Bătălii celebre

AZINCOURT 
Henry V versus Franţa

În anul 1415, pe 11 august, Henry V, regele englez pentru doi ani, a trecut canalul Mânecii împreună cu armata sa cu intenţia de a cuceri Franţa. Planul său era de a cuceri Harfleur şi de a-l folosi în încercarea sa de a asedia Parisul şi Bordeaux.

Sunt câteva motive majore pentru a justifica această campanie. Astfel, nu era doar o încercare de a câştiga tronul francez care, credea Henry, i se cuvenea prin naştere, alături de rangul de Duce al Normandiei, ci şi o tentativă de a abate atenţia de la problemele pe care le avea în regat. Ba mai mult, francezii îl  provocaseră, atacând coasta engleză.  După ani în care englezii se apăraseră, acum era momentul pentru o contraofensivă. Henry se baza pe forţa arcaşilor săi, pe calităţile sale de general şi pe slăbiciunea armatei franceze sub comanda unui rege neputincios şi nebun.

300 de nave ( după unii istorici, chiar 1500 ) au traversat canalul. Armata engleză a debarcat, fără să întâmpine vreo rezistenţă, la 3 mile vest de Harfleur, pe 14 august. Harfleur era un oraş puternic fortificat, cu 26 de turnuri, 3 porţi cu poduri mobile şi  câteva sute de oameni care apărau toate acestea. Cu tunurile lor de 3 metri lungime pe metereze, francezii au rezistat până pe 22 septembrie. Peste o treime din englezi au murit iar mulţi dintre cei rămaşi în viaţă erau bolnavi de dizenterie.

Planul de a cuceri Bordeaux era compromis. Henry a simulat o confruntare directă vrând să ajungă la Calais înaintea francezilor. Astfel a abandonat artileria şi a luat hrană doar pentru 8 zile. După marşuri forţate, Henry a fost informat de Ducele de York că francezii i-au blocat drumul.

 Pregătirile şi tactica

 În preziua bătăliei şi în noaptea de dinainte de aceasta a plouat mult, transformând pământul într-o mlaştină în care te afundai până la genunchi.

Ambele armate s-au trezit în zori şi s-au pregătit de luptă. Englezii mai rămăseseră cu 5000 de arcaşi şi 1000 de infanterişti, în timp ce francezii numărau 20000 - 30000  de oameni.

Formele de relief unde ar fi putut să se dea bătălia nu favoriza nici una dintre armate, dar francezii cu o mişcare nefericită şi-au dispus armata la unul din capetele unui pas ce era străjuit la stânga de Agincourt  iar la dreapta de Tramecourt. Ambele laturi ale câmpului de bătălie erau acoperite cu păduri dese. Spaţiul dintre ele fusese repede acoperit de cei 1000 de englezi. Tactica francezilor, de a ataca pe flancuri şi de a încercui armata lui Henry, era compromisă.

Englezii au format o singură linie, fără  rezerve, alcătuită din trei grupuri de infanterişti, avangarda, corpul de bază  şi ariergarda. Flancul drept era condus de Ducele de York, centrul de Henry şi flancul stâng de Lordul Camoys. Este posibil ca o mică formaţie de arcaşi să fi fost poziţionată în pădurile de la Tramecourt în spatele armatei franceze. Rolul său era de a crea panică în rândul inamicilor şi să distragă atenţia grosului armatei de la luptă.

Francezii şi-au dispus trupele pe trei linii. Primele două erau formate din pedestraşi  în timp ce ultima era compusă din călăreţi. Cavaleria era dispusă pe flancuri, pe stânga 1600 sub comanda Contelui de Vendome, iar pe dreapta 800 sub comanda lui Clignet de Brebant. Pe dealurile din spatele fuseseră postate câteva  tunuri.

Realitatea era, însă, sumbră. Nobilii vroiau ca steagurile lor să se vadă în primele rânduri. Prin urmare, au dat peste cap aşezarea în teren iniţială, întreaga armată devenind o masă uriaşă fără eficienţă militară.

Bătălia

Englezii au avansat în ordine către liniile engleze. Zece minute au fost necesare pentru aceasta. Zece minute în care dacă francezii atacau, ar fi învins cu uşurinţă. Spionii i-au comunicat lui Henry că francezii o să-i atace arcaşii cu cavaleria. Regele Angliei a dat ordin ca fiecare arcaş să aibă lăngă el o suliţă.

La ordin, prima salvă de săgeţi a fost lansată. Englezii puteau trage atât de repede încât lansau al doilea rând înainte ca primul să atingă pământul. În acea confuzie, în care oameni şi animale mureau, cavaleria franceză a atacat.

Ar fi durat cam 40 de secunde până cavaleria franceză ar fi ajuns la linia engleză. Acest timp era îndeajuns pentru arcaşii englezi să tragă de 4 ori. Fiind surprinşi de atacul englez, cavalerii francezi au ripostat în dezordine. Puţinii care au ajuns la liniile duşmane au observat prea târziu suliţele înfipte în pământ.

Cavaleria s-a retras panicată, spărgând şi rândurile pedestraşilor care înaintau pentru a-i ajuta.

Pentru ca pedestrimea franceză să ajungă la liniile engleze avea nevoie de trei minute. Timp suficient ca aceştia să-şi tragă sufletul. Când francezii au ajuns în sfârşit, erau obosiţi de mlaştina prin care trebuiseră să treacă.  Aroganţi, nu vroiau să se bată cu arcaşii englezi, fiecare căutând să înfrunte nobilii, pe capul cărora fuseseră puse recompense. ªi artileria franceză era neajutorată din cauza distanţei prea mari până la liniile engleze. Se pare că, trecând la contraatac, englezii au alergat ultimii metri. Arcaşii şi-au lăsat jos arcurile şi au pus mâna pe săbii şi pe armele francezilor. Cavalerii cu armuri grele ai francezilor erau ineficienţi, pentru că, odată doborâţi nu se mai puteau ridica. Prima linie franceză era deja distrusă. Soldaţii din linia a doua s-au răzleţit după ce-au văzut masacrarea compatrioţilor. Henry a avut grijă ca soldaţii săi să continue să fie atenţi atâta vreme cât a treia linie franceză era un inamic demn de luat în seamă.

Prizonierii luaţi de englezi depăşeau numărul armatei lor. De teamă că, fiind lipsiţi de pază serioasă, aceştia îi vor face probleme în spatele frontului, Henry a ordonat omorârea lor. Treaba aceasta a căzut în sarcina a 200 de arcaşi. Nobilii englezi au refuzat, socotind că îi dezonorează  o asemenea slujbă.

Cu cele două linii distruse şi cu o a treia care începuse retragerea, bătălia de la Azincourt fusese câştigată.

Articol realizat de
Cristian Munteanu