Lumea în care trăim

Kavala

Oraşul de azur

Kavala se află în nordul Greciei, între râurile Nestos şi Strymon, acestea formând şi graniţele naturale ale prefecturii oraşului care se învecinează la est cu prefectura oraşului Xanthi, la vest cu a oraşului Serres şi la nord cu a oraşului Drama, la sud fiind scăldată de apele Mării Egee. Spranumită „oraşul de azur“, Kavala este cel mai frumos port nordic  al Mării Egee, fiind o impresionantă combinaţie de munte şi mare, care fascinează ochiul vizitatorului de la prima privire. Este construită în amfiteatru, pe versanţii muntelui Symbolon, şi este înconjurată de păduri. Frumuseţea naturală a Kavalei a fost dintotdeauna admirată, deoarece ea combină în mod strălucit pacea şi liniştea unei mici staţiuni provinciale cu elementele de strălucire şi frumuseţe caracteristice unei atmosfere cosmopolitane pe care orice staţiune de tip tradiţional le-ar invidia.

O istorie frământată

Neapolis, Christoupolis şi Kavala sunt trei nume ale aceluiaşi oraş, care reflectă trei perioade : Grecia antică, perioada bizantină şi timpurile moderne. Înaintea erei antice, zona de amplasare a oraşului nu pare a fi fost locuită, deşi în partea estică au fost descoperite urmele unor mici aşezări neolitice. Data exactă de înfiinţare a oraşului nu se cunoaşte, totuşi cercetările indică aproximativ mijlocul sec. VII î. Chr.  Oraşul antic Neapolis a fost construit pe zona peninsulară pe care astăzi se află cartierul Panagia. Acest amplasament  prezenta o mare importanţă strategică şi comercială datorită drumului care făcea legătura între Thracia şi Macedonia ( precizăm că este vorba de zona din nordul Greciei numită astfel ). Pe această cale au venit perşii în expediţia lor împotriva Greciei şi tot pe aici regii Macedoniei, Filip al II-lea şi fiul său Alexandru cel Mare au plecat să supună oraşele greceşti din Thracia. În anul 346 î. Chr. Thracia era condusă de Filip care în 340 î. Chr. cucereşte şi insula Thassos. Cu această ocazie oraşul îşi pierde autonomia devenind portul oraşului Philippi.  În anul 42 î.Chr. liderii republicani romani Brutus şi Cassius folosesc oraşul ca bază pentru flota lor în timpul luptelor dramatice de la Philippi.
La  începutul sec. VIII d. Chr. numele oraşului este schimbat în Christoupoulis. În secolele IX şi XIV când slavii invadează zona, Christoupoulis rămâne o barieră în calea invadatorilor şi singurul port care mai putea comunica cu Salonicul. În 1097 trupele primei cruciade trec prin Christoupolis şi în 1193 după înfrângerea statului bizantin de către franci, oraşul cade în mâna lombarzilor care vor fi învinşi de franci în 1208. Între 1321 - 1328 Christoupoulis joacă din nou un rol major în istorie, când sârbii şi turcii se luptau să cucerească estul Macedoniei, în timp ce pe de altă parte imperiul bizantin se afla în declin din cauza luptelor interne.  