|
Ce-au
vrut să spună…
Istoria se
repetă - expresie cunoscută al cărei autor a rămas necunoscut. Dar dacă
nu se știe exact cine a elaborat-o, se știe
în schimb
cine a
dat ideea. Istoricul și
filozoful italian
Giovanni Battista
( Giambattista ) Vico, în lucrarea sa de filosofie a istoriei, apărută
la Neapole în 1725 cu titlul „Principiile unei științe noi despre
natura comună a națiunilor“, afirmă că există o legitate istorică
universală, potrivit căreia toate popoarele trec prin trei stadii de
dezvoltare, corespunzătoare celor trei vârste ale omului ( copilăria, tinerețea
și maturitatea ) : „vârsta zeilor“, în care stăpânesc religia
și preoții, „vârsta eroilor“ în care apare statul aristrocratic,
și „vârsta oamenilor“, era rațiunii, a statului democratic. După
ce a străbătut aceste faze, societatea decade și se reîntoarce la prima eră,
rotindu-se astfel într-un cerc nesfârșit.
Oameni,
eu v-am iubit ! - sunt ultimele cuvinte ale lui Iulius Fucik, erou ceh, căzut
în lupta împotriva hitlerismului. Cu ele se încheie cartea pe care a scris-o
în celulă înainte de a fi judecat și condamnat la moarte. Cartea, terminată
în 1943, purtând titlul : „Reportaj cu ștreangul de gât“, a apărut
pentru întâia oară la Praga, în 1946. Autorul mai adaugă la sfârșit un
singur cuvânt : „Vegheați !“, cu semnificația : „Vegheați,
ca sacrificiile să nu fie zadarnice !“
Păstrează măsura ! Traducerea
literară : „Nimic prea mult“ - maximă a lui Cleobul din Lindos,
unul din cei „șapte înțelepți“ ai Greciei antice. A trăit în
secolul al VI-lea î.e.n. și a lăsat și alte expresii memorabile ca :
„Fă bine prietenilor, ca să nu ți-i faci dușmani, și
dușmanilor, ca să ți-i faci prieteni“. Legenda spune că inscripția
„păstrează măsura“ a figurat pe frontispiciul vestitului
templu din Delphi, unde preoteasa Pythia dădea faimoasele ei oracole în numele
lui Apollo. Cu timpul, vorbele lui Cleobul au devenit un proverb care îndeamnă
la chibzuință, la o justă cumpănire a lucrurilor.
Pe vremea lui Pazvante
- Pazvanții erau soldați din trupele lui Pasvan( t )oglu
( Osman Pașa ), care s-a răsculat împotriva Porții și cu cetele de
rebeli a pustiit ambele maluri ale Dunării ( 1797 - 1812 ). Vlahuță descrie
jafurile și crimele comise de pazvanți în Oltenia, iar Bălcescu se întreba
: „Nu suntem oare în primejdia ca vreo câteva sute de pazvanți să ne
facă a apuca iarăși drumul pribegiei ?“ Expresia „pe vremea lui
Pazvante“ înseamnă deci : din timpuri apuse, de tristă amintire. Cu
sens atenuat și ironic : o epocă veche, demodată.
Pasărea Iunonei era păunul.
A devenit simbolul fidelității, Iunona fiind zeița protectoare a căsătoriilor.
De altfel, mai toate păsările zeițelor au ajuns, ca și săpânele lor,
metafore literare. Minerva avea o bufniță ( simbol al înțelepciunii ), Venus
un porumbel ( simbolul păcii ). La Fontaine, în fabula „Porumbița și
furnica“, folosește pentru acestă pasăre expresia : „L'oiseau de
Venus“ ( pasărea lui Venus ).
Focul
sacru - Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin
analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc
nestins, ajungând să fie denumite „focul sacru“,
Macedonski, în „Noapte de mai“, se întreabă : „Se
poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge ?“
Articol
realizat de
Roxana Niculescu
|