Au şi ele ceva de spus !

Capra

Noţiunea de capră se asociază în mintea celor mai mulţi îndeosebi cu sprinteneala acestui animal sau, după cum spune La Fontaine, cu gustul ei pentru libertate, o libertate spontană, datorită căreia de la termenul de capră „capris“ provine şi cel de capriciu.

La indieni, numele de capră înseamnă „nenăscut“, ea devenind astfel simbolul substanţei primordiale, care încă nu s-a manifestat, Mama Lumii, care mai este denumită şi Prakriti. Cele trei culori care îi sunt atribuite, roşu, alb şi negru, corespund celor trei guna sau calităţi primordiale : sattva, rajas şi tamas. În China, anumite populaţii pun capra în relaţie cu zeul trăsnetului : capul caprei sacrificate îi serveşte acestuia drept nicolavlă ; aceleaşi relaţii au fost atestate, de asemenea, şi în Tibet. În fond, ele figurează un instrument al activităţii  cereşti în favoarea pământului, spre binele agriculturii şi al creşterii vitelor. La germani, capra Heldun paşte în frunzişul frasinului Yggdrasil şi îi hrăneşte cu laptele ei pe luptătorii zeului Odin. La greci, capra simbolizează fulgerul. Steaua Caprei din Constelaţia Vizitiului vesteşte ploaia şi furtuna, precum capra Amaltea, doica lui Zeus. Ideea de a asocia capra cu diversele manifestări ale lui Zeus este foarte veche. După Diodor din Sicilia, caprele au fost acelea care au atras atenţia oamenilor din Delphi asupra lacurilor unde fumegau măruntaiele pământului. Cuprinse de ameţeală, caprele începeau să se joace şi, intrigaţi de dansul lor, oamenii au înţeles sensul aburilor care se ridicau din pământ : nevoiţi să interpreteze această teofanie, au instituit un oracol. Orficii compară sufletul iniţiat cu un ied căzut în lapte, hrănindu-se cu mâncarea neofiţilor, pentru a putea ajunge la nemurirea vieţii divine. În orgiile dionisiace, bacantele se înfăşurau  cu pielea iezilor sacrificaţi. Iedul îl indică uneori şi pe Dionysos, cuprins de transa mistică, el este noul-născut întru viaţa divină. Zeus-copil sugea laptele caprei Amaltea, care a fost preschimbată în nimfă, mai apoi în zeiţa-doică şi în cele din urmă în fiică a Soarelui.

În toate aceste tradiţii, capra apare ca simbol al iniţierii, atât în sensul fizic, cât şi în sensul mistic al cuvântului. Conotaţia de „capricioasă“ ar putea implica şi gratuitatea darurilor imprevizibile ale divinităţii.

Capra a fost socotită de români ca animalul care dă semne dacă vremea va fi bună sau rea. Jocul „caprei“ ( omorârea, bocirea , înmormântarea, învierea ) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul „caprei“. Jocul „caprei“, generalizat în toată ţara la sfârşitul secolului al XIX-lea şi fiind socotit un joc păgân, mulţi slujbaşi ai bisericii au refuzat să-l primească pe la casele lor, socotindu-l „nevoit de legea creştinească“         ( Gr. Tocilescu ). În zilele noastre, jocul a rămas un pretext pentru una dintre tradiţionalele manifestări artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, ştergare în culori vii, uneori stridente, pentru înveselirea gospodarilor şi pentru urări bune cu prilejul Anului Nou. În satele şi comunele maramureşene se practică două tipuri distincte de „capră“ : - jocul caprei - bazat numai pe acompaniament muzical ( la Ieud, un singur fluieraş ; la Botiza, patru sau şase fluieraşi ) - jocul caprei inclus într-un spectacol popular complex. Ca şi celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul „caprei“ şi-au făcut loc, pe lîngă măştile clasice , măştile de „draci“ şi „moşi“, care prin stigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.

În zodiacul indian, capra corespunde perioadei 1-10 mai şi caracteristica ei principală este prudenţa. Visează la o dragoste romantică, dar în cele din urmă rămâne cu visul, pentru că reprezentanţii sexului opus care se simt atraşi de ea realizează că nu vor reuşi niciodată să o cucerească. Inteligentă şi plină de umor, îi uimeşte pe ceilalţi prin avalanşa de cunoştinţe pe care le posedă.  Pe plan afectiv se foloseşte mai mult de intuiţie pentru a-şi găsi perechea ideală.

În zodiacul european, capricornul  ( 21 decembrie-19 ianuarie ) reprezintă al zecelea semn zodiacal, un semn de pământ, cardinal „are spirit întreprinzător“, care începe la solstiţiul de iarnă, o poartă a zeilor, când moartea aparentă a naturii corespunde plenitudinii spirituale, perioadei celei mai mari ingeniozităţi a omului, scăpat de povara muncilor câmpului. Este un simbol al sfârşitului de ciclu, întrucât este totodată şi semnul cu care debutează zodiacul din Extremul-Orient. În natură, zodia capricornului marchează perioada de desfrunzire totală a copacilor şi de îngheţ, ceea ce, transpus în coordonatele temperamentale ale nativului, corespunde tipului persoanelor vârstnice, al înţelepţilor. Nativul este o persoană introvertită, închisă în sine şi rezervată, cu un profund simţ al datoriei şi  foarte conştiincios, putând da exemplu despre ce înseamnă un lucru bine făcut. Fiind subordonat lui Saturn, care este asociat cu situaţiile aspre, întunecate şi sumbre, zeu nemilos al timpului care stăvileşte ambiţiile omului, nativii din Capricorn au un univers rece, tăcut, nemişcat, ceea ce determină  retragerea în sine şi concentrarea. Pe exterior, cei născuţi sub semnul Capricornului par lipsiţi de vitalitate, însă energia lor vitală se refulează în propriile lor adâncuri, lucru care le permite să îşi afirme valoarea, asigurându-le deplina stăpânire de sine. Astfel de persoane au tendinţa de a fi foarte des pesimiste, melancolice şi taciturne, însă figura simbolică a Capicornului, corp de ţap şi coadă de peşte, subliniază natura ambivalentă a celui născut sub acest semn zodiacal, cele două tendinţe ale vieţii : atras deopotrivă în direcţia prăpastiei şi în cea a înălţimii, în direcţia apei, dar şi în cea a muntelui. Capricornul este un om înzestrat cu posibilităţi diverse, evolutive şi involutive, care îşi află echilibrul interior în necontenita tensiune dintre tendinţele sale opuse. Fiind un semn de pământ, capricornul este foarte legat de acest element, dând impresia că-şi trage din el toate forţele sale şi conexând strâns acest aspect cu dragostea sa pentru natură.

Articol realizat de
Nicoleta Bîrţă