În 1375 însă, regiunea Macedoniei de est intră sub comanda grecilor. Turcii veniţi pe mare dinspre Macedonia de est cuceresc Christoupolis în 1387, ocupându-l şi distrugându-l până în 1391.
În 1425 castelul din Christoupolis suferă atacurile veneţienilor care până la urmă îl cuceresc, fără să-l ocupe însă mai mult de o lună, deoarece turcii se întorc şi îl recuceresc, după un asediu de 20 de zile. Undeva între secolele 15-16, istoria nu precizează cu exactitate, numele oraşului Christoupolis este schimbat în Kavala şi pentru un  timp cele două nume au fost folosite împreună pentru a evita confuziile.
În jurul anului 1530 încep în Kavala proiecte mari, care aveau să schimbe faţa oraşului şi a peisajului, îmbunătăţind condiţiile de trai. Apoi, sub comanda lui Soliman Magnificul II, oraşul se extinde către port şi se construieşte un nou zid.  Kavala continuă să fie un important port în principal pentru mărfurile care veneau din Smyrna, Egipt, Thassos şi celelalte insule din Marea Egee; de asemenea pe aici se transportau la Constantinopol şi obuzele de tun fabricate la Eleftheroupolis.
Dezvoltarea oraşului a continuat în secolul XIX, iar secolul XX a reprezentat vârsta de aur a Kavalei. Între 1903-1909 populaţia greacă  participă la războiul Macedoniei apărându-se împotriva guerilelor bulgare, care totuşi ocupă Kavala în 1912 fără să întâmpine rezistenţă din partea turcilor.  Eliberarea avea să vină la 25 iunie 1913 când vasul Doxa, sub comanda amiralului Kountouriotis intră în golful Kavala eliberând oraşul. În 1922, în timpul catastrofelor din Asia Mică şi al schimbului de populaţie, aproape 25000 de refugiaţi se stabilesc aici şi până în 1930 creşterea economică a Kavalei ajunge la apogeu, aceasta devenind un important centru de prelucrare a tutunului în întreaga zonă a Macedoniei şi Thraciei. Înflorirea în comerţul cu tutun şi creşterea populaţiei s-a tradus în dezvoltarea clasei muncitoare - numărul lucrătorilor la fabrica de tutun atingând 20.000 în 1927. Totuşi, în timpul anilor dificili care au urmat - perioada dictatorului Metaxas şi cele două războaie mondiale -  comerţul  cu tutun s-a diminuat, şomajul a determinat masele să emigreze, populaţia s-a restrâns şi Kavala şi-a pierdut gloria timpurilor antebelice. Mai târziu, odată cu întemeierea fabricii de îngrăşăminte de la Nea Karvali şi descoperirea depozitelor de petrol de la Prinos, oraşul a renăscut.

