Ce-au vrut să spună…

Istoria se repetă - expresie cunoscută al cărei autor a rămas necunoscut. Dar dacă nu se știe exact cine a elaborat-o, se știe  în  schimb  cine  a  dat  ideea. Istoricul și  filozoful  italian  Giovanni  Battista     ( Giambattista ) Vico, în lucrarea sa de filosofie a istoriei, apărută la Neapole în 1725 cu titlul „Principiile unei științe noi despre natura comună a națiunilor“, afirmă că există o legitate istorică universală, potrivit căreia toate popoarele trec prin trei stadii de dezvoltare, corespunzătoare celor trei vârste ale omului ( copilăria, tinerețea și maturitatea ) : „vârsta zeilor“, în care stăpânesc religia și preoții, „vârsta eroilor“ în care apare statul aristrocratic, și „vârsta oamenilor“, era rațiunii, a statului democratic. După ce a străbătut aceste faze, societatea decade și se reîntoarce la prima eră, rotindu-se astfel într-un cerc nesfârșit.  

 Oameni, eu v-am iubit ! - sunt ultimele cuvinte ale lui Iulius Fucik, erou ceh, căzut în lupta împotriva hitlerismului. Cu ele se încheie cartea pe care a scris-o în celulă înainte de a fi judecat și condamnat la moarte. Cartea, terminată în 1943, purtând titlul : „Reportaj cu ștreangul de gât“, a apărut pentru întâia oară la Praga, în 1946. Autorul mai adaugă la sfârșit un singur cuvânt : „Vegheați !“, cu semnificația : „Vegheați, ca sacrificiile să nu fie zadarnice !“

Păstrează măsura ! Traducerea literară : „Nimic prea mult“ - maximă a lui Cleobul din Lindos, unul din cei „șapte înțelepți“ ai Greciei antice. A trăit în secolul al VI-lea î.e.n. și a lăsat și alte expresii memorabile ca : „Fă bine prietenilor, ca să nu ți-i faci dușmani, și  dușmanilor, ca să ți-i faci prieteni“. Legenda spune că inscripția  „păstrează măsura“ a figurat pe frontispiciul vestitului templu din Delphi, unde preoteasa Pythia dădea faimoasele ei oracole în numele lui Apollo. Cu timpul, vorbele lui Cleobul au devenit un proverb care îndeamnă la chibzuință, la o justă cumpănire a lucrurilor.   

Pe vremea lui Pazvante - Pazvanții erau soldați din trupele lui Pasvan( t )oglu   ( Osman Pașa ), care s-a răsculat împotriva Porții și cu cetele de rebeli a pustiit ambele maluri ale Dunării ( 1797 - 1812 ). Vlahuță descrie jafurile și crimele comise de pazvanți în Oltenia, iar Bălcescu se întreba : „Nu suntem oare în primejdia ca vreo câteva sute de pazvanți să ne facă a apuca iarăși drumul pribegiei ?“ Expresia „pe vremea lui Pazvante“ înseamnă deci : din timpuri apuse, de tristă amintire. Cu sens atenuat și ironic : o epocă veche, demodată.

Pasărea Iunonei era păunul. A devenit simbolul fidelității, Iunona fiind zeița protectoare a căsătoriilor. De altfel, mai toate păsările zeițelor au ajuns, ca și săpânele lor, metafore literare. Minerva avea o bufniță ( simbol al înțelepciunii ), Venus un porumbel ( simbolul păcii ). La Fontaine, în fabula „Porumbița și furnica“, folosește pentru acestă pasăre expresia : „L'oiseau de Venus“ ( pasărea lui Venus ).

 Focul sacru - Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungând să fie denumite „focul sacru“,  Macedonski, în „Noapte de mai“, se întreabă : „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge ?“

Articol realizat de
Roxana Niculescu

 

Hosted by www.Geocities.ws

1