AGORA

Realismul 

înseamnă pragmatism ?

În acest număr au răspuns temei de dezbatere :

Alexandra
Echo
Robert
Mircea
Radu M.
Cristi M.
Iuliana Şerban
Andrei
Irina Hmelniţchi
Lucian
Cip della Roca

Alexandra :

Nu ştiu exact. Oricum este foarte dificil să stabileşti o sinonimie clară pentru că fiecare om îi atribuie formei cuvântului un anumit sens bazat pe contextele în care l-a auzit întrebuinţat. Cred că a fi realist exprimă pur şi simplu o stare de observare atentă şi obiectivă a realităţii, fără a lua atitudine faţă de aceasta, neapărat, pe când pragmatismul este însuşirea omului de a obţine cel mai bun randament şi profit din situaţiile în care se află. Este adevărat că a fi pragmatic presupune în mod implicit şi o mare doză de realism, de vreme ce nu poţi utiliza la capacitate maximă un sistem pe care nu îl cunoşti obiectiv, dar o persoană realistă nu este întotdeauna şi pragmatică. Mulţi artişti şi gânditori, fini observatori ai universului înconjurător şi perfect conştienţi atât de propriile limite şi slăbiciuni, cât şi de enormul potenţial al talentului lor şi-au ratat viaţa ca oameni. Cu alte cuvinte, fie din resemnare, fie din neputinţa  de a-şi asuma responsabilitatea reuşitei, aceştia nu au dat dovadă de nici cel mai mic semn de pragmatism.
Până acum singura legătură pe care o văd la aceste cuvinte este faptul că se referă la acelaşi lucru : relaţia omului cu realitatea din care face parte. În rest, par să aibă două sensuri complet diferite.

Echo :

Este evident că există o diferenţă între cele două noţiuni şi încă una mare. Pragmatismul este oarecum de condamnat. Este o atitudine a omului interesat de latura practică a lucrurilor. Sunt  oameni  care îşi ştiu interesul şi care fac tot ce pot să-şi ducă la bun sfârşit planurile. Să nu credeţi că am ceva împotriva celor care ştiu să-şi apere interesul... Mă deranjează doar atitudinea omului care nu mai vede altceva în afară de scopul său. Unii oameni pot trăda, minţi sau, pur şi simplu,  face  rău  altora      ( poate chiar prietenilor ) doar pentru a nu se abate de la drumul popus. Ce scop poate fi lăudat, dacă e mai presus de orice ? Nu vreau să pozez ca sfântă. Şi eu mi-am minţit prietenii pentru că mi-am dorit prea mult să păstrez imaginea bună pe care o aveam în faţa lor, însă nu am fost prea mândră de performanţă, ca să nu mai spun că imaginea mi-am şifonat-o mai mult decât oricând. Cu toţii suntem pragmatici în anumite momente, dar unii au făcut din pragmatism un mod de viaţă. Nu-mi place acest mod de viaţă, dar nu pot garanta că în timp nu voi deveni mai pragmatică decât sunt. De multe ori reuşita e condiţionată de lipsa pragmatismului. Important e să te întinzi doar  cât  ţi-e plapuma şi să ţii cont de ceilalţi. În schimb, realismul este un mod de a privi viaţa cum e ea, fără înfrumuseţări inutile, fără iluzii, fără pesimism. Realistul este obiectiv şi nu exagerează. Maturitatea depinde destul de mult de realism, însă un om foarte realist cred că nu este entuziast, iar viaţa fără entuziasm e fadă.

Robert :

Da. Pentru a reuşi în această lume şi în această societate trebuie să fim cât mai pragmatici. Oricât de dur şi de lipsit de speranţă sună această concluzie nu cred că în stadiul în care a ajuns omenirea se poate supravieţui altfel. Poate că pragmatismul elimină imaginaţia sau visurile măreţe dar totuşi pragmatismul îmi oferă siguranţa zilei de mâine. Şi, ca să fiu total sincer, în aceste vremuri e nevoie totuşi şi de imaginaţie pentru a reuşi în pragmatism.

Mircea :

 Dacă construim o şosea şi în faţa noastră este o pădure atunci vom tăia toţi copacii pentru ca şoseaua să meargă drept, ceea ce va  conduce la reducerea cheltuielilor şi timpului neceasar pentru ocolirea pădurii, dar dacă privim altfel vom constata că dacă vom tăia pădurea ne vom alătura şi noi celor care contribuie la distrugerea ecosistemului pe pământ.
A fi pragmatic îneamnă să- ţi atingi scopurile indiferent de mijloacele folosite. De exemplu este mai uşor să-l domini pe celălalt pînă la manipulare pentru a face ceea ce vrei tu, decât să încerci să construieşti o relaţie bazată pe prietenie şi pe încredere reciprocă. Atunci când manipulezi  pe cineva poţi fi sigur că rezultatele vor fi cele aşteptate de tine în timp ce într-o relaţie  adevărată trebuie să investeşti mult timp, ceea ce nu este întotdeauna mai eficace. Dar, în esenţă, realitatea se bazează pe alte legi, ea ne-a arătat că ceea ce este eficient nu este întotdeauna şi sigur.
Că pe termen scurt poate fi eficient, dar în viitor consecinţele pot fi extrem de grave, că în primul rând trebuie să fi responsabil pentru consecinţele care vor apărea înainte de a fi pragmatic. Deci nu există nici o legătură între a fi realist şi a fi pragmatic.