La plimbare prin Kavala

Până la începutul sec. XIX Kavala se restrângea la zona Panagia; de aceea casele de construcţie tradiţională sunt mărturii ale timpurilor vechi. Când populaţia s-a extins dincolo de această zonă, locuitorii de origine turcă, armeană sau vest-europeană  au început să înalţe clădiri care au dat noului oraş un aspect complet diferit prin  combinarea stilurilor arhitecturale. Primele case din noul oraş au  fost   cele construite în cartierul Agios Ioannis de către greci şi au elemente de arhitectură tradiţională combinate cu elementele  neoclasice  ale timpului.
Istoria muzeelor din Kavala a început în 1934 cu înfiinţarea serviciului de cercetări arheologice.  În 1935 municipalitatea oraşului a cedat „Faliro“, una din cele mai frumoase clădiri ale oraşului, în scopul adăpostirii antichităţilor. Astfel, după efectuarea amenajărilor necesare, aceasta a devenit primul muzeu din Kavala ( pe atunci, Muzeul Municipal ) care a fost distrus în timpul primului război mondial fiind refăcut mai târziu;  din 1963 găzduieşte Muzeul Arheologic. Muzeul Artei Populare se află într-o frumoasă clădire neoclasică construită în primul deceniu al secolului care între anii 1919-1953 a adăpostit sediul Băncii Naţionale.
Primăria, datând din jurul anului 1890, este una din cele mai impresionante clădiri din Kavala. Stilul său arhitectural este unic şi complet „străin“ de zonă fiind uneori comparat cu turnurile ungureşti. Clădirea depozitelor de tutun, clădită din primul deceniu al secolului de către un comerciant turc de tutun, aparţine acum municipalităţii şi găzduieşte uneori evenimente culturale.
În sectorul vestic al vechiului oraş se află „Imaret“ - o bijuterie de artă islamică  construită în 1917 de Mehmet Ali, fondatorul ultimei dinastii egiptene, născut în Kavala în 1769. Statuia acestuia a fost ridicată în 1934 de către grecii din Egipt, în faţa casei sale natale care astăzi adăposteşte şi un mic muzeu. La Imaret au funcţionat o şcoală şi un adăpost pentru săraci care găzduia aproape 600 de persoane iar întreţinerea acestora era asigurată de exploatările pe care Mehmet Ali le făcea în insula Thassos. Scoala a încetat să funcţioneze în 1912, totuşi adăpostul pentru săraci a mai continuat până în 1923 când „Imaret“ s-a închis pentru totdeauna. Astăzi se mai pot vizita unele încăperi şi în incinta aceleiaşi clădiri se află şi un mic restaurant unde se poate asculta muzică egipteană autentică.
Tot în vechiul oraş se află una din cele mai frumoase biserici din Kavala, amplasată într-un loc cu o splendidă panoramă, între casa lui Mehmet Ali şi far : Biserica Panagia ( se pronunţă „Panaghia“ şi în limba greacă înseamnă „Maica Domnului“ ), fostă mânăstire de călugăriţe, în prezent o biserică cu dom, în stil bizantin. Farul este de asemenea o zonă interesantă din Panagia, deoarece de pe punctul extrem al peninsulei unde este amplasat,  vederea asupra întregului oraş este splendidă. Vechea şcoală, aflată la câţiva metri de far, încă mai funcţionează.
Kavala are cel mai frumos port din zona de nord a Mării Egee, primul port din Europa unde se spune că a poposit apostolul Pavel la mijlocul secolului XIX. Astăzi, mari vapoare comerciale şi vase de croazieră poposesc aici,  plecând apoi spre Thassos, Limnos, Lesbos sau Samothraki. Tot în Kavala sunt şi cele mai pitoreşti plăji ale Mării Egee de nord, cea mai apropiată de centrul oraşului fiind plaja Kalamitsa şi puţin mai departe plaja Batis. Nu ezitaţi însă să vă aventuraţi dincolo de marginea oraşului, deoarece nu departe veţi întâlni superbele plăji de la Tosca, Palio, Nea Iraklitsa şi Nea Peramos.

Simbolurile oraşului

În centrul oraşului se află construcţia colosală a  apeductului Kamares, una din ctitoriile lui Soliman Magnificul, ridicată în jurul anului 1550 d. Chr. pe amplasamentul „marelui zid“ clădit cândva de împăratul Andronicus II Palailogus, în vederea împiedicării întoarcerii catalanilor în Thracia. Deasupra sa era  o alee pe unde patrulau gărzile, iar imediat sub aceasta se găsea apeductul care aducea apă în oraş. După catastrofa suferită de oraş în secolul XV, vechiul apeduct a fost dărâmat iar sultanul însuşi l-a reconstruit pentru ca oraşul să poată  primi în continuare apă. Construcţia are 60 de arcuri de 4 dimensiuni diferite, cel mai mare dintre acestea având 52 m înălţime.
Imperioasă şi uimitoare, Cetatea este, alături de Kamares, un simbol al oraşului pe care îl domină cu silueta sa impunătoare, fiind primul lucru pe care călătorul ce se apropie de Kavala îl observă de la distanţă. Această fortăreaţă, care reprezintă doar o parte din ceea ce au fost cândva zidurile oraşului, a fost construită în anul 1425 d. Chr. de către turci şi veneţieni. Zidurile, lungi de 480 m, fuseseră iniţial construite în secolul 5 î. Chr. din granit local. La fortăreaţă se ajunge pe nişte străzi în pantă destul de abruptă, ce pot fi obositoare; totuşi demersul merită osteneala, deoarece de la cetate, în special vara, când este senin, se pot vedea clar insula Thassos, peninsula Peramos, Muntele Athos şi chiar insula Samothraki. De asemenea, în timpul verii cetatea adăposteşte numeroase evenimente culturale în aer liber.

