Românii de ieri

 Boierii Goleşti

Originile familiei Golescu sunt străvechi, reprezentanţii ei fiind întâlniţi în istoria neamului românesc încă din cele mai vechi timpuri, participând activ la mai toate evenimentele importante din frământata noastră existenţă.

Potrivit documentelor, primul strămoş cunoscut este pârcălabul Baldovin din Goleşti care a trăit în a doua parte a secolului XV, precum şi în timpul voievodului umanist Neagoe Basarab ( 1512 -1521 ). Un anume Radu Golescu, vistiernic, apoi mare cancelar, a salvat vistieria domnească din mâna duşmanilor lui Radu Vodă în 1534 fiind răsplătit de domnitor cum se cuvine, dăruindu-i-se câteva sate „pentru a lui credincioasă şi dreaptă slujbă întâmplată în bătălia cea dintâi cu Stroia Pribeagul, când ne biruise Stroia şi învinsese oştile noastre…“ ( Arhiva istorică a românilor, nr.7 / 24 septembrie 1864 ).

Ivaşcu şi Albu, fiii cancelarului Radu, dau dovadă de aceeaşi vitejie apărând cu piepturile lor pe  Alexandru Vodă într-o bătălie din 1574 purtată  de  Ion  Vodă  cel  Viteaz ( Cumplit ) la Vadul Râmnei, lângă satul Jilişte. Din această ciocnire, Ivaşcu este rănit iar Albu cade în luptă la numai 23 de ani. Domnitorul îi aduce trupul la mânăstirea Vieroşul ( ctitorie a Goleştilor ) şi-l îngroapă cu multă cinste. Pe lespedea de mormânt Albu este înfăţişat călare, cu un buzdugan în mână şi cu mantia fluturând. În vârful foişorului de la intrarea în conacul de la Goleşti a fost plasată o placă de metal ce-l reprezintă pe Albu în acelaşi fel.

După moartea lui Ivaşcu Golescu, familia se perpetuează prin Brâncoveni şi apoi prin Leurdeni. Doamna Vişa din Goleşti se mărită cu Stroie Leurdeanu a cărui viaţă agitată va fi înregistrată în cronicile muntene ale timpului, deoarece se amestecase în luptele dintre cele două familii - a Cantacuzinilor şi a Bălenilor, fiind acuzat de a fi autorul moral al uciderii postelnicului Constantin Cantacuzino.

Când cantacuzinii reuşesc să aducă pe tron pe Antonie Vodă din Popeşti, îl duc pe Stroie în faţa Divanului şi-i probează vinovăţia cu nişte epistole scrise chiar de mâna lui. Fiind osândit la decapitare, jupâneasa Elena, soţia celui care trebuia ucis, împreună cu fiii ei - Şerban, Mihai, Constantin, Matei şi Iordache - se roagă de domnitor să-l ierte şi să ia drumul călugăriei. Stroie este călugărit sub numele de Silvestru, la mânăstirea Snagov. Dar acesta aruncă repede straiele monahale, fuge din mânăstire şi trece în Ţara Ungurească. Sub Duca Vodă îl găsim pe acest strămoş al Goleştilor, caimacam ( locţiilor de domn ).

În 1646 pe când domnea Matei Basarab, marele vistier Stroie Leurdeanu împreună cu soţia sa Vişa clădeşte Biserica din Goleşti, transformată apoi în muzeu. Tot Stroie construieşte şi casele din Goleşti, refăcute de mai multe ori până în zilele noastre.

Un băiat al lui Stroie Leurdeanu - logofătul Eustratie - se căsătoreşte cu Ilinca, fiica lui Nicolae Pătraşcu Vodă ( nepoată a lui Mihai Viteazul ). Un alt fiu al său, Matei, ia numele de Golescu. Acesta este tatăl spătarului Radu Golescu care a trăit pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a lui Nicolae Mavrocordat. Radu Golescu va figura printre personajele romanului „Istoria ieroglifică“ a lui Dimitrie Cantemir sub numele de „Hârăţul“ ( Eretele ).

Prin urcarea pe Scaun a lui Nicolae Mavrocordat se inaugura şirul domnitorilor fanarioţi. Radu Golescu va deveni şeful mişcării poltiice pentru scoaterea ţării de sub stăpânirea turcească şi în acest scop cheamă ostaşi austrieci în ţară, adăpostindu-i în mânăstirea Vieroş şi apoi la conacul întărit de la Goleşti. Mavrocordat a trimis ostaşi români, turci şi tătari să-I izgonească, dar aceştia n-au putut fi clintiţi din loc. Atunci tătarii au dat foc caselor şi numai aşa au fost siliţi ostaşii împărăteşti să părăsească acele locuri. Spătarul Radu Golescu şi logofătul Băleanu au pornit cu oaste spre Bucureşti, l-au arestat pe domnitorul Mavrocordat şi l-au predat la Sibiu în mâinile trupelor austriece.

