Tablou

Iubiții
de Rene Magritte

Rene Magritte s-a născut în ziua de 21 noiembrie 1898, în localitatea Lessines, în provincia Hainaut, Belgia. În martie 1912 mama lui Magritte moare înecată, tragedie ce l-a marcat profund pe artist de-a lungul vieții. Din anul 1916 studiază, cu mici intermitențe, la Academia des Beaux Arts din Brussels, unde familia lui se stabilește în 1918. În primii ani ai deceniului 3 începe o lungă și fructuoasă colaborare cu Suprarealiștii, prima dată la Brussels, unde un grup local avea propriile sale viziuni, apoi în Paris unde petrece 3 ani între anii 1927 - 1930.
Inspirat de exemplul lui Giorgio de Chirico și de colajele lui Max Ernst, ciudatele imagini parcă desprinse dintr-un vis ale lui Magritte, pictate în cel mai concret stil, au avut un efect de substanță asupra suprarealismului.
În 1930 artistul se întoarce la Brussels unde rămâne până la sfârșitul vieții sale. În anul 1936 este prezent cu câteva pânze la Muzeul de Artă Modernă, Fantastică, Dadaistă, Suprarealistă ( Londra ) , unde se consuma Expoziția Internațională a Suprarealismului. În timpul anilor 40 are un număr mare de expoziții dedicate în întregime artei sale, expoziții găzduite de mari orașe, ca Brussels, Londra și Paris, iar în 1954 i se organizează o mare retrospectivă în Palatul De Beaux Arts din Brussels.
Retrospectivele din anii 60 sunt și cele care reflectă marea importanță a lui magritte asupra generației tinere  de artiști. Retrospectivele s-au ținut în incinta Muzeului de Artă Modernă din New York și în muzeul Boymans van Beuningen din Rotterdam.
Pe 15 august 1967 Magritte moare la Brussels.

Tabloul pe care încercăm să-l prezentăm astăzi face parte dintr-un grup de tablouri ce au aceeași temă și anume ascunderea identității personajelor prin pictarea unor haine albe în jurul feței acestora. Grupul acesta de tablouri este pictat de Magritte în Paris, în perioada 1927-1928.
Mănunchiul de picturi cuprinde „Povestea centrală“ ( colecția Isy Brachot, Brussels ), „Inventarea vieții“ ( colecție privată, Brussels ) cât și „Iubiții“, aflat la Australian Național Gallery, iar o altă pânză, intitulată la fel, datată în același an și având aceleași dimensiuni este în colecția Richard S. Zeisler, New York. În amândouă din aceste ultime tablouri capetele unui bărbat și al unei femei apar acoperite, cei doi încercând să se sărute prin pânza respectivă.
Rădăcinile acestor imagini tulburătoare au fost puse pe seama numeroaselor surse ce au contribuit la dezvoltarea imaginației lui Magritte. Ca mulți pictori suprarealiști, Magritte era fascinat de personajul Fantomas care își face apariția într-o nuvelă în anul 1913. Identitatea lui Fantomas nu este niciodată dezvăluită, el apărând mereu cu chipul învăluit de o mască. O altă posibilă sursă este cea legată de posibila sinucidere a mamei sale : în anul 1912 când mama artistului a fost găsită în apele râului Sambre, rochia ei de noapte se pare că era înfășurată în jurul capului.
Lui Magritte îI displăceau profund explicațiile care ar fi putut distruge misterul din jurul pânzelor sale. Tehnica sa escamotează adevăratele rădăcini ale ideilor sale, așa că nu știm dacă acestea sunt nevroze personale sau realități transformate în artă. Acestea sunt imagini calculate să deschidă partea întunecată a minții.
Personajele din acest tablou se întâlnesc la jumătatea unui gest tandru ce este mai degrabă familiar unei poze. Iar ceea ce putea fi o poză de vacanță, mai ales că verdele Normandiei și marea îți lasă această impresie, odată cu pânzele ce acoperă fețele celor doi, ce parcă curg ca niște funii pe umerii lor, se transformă într-o pânză ce este impregnată de alienare, de sufocare, de moarte. Imaginea, atât de banală ca reprezentare, ia proporții infiorătoare în realitatea născută de ochiul minții.

 Articol realizat de
Cristian Munteanu

 

 

Hosted by www.Geocities.ws

1