Ce-au vrut să spună…

Râzând îndreptăm moravurile - această maximă este creaţia poetului francez J. Santeul care a trăit în secolul al XVII - lea, dar a scris în limba latină. Când renumitul italian Domenico i-a comandat o inscripţie pentru pânza teatrului său, Santeul i-a compus epigraful : Castigat ridendo mores ( Râzând îndreptăm moravurile ). Si aceste trei cuvinte, care au devenit deviza comediei, şi-au câştigat o popularitate rapidă şi universală. Ele arată că obiceiurile proaste pot fi combătute bine prin ironie, satiră, umor. Valoarea şi adevărul acestei expresii sunt confirmate de Karl Marx, când spune că omenirea se desparte de trecut râzând.

Fericiţi cei săraci cu duhul… - versetul 3, capitolul V ( Predica de pe munte ) din evanghelia lui Matei. După diferite explicaţii date acestui pasaj, exegeţii au ajuns la concluzia că  prin „cei săraci cu duhul“ nu trebuie să se înţeleagă „omul prost,nătâng“, ci „omul simplu, neprihănit“. Cuvintele de mai sus sunt citate de obicei la adresa oamenilor simpli, naivi care izbutesc totuşi să culeagă unele avantaje prin felul or de a fi. Engels, în „Scrisori din Londra“, arată că lucrările lui Rousseau, Voltaire, Holbach, Byron, Shelley sunt citite numai de pătura de jos din Anglia. „Nici un om respectabil nu se va încumeta să ţină pe masa lui operele acestuia din urmă, dacă nu vrea să se compromită în modul cel mai grav“.

Cavaler al tristei figuri - este „titlul“ pe care îl dă Cervantes faimosului său erou Don Quijote, pe care îl descrie având o faţă lungă, slabă şi  galbenă. Astăzi,  cei  care  l-au citit şi de multe ori chiar şi cei care nu l-au citit pe Cervantes , aplică în zeflemea acest titlu oamenilor pe care îi văd morocănoşi, trişti sau veşnic înnoraţi.

Coadă de topor - cel care ajută cuiva ca unealtă la săvârşirea unei fapte rele, la o acţiune dăunătoare colectivităţii, se face „coadă de topor“, complice la o infamie, la o trădare. Expresia este explicată în fabula „Toporul şi pădurea“ de Grigore Alexandrescu.  Eroul fabulei, un ţăran de pe vremea când toporul nu avea coadă, se silea zadarnic să taie copacii cu fierul în mână. Când i-a cioplit o coadă din lemnul unui arbore, abia atunci a izbutit să reteze pădurea. Coada a jucat deci rolul trădătorului.

Lampa lui Diogene - istoria anecdotică povesteşte că Diogene umbla în plină zi cu lampa aprinsă pe străzile Atenei. La întrebarea : „De ce ?“, a răspuns : „Caut  un  om !“. Vom înţelege bine acest răspuns, dacă vom şti că filozoful grec predica munca, egalitatea între cetăţeni, desfiinţarea sclaviei, simplitatea moravurilor etc. şi socotea, pe vremea lui, în Atena huzurului şi a decadenţei, că foarte puţini ar merita, în lumina ideilor sale generoase şi înaintate, să fie numiţi „oameni“. Cuvintele lui Diogene se mai explică şi prin atitudinea lui retrasă, puţin sociabilă, fapt pentru care era poreclit „mizantropul“. Lampa lui Diogene serveşte de atunci ca termen de comparaţie, pentru a ilustra o situaţie asemănătoare. De pildă, Dostoievski vorbind de unul care era foarte avid de nobleţe, spune : „o căuta cu lanterna, ca Diogene“.       

Articol realizat de
Roxana Niculescu