Un Nobel printre scriitori

Sigrid Undset

Prozatoare norvegiană, laureată a Premiului Nobel  „pentru descrierea plină de forţă a vieţii Nordului în timpul Evului Mediu“, Sigrid Undset s-a născut în 1882 la Kalundborg ( Danemarca ). Şi-a petrecut copilăria în Norvegia la Kristiania ( Oslo ), alături de părinţii săi care i-au inoculat din fragedă copilărie norme morale clare, pe care Sigrid avea să le respecte toată viaţa. Mama sa, de origine daneză, a crescut-o în atmosfera de „saga“ şi de folclor scandinav, iar tatăl ei, un distins arheolog, a educat-o în spiritul respectului faţă de valorile culturale ale antichităţii şi al dragostei faţă de vremurile trecute.

 Tinereţe chinuită

La vârsta de 11 ani Sigrid este zguduită profund de moartea tatălui său pe care îl adora. Greutăţile familiale o obligă să-şi întrerupă studiile - inclusiv pe cele de pictură - şi la vârsta de 16 ani se angajează ca funcţionară. Avea să povestească drama copilăriei sale mai târziu,  în romanul „Elleve ar“ ( Unsprezece ani,  1934 ).  În acel birou a lucrat timp de 10 ani,  iar  primul său roman, „Fru Marta Oulie“ ( Doamna Marta Oulie ) a apărut în 1907. Afirmaţia personajului „Nu am fost credincioasă soţului meu“ a şocat critica vremii.
Acest roman a fost urmat de o colecţie de povestiri scurte apărută în anul următor iar în 1909 îi apare „Fiica lui Gunnar“, o imitaţie de saga islandeză care i-a adus un an de bursă plătită de guvern. Atunci şi-a părăsit slujba dedicându-se total scrisului. Acţiunea celui de-al treilea roman al său, „Jenny“ ( 1911 )  se petrece parţial la Roma, descriind frumuseţile Oraşului Etern. Acest roman este povestea unei tinere artiste promiţătoare care încearcă să facă un compromis între dragoste şi năzuinţele sale artistice. Jenny îşi părăseşte logodnicul indolent, se simte atrasă de tatăl acestuia, un artist ratat care îşi părăseşte soţia. Dar Jenny nu doreşte să se căsătorească cu el, copilul său moare la vârsta de 6 săptămâni, iar ea pleacă la Roma unde se sinucide.
În 1912, Sigrid  se căsătoreşte cu pictorul norvegian Anders Castus Svarstad pe care îl întâlnise la Roma, unde se mutase după scrierea celui de-al doilea roman. Se întorc împreună în Norvegia unde el îşi continuă cariera de pictor iar ea publică mai multe cărţi în timp ce îngrijeşte şi de casă şi de cei cinci copii - dintre care trei ai soţului ei dintr-o căsătorie anterioară.
Pentru deosebitele ei calităţi morale sunt elocvente „condiţiile de creaţie“ pe care le-a avut în perioada când a scris măiastra sa capodoperă, care i-a adus consacrarea pe  plan  mondial  :  trilogia „Kristin Lavransdatter“ ( Kristin, fiica lui Lavrans ). A început să scrie această trilogie la 37 de ani, după ce se despărţise de soţul ei în  1919  şi plecase la Lillehammer, fiind însărcinată şi îngrijind de toţi cei cinci copii  dintre  care doi ( unul din băieţii soţului şi o fetiţă a sa ) erau oligofreni. Sigrid scria toată noaptea, cu cafea şi ţigări, iar dimineaţa, după ce se ocupa câteva ore de copii şi de gospodărie, se aşeza în pat şi descifra documente laice şi religioase din Norvegia medievală şi catolică a secolului al XIV-lea scrise în latină şi norvegiana veche, documentare absolut necesară pentru lucrarea sa.  După apariţia  primului volum al trilogiei ( 1920 ) era atât de epuizată, încât nici n-a sesizat excepţionala primire de care s-a bucurat cartea.  Lucrând în acelaşi ritm uluitor, în 1921 şi 1922 apar şi celelalte cărţi ale trilogiei.

