La mulţi ani, dragele noastre !

Cugetări despre femeie

Iar dacă femeia n-a creat nimic, totuşi nu s-a creat nimic fără femeie. Sunt foarte mulţi bărbaţi care sunt foarte mândri că niciodată nu s-au lăsat înşelaţi de femeie şi care, în orice iubire a lor, au prins femeia cu minciuni. Pentru alţii, toate drumurile iubitei sunt simple şi drepte. Pe femeia care îi minte o aruncă ca pe o mănuşă strâmtă sau ca pe ceasornic care nu merge bine. Sunt şi bărbaţi cărora, după instinct, le place mai mult să prindă femeia în minciună decât să simtă că acea femeie îi iubeşte, atât de mult intriga raţiunii este mai tare decât legea inimii. ªi mai mult, în cele din urmă există spirite liniştite care se împacă în faţa tuturor împrejurărilor ce pot veni de la femeie şi pentru care nu există nici femei fatale.

Femeia nu se duce după bărbatul care a sedus-o cu frumuseţea sau cu spiritualitatea lui, ci după bărbatul care are ceva din ceea ce caută ea îndeosebi. În cele mai multe cazuri femeia caută sentimentul siguranţei.

Nenorocirea bărbatului nu este numai aceea că măsoară femeia după sine în loc să o măsoare după alte femei, ci pentru că pretinde numai virtuţi pe care le are cel mai bun bărbat şi nu-i permite nici viciile pe care le are chiar bărbatul cel mai puţin vicios. El nu vede niciodată în femeie măreţiile bărbatului, ci numai greşelile lui. Pe o femeie rareori a certat-o cineva pentru ce valorează ea singură pentru sine, ci totdeauna după ce valorează în raport cu bărbatul. De aceea femeia şi în literatură a stat multă vreme în planul al doilea.

Îndată ce femeia începe să iubească bărbatul cu adevărat,  iubeşte ca o mamă : şopteşte cuvinte dulci, se teme pentru sănătatea lui şi-l încălzeşte; îi interzice să bea sau să fumeze prea mult, tremură din cauza lucrurilor care i-ar putea face vreun rău. În cel mai mare extaz al inimii, femeia încetează de a mai fi femeie şi devine mamă bună şi soră duioasă. În acest punct sublim şi unic, cele două sexuri contrare şi potrivnice ajung la împăcarea ideală. Iar până la acest punct, sexele sunt în conflicte neîncetate, excluzându-se spiritualmente şi sufleteşte şi neatingându-se decât numai fiziceşte. Bărbatul şi femeia se împacă în iubirea inimii curate şi în iubirea nesexuală din care ţâşneşte scânteia poeziei care este magia lumii.

Sunt nefericiri care nu există pentru bărbat, dar există pentru femeie şi invers. Cea mai mare nefericire a femeii este să i se pară că frumuseţea ei apune. Această părere, din nefericire, începe foarte de timpuriu chiar înainte de al 30-lea an şi de aceea fericirea deplină a femeii e de durată foarte scurtă. Teama că se face urâtă atinge culmea unei disperări pe care bărbaţii nu şi-o pot închipui. Acest fel de nefericire nu există pentru bărbat care nu devine mai urât, ci în decursul anilor se face adesea chiar mai frumos. Afară de aceasta, frumuseţea bărbatului nu ocupă în societate locul pe care îl ocupă frumuseţea femeii. Bărbatul ar ajunge la aceeaşi disperare dacă ar şti că în cursul anilor i  s-ar distruge mintea, dar şi aici se întâmplă cu totul dimpotrivă, căci bărbatul devine în cursul anilor tot mai înţelept. Numai pierderea sănătăţii sau a onoarei pot fi pentru bărbat cele două nefericiri ireparabile, căci tot restul este într-adevăr în mâinile lui.

Disperarea femeii pentru frumuseţea pierdută întrece şi regretul bărbatului pentru sănătatea pierdută sau pentru renumele lui distrus. Lor le-ar plăcea mai mult să fie bolnave sau să fie considerate necinstite şi sărace de către bărbaţi şi poate încă şi mai mult de către femei. Dar e o fericire că frumuseţea femeii scade încet, treptat şi femeia se obişnuieşte aşa de mult cu faţa ei oglindindu-se în fiecare zi, încât nici nu observă când se face cu adevărat urâtă. Dar dacă s-ar privi în oglindă numai o dată la 5 ani, s-ar prăpădi de durere.