În continuare neamul Goleştilor este reprezentat prin una din fetele lui Radu Golescu cu polcovnicul ( colonelul ) Nicolae Ştirbei. Fiul acestora este marele ban Radu Golescu, tatăl lui Dinicu ( Constantin ) Golescu, care s-a născut - după cum se menţionează pe portretul său în ulei -  la  3 ( 15 ) mai 1746. A fost vel-logofăt, apoi mare vornic şi din 1813 mare Ban. Era un om foarte bogat, având moşii în judeţele Dâmboviţa, Muscel şi Gorj, case în Bucureşti, vii întinse, o sticlărie în Dâmboviţa, câteva mari prăvălii în Bucureşti, la Curtea Veche şi multe altele. Cu toate acestea, spre deosebire de alţi boieri era însufleţit de sentimente umanitare : ajuta pe cei săraci, elibera pe ţiganii robi, apreciind serviciile aduse de aceştia. Pe moşia de la Goleşti va întemeia o şcoală pentru copiii satului, în limba română, una din primele de acest fel din Ţara Românească. De altfel, el fusese printre iniţiatorii unui fel de Academie cu program iluminist, numită „Societatea Filosofică a Neamului Românesc în Mare Principatul Ardealului“. Scopul acestei societăţi era şi acela de a edita un periodic şi bisăptămânal „Vestiri filosofeşti şi moraliceşti“ ce urma să fie răspândit în ţările române.

Radu Golescu şi soţia sa Zoiţa au avut 4 copii. Singura lor fiică, Ana, se va mărita cu Banul  Mihail  Racoviţă. Nicolae ( zis şi Deli-Aga ) va fi mare  vornic. Gheorghe (  Iordache ) Golescu va fi scriitor şi militant pentru renaşterea culturală şi politică a ţării, fiind născut pe la 1770 şi având preocupări asemănătoare cu fratele său mai mic, Dinicu Golescu. Datorită pregătirii sale remarcabile, Iordache Golescu va fi numit în 1803 mare stolnic, iar Caragea Vodă îl face mare vornic şi efor al şcolilor. În această calitate pune temeliile primei şcoli superioare în limba română care va fi condusă de Gheorghe Lazăr.

De la Iordache Golescu a rămas o operă întinsă şi variată, el având preocupări multiple : de lingvist, dramaturg şi moralist, de lexicograf şi folclorist. Comediile sale circulau în manuscris sub titlul de „Istoria Ţării Româneşti. Starea Ţării Româneşti pe vremea străinilor şi a pământenilor“. Ele înfăţişau cu mijloace pamfletare starea socială din timpul ultimilor domnitori fanarioţi, a lui Grigore Dimitrie Ghica, şi a domnilor regulamentari ( Regulamentele Organice ).

Evenimentele de la 1848 îl găsesc bătrân şi bolnav. Îndreptându-se spre Mehadia, pentru băi, moare pe drum la Orşova, în august 1848, de unde este adus şi îngropat la biserica din satul  natal. Din cei 23 de copii câţi a avut, i-au trăit numai 6, cel mai  cunoscut dintre aceştia fiind  Alexandru Golescu ( Arăpilă ), prieten şi colaborator apropiat al lui Nicolae Bălcescu.

Constantin ( Dinicu ) Golescu, fiul cel mai mic al banului Radu Golescu, s-a născut la Goleşti la 7 ( 19 ) februarie 1777. A acumulat de mic o cultură solidă. De la tatăl său va moşteni compasiunea pentru cei umili şi dragostea pentru ţară şi neam. El s-a format la marea şcoală a iluminiştilor europeni. Va intra în politică şi va fi ispravnic, apoi vel-agă, mare logofăt.

În timpul Mişcării Revoluţionare din 1821, Dinicu Golescu arată simpatie faţă de Tudor Vladimirescu, întâmpinându-l pe acesta în satul Ciorogârla-Domneşti, urându-i succes şi cerându-i să ocupe cât mai repede Bucureştiul. După liniştirea treburilor ţării, Dinicu Golescu face o călătorie prin Europa, prilej cu care scrie primul volum de memorii de călătorie intitulat „Însemnare a călătoriei mele“ ( Buda, 1826 ). Tot în 1826 marele logofăt întemeiază la Goleşti un gimnaziu-internat după modelul văzut de el în apusul Europei, unde se puteau împărtăşi din binefacerile culturii toţi copiii din ţară şi chiar de peste hotare, fără deosebire de rasă sau de stare socială şi fără a se plăti vreo taxă. Vor preda aici profesori renumiţi, precum Ion Heliade Rădulescu şi Aaron Florian, ultimul fiind director între 1826 - 1830.

