Aceasta este ţara mea

Orăştie şi cetăţile dacice

 Oraş situat pe malul stâng al Mureşului, pe Valea Grădiştei - probabil anticul Sargetia amintit de istoricul Cassius Dio - la marginea de vest a Câmpului Pâinii, Orăştie s-a dezvoltat pe o veche vatră de locuire a dacilor, fiind amintit prima oară în 1224, iar ca oraş în 1433. Ars şi prădat de tătari ( 1241 ) şi de turci ( 1420 ), oraşul s-a refăcut de fiecare dată, devenind un important centru meşteşugăresc şi comercial al Transilvaniei. Orăştie e cunoscut ca o străveche vatră românească, cu o bogată tradiţie culturală, aici funcţionând o tipografie unde, în 1582, a apărut „Palia de la Orăştie“, una dintre primele tipărituri în limba română. Tot aici a trăit marele umanist Nicolae Olahus ( 1493 - 1568 ) şi au văzut lumina tiparului, de-a lungul vremii, 16 publicaţii periodice, printre care şi „Cosânzeana“, la care a colaborat Liviu Rebreanu. Împrejurimile Orăştiei oferă vizitatorului numeroase puncte de atracţie, cum ar fi : cetăţile dacice din Munţii Orăştiei; Aurel Vlaicu - satul natal al pionierului aviaţiei române căruia îi poartă numele; Geoagiu Băi - staţiune balneoclimaterică situată la o altitudine de 350 de m, la poalele Munţilor Metaliferi, pe valea pârâului Geoagiu, formată în preajma unei importante aşezări civile romane cu nume geto-dac, Germisara. Dispunând de un ştrand termal în aer liber, de un pavilion balnear, cu hoteluri şi vile cu spaţii de cazare confortabile, staţiunea e căutată atât pentru izvoarele termale, instalaţiile şi procedurile de tratament, precum şi pentru posibilităţile de agrement şi drumeţie; Cetatea Orăştiei - a cărei construcţie a început în anul 1200, fiind fortificată în secolul al-XV-lea; Monumentul Paliei - din centrul Municipiului Orăştie; cele patru monumente, aşezate în linie de-a lungul şoselei şi în faţa Catedralei, dezvelite la 28 septembrie 1974, cu prilejul sărbătoririi a 750 de ani de atestare documentară a oraşului.

 Puţină istorie

 Centrul primului stat unitar al geto-dacilor, întemeiat de Burebista, a fost fixat de Decebal ( între anii 87-106 i.e.n ) în Munţii Orăştiei, în jurul cetăţii Grădiştea Muncelului, cetate identificată cu Sarmizegetusa. Aici s-a construit un complex de aşezări civile şi fortificaţii din piatră. Între 108 şi 110 se construieşte în sud-vestul Depresiunii Haţegului noua capitală a provinciei Dacia, „Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica“, sub indicaţiile arhitectului Decimus Terentius Scaurianus. Alături de titulatura romană oficială, în 117-118 apare aici pe o inscripţie a împăratului Hadrian - pentru prima oară - şi vechiul nume de Sarmizegetusa, în amintirea cetăţii lui Decebal din Munţii Orăştiei.

Salba de fortificaţii de la Costeşti, Blidaru şi Piatra Roşie, menită să apere cetatea de scaun a regilor daci de la Sarmizegetusa Regia ( Grădiştea de Munte ), ale căror ruine ne întâmpină peste timp la fel de impunătoare, reprezintă mărturii de preţ ale înfloritoarei civilizaţii din această trimilenară vatră.

 Cetăţi dacice

Aşezarea de la Fetele Albe se află plasată pe coasta de sud, însorită, a dealului Muncelului, despărţită fiind printr-o vale îngustă de înălţimea pe care se păstrează ruinele Sarmizegetusei Regia. Ea face parte din categoria aşezărilor de munte dacice, fiind ridicată pe terase protejate de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica specifică tuturor fortificaţiilor dacice din Munţii Orăştiei. Alături de construcţiile civile iese în evidenţă un sanctuar circular cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca şi aşezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc în timpul luptelor desfăşurate în cadrul celui de-al doilea război purtat de armatele romane ( 105-106 e.n. ), care a pus capăt existenţei statului dac liber. Cetatea Blidaru,  situată  pe  culmea Blidarului ( 703 m ), este cel mai puternic complex fortificat din această zonă, fiind întins pe un platou de aproape 6000 mp. Străjuind malul stâng al Apei Grădiştei, la fel ca şi Cetatea Costeşti, fortificaţia de la Blidaru cuprinde de fapt două incinte, unite între ele, având împreună şase turnuri puternice. Prima cetate, ce ocupă platoul superior al dealului, are o formă trapezoidală, fiind prevăzută cu patru turnuri exterioare, plasate pe colţuri. Potrivit unei ingenioase rigori de arhitectonică militară, intrarea se făcea prin turnul I, astfel conceput încât să împiedice desfăşurarea forţelor inamicului, silindu-l să cotească spre dreapta şi să-şi expună flancul loviturilor. În interior se păstrează urmele unui turn-locuinţă.