Iovan Ducici - filozof sârb

 Fii regină. Ai curajul să fii altfel. Deschide drumuri. Fii în frunte. Fii tipul de femeie care în faţa vicisitudinilor îmbrăţişează viaţa în continuare şi păşeşte fără teamă spre noi provocări. Mergi mai departe ! Caută adevărul şi condu-ţi regatul, oricare ar fi acesta - casa, serviciul, familia - cu inima plină de iubire.

Fii regină. Fii blândă. Mintea ta să nască idei novatoare şi bucură-te de feminitatea ta… Să încetăm să ne mai pierdem timpul în mediocrităţi şi lucruri mondene… suntem copiii lui Dumnezeu, deci suntem aici ca să învăţăm lumea să iubească.

Nu contează prin ce ai trecut, de unde vii sau cine sunt părinţii tăi - nici statutul tău social sau economic. Nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează e cum alegi să trăieşti, cum alegi să dai glas iubirii prin munca ta, prin familia ta, prin ceea ce ai de dăruit lumii…

Fii regină. Fii stăpâna forţei şi măreţiei tale !

Oprah Winfrey

V-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne pentru totdeauna
Veţi rămâne împreună până ce albele aripi ale morţii vă vor împrăştia zilele
Da, veţi fi împreună până şi în tăcuta memorie a lui Dumnezeu,
Dar e bine să existe spaţii în acest „împreună“ al vostru,
Pentru ca vânturile cerurilor să poată dansa printre voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu vă faceţi din iubire oprelişte;
Fie mai degrabă o mare vălurind între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă unul altuia cupa, dar nu beţi dintr-o singură cupă;
Împărţiţi-vă pâinea, dar nu mâncaţi din aceeaşi bucată;
Cântaţi şi dansaţi şi veseliţi-vă laolaltă, dar faceţi ca fiecare să rămână singur,
Întocmai cum strunele lăutei sunt singure în timp ce vibrează în aceeaşi armonie.

Dăruiţi-vă inimile fără a le lăsa, însă, una în paza celeilalte,
Pentru că numai mâna vieţii vă poate cuprinde inimile
ªi ţineţi-vă alături, dar nu chiar aşa de aproape,
Căci coloanele templului înălţate-s la o anume distanţă
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.

Kahlil Gibran

„Pot să-mi văd copilul ?“ întrebă tânăra mamă fericită.

Când micuţul îi fu dat în braţe şi îi descoperi faţa ca să-l privească, suspină. Medicul se întorsese să privească pe fereastră. Copilul se născuse fără urechi.

Timpul însă dovedi că auzul copilului era perfect. Doar aspectul exterior era afectat. Într-o zi el veni de la şcoală plângând şi se refugie în braţele mamei lui. Un băiat mai mare îi spusese că este un „freak“ ( pocitanie ).

Crescu un tânăr chipeş, dar acest ghinion îl urmărea. Deşi fusese primul din clasă, nu putuse fi ales şef de an din cauza acestui neajuns. Tatăl băiatului întrebase medicul de familie dacă nu este într-adevăr nimic de făcut. „Se poate face o grefă de urechi, numai dacă se găseşte un donator pentru aşa ceva“. Trebuia găsită persoana care să facă acest sacrificiu pentru tănârul nostru.

Trecură alţi doi ani şi într-o zi tatăl îi aduse băiatului vestea cea bună. „Băiete, mergem la spital. S-a găsit un donator pentru tine. Dar numele său este secret“. Operaţia fu încununată de succes şi băiatul deveni un nou om. Talentele sale înfloriră în geniu şi succesele sale la şcoală deveniră o serie de triumfuri recunoscute. Mai târziu se căsători şi intră în serviciul diplomatic.

Într-o zi îşi întrebă tatăl „Tată, cine mi-a donat urechile ? Cine a putut să-mi dea atât de mult ? Nu aş putea niciodată să fac destul pentru el ca să-i mulţumesc“.

„Într-adevăr, nu cred că ai putea“ spuse tatăl. „Dar înţelegerea a fost ca tu să nu ştii... nu încă“.

Secretul s-a păstrat timp de mulţi ani, şi în fine ziua a sosit. Una din cele mai negre zile prin care un fiu poate trece. Stătea împreună cu tatăl lui lângă sicriul deschis al mamei. Încet, cu tandreţe, tatăl înlătură bogatul păr roşcat al soţiei sale, dând la iveală faptul că aceasta nu avea urechi.

„Mama ta spunea că e mândră că nu şi-a tăiat părul niciodată“ şopti tatăl, „şi nimeni nu a crezut vreodată că mama ta e mai puţin frumoasă, nu-i aşa ?...“