Philippi

Tot de prefectura Kavalei aparţine şi vechiul oraş Philippi, care s-a bucurat de privilegii speciale în timpul domniei macedonene, a regelui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare. Sub stăpânirea romană populaţia şi importanţa oraşului au scăzut, însă notorietatea sa a crescut din nou în octombrie 42 î. Chr., datorită istoricei „bătălii de la Philippi“ când armata Republicană şi cea a Triumviratului s-au înfruntat, rezultatul având un impact istoric : abolirea regimului republican la Roma. Apoi, coloniştii romani s-au stabilit aici pentru următoarele 2-3 secole trasformând Philippi într-un oraş „roman“ prin insuflarea obiceiurilor  şi   tradiţiilor lor. Din  această  perioadă datează sarcofagele cu inscripţii latine găsite în Kavala şi care pot fi astăzi văzute în muzeul  arheologic al oraşului.
Din ceea ce s-a păstrat din vechiul oraş se mai poate vedea teatrul antic, construit în jurul anului 356 î.Chr. de către regele Filip al II-lea al Macedoniei. Odată cu stăpânirea romană aspectul teatrului s-a schimbat în spiritul structurii specifice amfiteatrelor romane,  iar  ultimele  modificări  i-au fost aduse în secolul III d.Chr. când scena orchestrei a fost transformată într-o arenă de luptă, construindu-se şi un tunel subteran prin care erau aduse în arenă animalele sălbatice. În timpul verii se susţin şi acum reprezentaţii teatrale în aer liber, în special ale  tragediilor antice. Forumul este o piaţă dreptunghiulară, pavată cu dale de marmură. Rămăşiţele care se mai pot vedea pe marginea acestei pieţe sunt ale clădirilor înalte care adăposteau magistratura. Două căi de trecere leagă forumul de Via Egnatia, cel mai lung şi larg drum al antichităţii, care făcea legătura între Dyrrachion şi Bizanţ.
În apropiere de Philippi se află Baptisteriul şi Biserica „Agia Lydia“ ( Sf. Lidia ) numită astfel după numele primei femei care a fost botezată creştin de apostolul Pavel, în apele râului care trece prin apropiere

Thassos, insula de smarald

Insula Thassos aparţine tot de prefectura Kavalei şi este vizibilă cu uşurinţă din oraş. Ferryboat-ul care pleacă din portul Kavala ajunge în Thassos la Prinos; însă din portul Keramoti ( situat la aproximativ 30 km est de oraş, lângă aeroportul „Alexandru cel Mare“ - aeroportul oraşului Kavala ) se poate ajunge direct în „capitala“ insulei, Limenas.
Thassos este cea mai nordică insulă a Mării Egee având o suprafaţă de 379 kmp, o linie de coastă lungă de 95 km şi o populaţie de 13.000 locuitori, dintre care 2400 în Limenas, unde în timpul verii se înregistrează cea mai intensă activitate turistică. Aici se află şi vestigii arheologice, Muzeul de Arheologie, precum şi acropolele insulei ce adăposteau cândva teatrul antic şi în care, în timpul verii, uneori se susţin spectacole. Zăcămintele de aur existente aici au fost epuizate, totuşi astăzi Thassos exportă din belşug marmură şi vin. De aici provine mare parte din materialul de construcţie al coloniilor greceşti de la Pontul Euxin; astfel Histria, aflată pe teritoriul ţării noastre, a fost clădită din marmură de Thassos.
Printre plăjile mai mult decât pitoreşti aflate pe întreaga linie de coastă, amintim Makryammos, Chrissi Ammoudia, Alyki, Paradissos, Poto, Papalimani, Pefkari şi plaja de la picioarele stâncii pe care se află  Mânăstirea Archangelos, care inspiră un sentiment de pace şi siguranţă, ca şi, de altfel, întregul peisaj al insulei, cu combinaţia de orizonturi marine deschise şi versanţi de munte acoperiţi de păduri de conifere, printre care zonele de câmpie bucură ochiul cu întinse plantaţii de măslini.

Articol realizat de
Elena Măruţă