Luptătoare înflăcărată

Cărţile ei, în gravă contradicţie cu curentele de opinie din prima jumătate a secolului, se bucură de o mare popularitate chiar din partea celor pe care îi combate şi sunt un factor determinant pentru viaţa culturală norvegiană. În momentul când Norvegia profund protestantă, feministă, cochetând cu freudismul  este în plină efervescenţă ideologică, Sigrid Undset propune soluţii  catolice şi proclamă cu convingere : „Nu fiţi feministe; fiţi femei, soţii şi mame…“ Parcă pentru a scandaliza şi mai mult, în 1925, la Montecasino, Sigrid Undset trece la catolicism. Totuşi în pofida acestor „scandaluri“, este unul din cei mai iubiţi scriitori ai Norvegiei. Poate că ea pătrunde atât de adânc şi de pur în sufletul omenesc încât trece dincolo de barierele egoismului şi convenţiilor sociale. Restul operei sale are în mare aceeaşi semnificaţie : rezolvarea problemelor individuale şi sociale prin soluţii morale, prin sacrificiu şi non-idolatrizarea eu-lui şi este impregnată de elemente autobiografice.
Printre  titlurile  care se  regăsesc  în creaţia sa, mai  amintim  : Varen ( Primăvara, 1914 ), Olav Audunsson ( 1925 - 1927 ),  Gymnadenia       ( 1929 ), Den brendene busk ( Tufişul arzător, 1930 ),  Ida  Elisabeth      ( 1932 ),  Den trofaste hustru ( Soţia credincioasă, 1936 ), Madame Dorothea ( 1939 ), Lykkelige dager ( Zile fericite, 1947 ), Caterina av Siena ( Caterina de Siena, 1951 ).
În timpul celui de-al doilea război mondial Sigrid Undset se refugiază mai întâi în Anglia şi apoi în America, publicând lucrări în sprijinul Rezistenţei.  Cu prilejul celei de-a 85-a aniversări a sa i se acordă „Marea Cruce a Sfântului Olav“ , „pentru eminenta activitate de scriitoare şi merite excepţionale faţă de patrie“. Retrasă la Lillehammer de care o leagă atâtea amintiri, se stinge din viaţă în plină glorie, la 10 iunie 1949.

Kristin Lavransdatter

În primul volum, „Kransen“ ( Cununa ), ne este prezentată o fată din Norvegia secolului al XIV-lea, Kristin Lavransdatter ( Kristin fiica lui Lavrans )  care refuză să se căsătorească cu logodnicul ales de părinţi şi se lasă sedusă de un bărbat cu o proastă reputaţie. La căsătoria cu acesta Kristin poartă „cununa neprihănirii“ deşi este însărcinată. Acest păcat îl va plăti din greu când,  devenind „Husfrue“ ( Stăpâna casei ), pune pe roate gospodăria în ruină a soţului ei de la care are 7 copii. Ultimul volum, „Korset“ ( Crucea ) reprezintă ispăşirea păcatelor din tinereţe prin moartea soţului său şi retragerea ei într-o mănăstire unde îşi găseşte liniştea sufletească.
Această trilogie este uimitoare nu numai prin extraordinara reconstituire a unei epoci trecute, de la implicaţiile sociale şi psihologice, până la detalii gospodăreşti  ( este descris până şi şomoiogul de rogoz cu care se şterg mesele ude ! ) nu numai prin autenticitatea şi coerenţa biografiei Kristinei, alături de nenumărate alte personaje cu biografii complexe, toate perfect distincte şi inconfundabile, ci mai ales prin faptul că drama şi problematica Kristinei este resimţită ca ceva actual, prezent. Această trilogie, ca şi celelalte opere ale scriitoarei, au ca temă majoră rezolvarea morală a problemelor sociale şi individuale.
Conform spuselor criticilor literari C.H. Grondahl şi Nina Tjomsland, „Uniunea aceasta dintre realism şi intuiţie, dintre substanţa internă şi substanţa externă este ceea ce face ca Sigrid Undset să fie unul din marile nume ale literaturii universale“.

Articol realizat de
Elena Măruţă