Spre vest de prima cetate a fost construită apoi cetatea a doua, având formă pentagonală. Atrage atenţia aici sistemul platformelor de luptă de pe laturile de nord şi de vest, cu adevarate mici cazemate. Aprovizionarea cu apă a cetăţii era asigurată printr-o monumentală cisternă patrulateră, cu ziduri duble sau întreite, adâncă de peste 5 m, construită în partea de nord-vest. Deosebit de interesantă este pardoseala cisternei, alcătuită dintr-un „ciment“ având în compoziţia sa mortar, cenuşă şi cărbune de lemn. Pe aceeaşi latură, pe o terasă mai joasă, a fost scos la iveală un turn de pază care asigura din acest loc strategic, numit Poiana Perţii, o largă vizibilitate, dominând împrejurimile.

Cetatea de la Costeşti este situată pe dealul „Cetăţuia“, pe malul stâng al Apei Grădiştei. Dealul Cetăţuia, cu cetatea de pe culmea sa, formează un minunat punct de pază, cu vederi la mare depărtare, plasat la intrarea în masivul muntos, acolo unde valea Apei Grădiştei se îngustează deodată. Sistemul de apărare al cetăţii se baza pe succesiunea a trei tipuri de fortificaţii : un val de pământ, un zid de piatră gros de 3 m, flancat de trei bastioane şi o dublă palisadă ce înconjoară partea de sus a înălţimii.

Platoul cel mai înalt era ocupat de două turnuri-locuinţă, construite din blocuri de piatră şi cărămidă la care se ajungea urcând pe o scară  monumentală,  de barăcile soldaţilor din garnizoană  şi  de  un  turn  de  observaţie.  Pe terase  au fost  identificate  lăcaşe  de  cult  ( sanctuare ), cisterne de apă şi altele. Timpul de realizare şi de înflorire a aşezării dacice de pe dealul Cetăţuia - ca şi întregul complex al aşezărilor din Munţii Orăştiei - cuprinde perioada de la Burebista la Decebal ( sec. I î.e.n. - I e.n. ). Distrusă în urma războiului al doilea de cucerire a Daciei de către romani ( 105-106 e.n. ), cetatea nu a mai fost refăcută.

Dealul Piatra Roşie, cu o înălţime de 831 m, pe vârful căruia se află cetatea, se ridică izolat din fundul văii Luncanilor. Cetatea, ridicată din piatră, de formă patrulateră, cu lăţimile de 102 x 45 m, are patru turnuri, dispuse pe mijlocul laturii răsăritene. În interiorul incintei se află o construcţie din lemn, ale cărei baze de piatră s-au păstrat în întregime. Pentru colectarea apei necesare garnizoanei, în colţul de nord-vest al cetăţii se află o groapă săpată în stâncă. În afara incintei cetăţii se observă urmele unui sanctuar, format din aliniamente de coloane de piatră. Pe coasta estică a dealului, o a doua incintă cu zidurile clădite din piatră de stâncă şi palisadă se sprijinea cu o latură pe fortificaţia de pe culme, având în interior un drum pavat din piatră. Pe drumul de acces spre cetate erau plasate trei turnuri de pază.

Cetatea de la Piatra Roşie, parte componentă a sistemului de fortificaţii dacic, avea menirea de a bara înaintarea dinspre Valea Streiului a duşmanilor care încercau să atace capitala Daciei libere.

 Cetatea Sarmizegetusa Regia

 Cetatea de la Grădiştea Muncelului, grandioasă capitală a statului dac, se prezintă ca o incintă de apărare construită din blocuri de piatră, având forma unui patrulater neregulat. Ea ocupă punctul cel mai înalt de pe Dealul Grădiştei, la 1200 m altitudine. Pe laturile de est şi de vest, cetatea are câte o poartă. Drumul spre interiorul incintei este pavat cu piatră de râu. La 100 m est de cetate, pe două terase, se găseşte incinta sacră, la care duce un drum monumental, pavat cu lespezi de calcar, ce se  termină  într-o mică piaţetă în preajma căreia se găsesc amplasate sanctuarele ( două sanctuare circulare şi cinci patrulatere, precum şi o platformă circulară din andezit, simbolizând Soarele ). Aşezarea civilă se întinde pe zeci de terase amenajate, constituind cea mai mare locuire dacică cunoscută. Aici se aflau grupuri de locuinţe, ateliere meşteşugăreşti,   depozite,   hambare.   Într-una din locuinţe a fost descoperit celebrul vas cu numele regilor Scorilo şi Decebal. Un ingenios sistem de canalizare aducea apa captată de la două izvoare în cetate. După biruinţa asupra dacilor, în urma unei rezistenţe eroice opuse de către aceştia, romanii au instalat în cetate o garnizoană, formată din detaşamente ale legiunii a IV-a Flavia Felix.