În 1827 Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu pune bazele „Societăţii Literare“ din Bucureşti, care avea un caracter social-politic. Şedinţele Societăţii aveau loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, pe Podul Mogoşoaiei ( pe locul unde azi se află Palatul Republicii ).

Împreună cu Iancu Văcărescu, Dinicu Golescu se îngrijeşte de zidirea unui teatru naţional. În 1827 iniţiază apariţia primei reviste în limba română „Fama Lipschii“ ( gazetă  tipărită la Leipzig, în Germania,  cu apariţie   lunară ). În 1826 Dinicu Golescu împreună cu I. H. Rădulescu scot revista „Curierul românesc“ care avea o orientare iluministă.

Din nefericire, stingerea năpraznică a lui Dinicu Golescu la 5 octombrie 1830 a curmat brusc şirul multor iniţiative valoroase menite să contribuie la progresul Ţării Româneşti. În realizarea multora din ideile sale au contribuit şi feciorii săi : Ştefan, Nicolae, Alexandru şi Radu de a căror educaţie în spirit iluminist s-a ocupat îndeaproape. Toţi fraţii Goleşti vor participa activ la Revoluţia de la 1848 iar doi dintre ei, Nicolae şi Radu, vor îmbrăţişa cariera armelor.

Prin tot ce au înfăptuit, Goleştii au contribuit substanţial la luminarea poporului nostru, la dezvoltarea culturală şi social-politică a ţării. Urmaşii Goleştilor de altădată au datoria, astăzi, de a duce mai departe făclia idealurilor care i-au animat pe înaintaşi.

Adunând binele, care din citiri de cărti  bune şi folositoare, care din călătorii, care din întâlniri şi adunări cu oameni de neamuri luminate, să-l împărtăşim compatrioţilor noştri şi să-l sădim în pământul nostru spre rodire înmulţită.

În fericirea obştii ne vom găsi fiecare în parte pe a sa.

Este sădită fireşte în om pohta de a avea orice lucru bun vede la altul şi, fără de a-l răpi de la acela, să se silească, de nu îl are, să-l câştige, iar de îl are rău, să îl prefacă în bun.

Nu cu palavre, nici cu meşteşuguri sau făţărnicii să te arăţi om mare, că toate se vădesc şi rămâi de necinste.

Iubirea de omenire e cel mai mare dar al înţelepciunii. Un asemenea dar să te sileşti să dobândeşti.

Adevărul unul este, dar omul îl schimonoseşte fiştecare după a lui plăcere.

Mai bine spune drept că nu poţi ajuta decât să ţii pe om legat cu zadarnică nădejde, c-atunci pierde şi ajutorul ce poate găsi la altul.

Nicicum armă să nu întrebuinţezi când cu cuvântul izbuteşti.

Când nu ştii ce să vorbeşti, ascultă pe altul, cu ascultarea mai multe să înveţi.

Aurul şi argintul cât de mult să fie grămădit pe tine, nici frumuseţe nici minte nu-ţi aduce.

Averea curând se pierde şi nicicum se mai vede, iar învătătura în veci rămâne nemuritoare. Alege care-ţi place.

Cei pe dinafară lesne judecă pe cei în slujbă sau pe cei ce scriu oarece, dar când vor intra şi ei în slujbă sau vor scrie oarece, atunci se vor cunoaşte destoiniciile lor.

Umbrele faptelor niciodată nu se sting.

Îndărătnic la minte nicicum să te arăţi, ci pururea să te sfătuieşti şi bine să chibzuieşti orice îţi trece prin minte.

Iubirea de învăţătură, cinstea la tineri cea mai bună. Această cinste să vânezi.

Una de la dascăl şi zece de la tine să te sileşti să înveţi, dacă vrei să înaintezi.

Să nu ajuţi pe altul cu nădejde de dobândă, ci fără al tău folos să dai lui cele de folos.

Să nu râdem de cei care greşesc când noi mai rău ca aceia greşim.

Mai bine să ierţi pe cel vinovat decât să pedepseşti pe cel nevinovat.

Interesul când îti grăieşte uiţi şi facerea de bine ce ţi s-a făcut şi ocările ce îţi dă.

Alexandru ( Albul ) Golescu ( 1815 - 1873 )

Dacă prin inimă aparţinem familiei şi mai ales bunei şi iubitoarei noastre mame, tot prin inimă aparţinem patriei noastre României, această mamă iubitoare  a noastră a tuturor; ea este mult mai în suferinţă şi mult mai nenorocită şi cât pe aci să fie smulsă dragostei noastre. Inima noastră, prin tot ce are ea mai duios, iubitor, omenesc, zboară spre inima mamei noastre. Prin tot ce are ideal şi, aş spune, supraomenesc, revine de drept patriei noastre.

Articol realizat de
Prof. Florea Neagoe
Colegiul Naţional “Gib Mihăescu”
Drăgăşani - Vâlcea