoristic. În 1966 apare o primă antologie din opera sa poetică, Poeme şi poezii, ce cuprinde şi o serie de inedite grupate sub ciclul "Culoarea timpului (1948-1965)", care va fi completată şi publicată în volumul din 1977 intitulat tot Culoarea timpului. La 3 ani după Poeme şi poezii apare la aceeaşi editură o antologie din prozopoemele sale. În 1973, cu 8 ani înaintea morţii sale, Saşa Pană publică un volum de memorialistică de aproape 700 de pagini intitulat Născut în '02. În 2006, a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napoca o ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu, Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşi editură Sadismul adevărului.

      Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard, Jean Cassou, Loys Masson.

      A locuit din 1933 până la moarte în imobilul situat pe strada Dogari (Dogarilor) la nr. 36, Bucureşti.

      Opere

      Poezii şi prozopoeme

      Proză şi publicistică

Comentarii si completari despre si pentru articol pot fi expediate efectuand click aici!