Monumente istorice

Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului“ de pe strada Unirii a fost ridicată în secolul al XVIII-lea. Pe la 1800, altarul a ars, iar în anul următor catapeteasma a fost din nou ridicată de către macedonianul Tyra Tatarzi. Edificiul, având o singură navă, este ridicat în anul 1873, iar turnul este înalt de 35 de metri. În anul 1937 lângă turn este construit un cerdac în stil românesc. Marele cărturar Nicolae Iorga, în periplul său transilvănean, aminteşte acest aşezământ. Aici, în zilele sfârşitului de noiembrie 1918, a fost ţinută adunarea entuziastă a românilor din Orăştie care îşi vor desemna reprezentanţii la Adunarea Naţională de la Alba Iulia.

Biserica reformată calvină  reprezintă cel mai vechi edificiu religios funcţional al oraşului. La origine a fost biserica parohială catolică a comunităţii săseşti din localitate, construită în stil gotic în secolele XIII-XIV. Având trei nave şi un cor care după dimensiuni este cel de al patrulea din Transilvania, construcţia nu a fost finalizată după proiectul iniţial. Aflată în mijocul aşezării, în jurul ei a fost construită fortificaţia. În secolul al XV-lea a suferit distrugeri cauzate de invaziile turceşti de la 1420, 1438 şi 1479. Izvoare narative amintesc faptul că turnul iniţial, înalt de 27 de stânjeni, a fost ridicat de către Iancu de Hunedoara, în amintirea victoriei de la Sântimbru. După prăbuşirea sa, a fost ridicat un altul de 18 stânjeni în care a fost instalat un ceas făcut la 1629. La mijlocul veacului al XVI-lea, sub influenţa Reformei, comunitatea părăseşte catolicismul, iar biserica va ajunge în stapânirea reformaţilor calvini, în dauna saşilor, trecuţi la luteranism, care au primit permisiunea de a-şi practica cultul în sacristia bisericii. Renovări ale bisericii au fost făcute în anii 1631 şi 1752. Cutremurul din 1839 a avariat atât turnul cât şi clădirea, segmentul dintre cor şi noul turn ridicându-se în anul 1844 fără a avea un stil anume. Ultima renovare a fost efectuată în anul 1936, când înalţimea zidurilor a fost micşorată, iar interiorul recompartimentat.

Biserica evanghelică luterană este situată lângă cea calvină, în cetatea oraşului. Construcţia ei începe la 16 iulie 1820 şi este terminată în mare, pe parcursul anului 1823. Lucrările au fost conduse de meşterul zidar Balog Antal, dupa planul şi îndrumarea primpretorului evanghelic  Daniel Ioseph Leonhard ( 1786 - 1853 ). Biserica este de tip hală, având o boltire în plin centru între arcurile dublou. Turnul este ridicat după cutremurul din 1839 şi este terminat la 1842. Ultima renovare este cea din 1981.

Cea mai mare înfăptuire a ortodoxismului pe aceste meleaguri în perioada interbelică este Biserica Ortodoxă Română „Sf.Arhangheli Mihai şi Gavril" din Orăştie. Cel care a iniţiat construirea ei a fost protopopul Ioan Mota, cu spijinul important al „Băncii Ardelene“, care din anul 1920 a făcut o donaţie de 400.000 lei, şi care până la momentul zidirii a crescut la 1.000.000 lei. Planurile bisericii au fost întocmite de către arhitectul George Cristinel din Bucureşti.

La data de 18 octombrie 1936 a fost aşezată piatra fundamentală la temelia bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“, în zilele Primului Patriarh al României cu binecuvântarea dr. Nicolae Bălan Arhiepiscop de Alba Iulia şi Sibiu şi Mitropolit al românilor ortodocşi din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, în vremea regelui României întregite, Carol II-lea, după cum ne este arătat de facsimilul actului depus la fundaţia lăcaşului.

Construcţia efectivă a durat între 1936 - 1943, după care au fost amenajate suprafeţele interioare şi pictată biserica de către D. Belisarie, mobilierul şi catapeteasma fiind sculptate de către Anghel Dima.

  Articol realizat de
Nicoleta Bîrţă