Radu M. :

Pentru a fi la subiect şi cât mai obiectiv posibil voi da definiţiile celor doi termeni şi voi face o analiză succintă ; pragmatismul este un curent filozofic care consideră ideile, noţiunile, teoriile nu din punctul de vedere al corespondenţei lor cu realitatea obiectivă, ci exclusiv din cel al eficacităţii lor practice, iar realismul este concepţia care recunoaşte că lumea externă este o realitate independentă de subiectul cunoscător.
Observ că după pragmatism nu se folosesc alte măsuri decât eficienţa, celelalte realităţi obiective care interacţionează fiind nesemnificative. Eficienţa este materială, comensurabilă, stabilită prin statistici, iar faptul că nu sunt considerate ideile, noţiunile, teoriile din punctul de vedere al corespondenţei lor cu realitatea obiectivă nu semnifică drept că eficienţa nu este realitate obiectivă, doar că este una din ele, în timp ce facem abstracţie de celelalte ; eficienţa i se atribuie activităţii omului.
Realismul este conceptul despre material care este independent de ideile formate individual şi este o formulă ideatică consimţită multilateral, sau chiar mai presus de aceasta, un spaţiu astral al virtuoşilor acestor „nedelimitări“. Realismul reprezintă gradul în care luăm contact cu realitatea prin cogniţie şi măsura obiectivă.
În concluzie, suprapunând cele două formulări, conchid că în substanţă pragmatismul şi realismul sunt diferite dar punctul comun pe care îl avem este constituit din faptul că ambele se raportează la un sistem obiectiv prin excelenţă ( sau mai puţin ! ).

Cristi M. :

Nu. Un pragmatic reuşeşte  să  vadă  în rădăcinile unui eveniment numai pe acelea care i-ar putea fi de folos. Un realist vede întregul tablou, cu toate implicaţiile sale. Bineînţeles că un realist poate fi şi un pragmatic bun. Simplu fapt că are o vedere de ansamblu mai bună decât a unui pragmatic „simplu“ nu înseamnă că asta îl împiedică să vadă avantajele obţinute cu minim de efort.
Sigur că această apetenţă pentru utilitatea practică a pragmaticului poate fi de folos în unele condiţii, dar per ansamblu, limitarea viziunii în acest mod înseamnă limitarea omului din pragmatic.
Un realist care vede realitatea în ansamblul ei, proces obiectiv, este mai ferit de acestă limitare, prin, poate, incapacitatea de a acţiona fărpă scrupule în momentele în care subiectivitatea pragmaticului o cere.
Astfel, pragmatismul nu înseamnă realism, dar realismul poate avea şi nuanţe de pragmatism.

Iuliana Şerban :

Nu. Este o diferenţă foarte mare, care vine din faptul că pragmatismul este o atitudine, manifestată în acţiunile omului care priveşte realitatea exclusiv din punct de vedere utilitarist, practic, în timp ce realismul este un mod de a privi lumea şi fenomenele din jur pe cât se poate de obiectiv, cât mai aproape de ceea ce sunt ele în realitate. Realismul este un filtru, nu este o atitudine. Bineînţeles că acest filtru realist conturează un comportament specific - un complex de atitudini - , dar care nu este neapărat pragmatic.
Bănuiesc că acum ar trebui să dau un exemplu de atitudine lipsită de pragmatism a unui om care, adoptând-o, se dovedeşte a fi realist. Eu nefiind nici pragmatică, nici realistă uneori, mi-e destul de greu să găsesc ceva convingător. Poţi face, din principiu, un gest deosebit pentru oameni care nu înţeleg semnificaţia gestului tău, ştiind că nu vor înţelege. O faci pur şi simplu. Fiindcă aşa simţi. Fiindcă ţi se pare normal şi vrei să-ţi păstrezi respectul de sine.  Evident că în acest caz, conştiinţa inutilităţii îţi adaugă o mare doză de tristeţe, iar conştiinţa realităţii te împiedică să te minţi.

Andrei :

Nu susţin afirmaţia de mai sus deoarece cred că există o deosebire de fond a acestor doi termeni. Şi anume, nu întotdeauna reacţia omului de a cântari opţiunile lui prin prisma „ideii de randament“ este cea corectă şi deci cea realistă. Sigur că nu pot nega faptul că în procesele de producţie sau economice, de orice natură ar fie ele, ea nu poate fi aplicată. Însă chiar şi aici au existat şi există încă situaţii în care echivalarea celor două nu poate fi posibilă.
Un alt motiv pentru care nu  putem echivala cele două atribute ar mai fi şi existenţa paradoxurilor. Şi fie ca noi vrem sau nu, ele există şi nu se conformează unor legi stricte, fie ele ale randamentului sau ale unei simple împarţiri, făcută de un pragmatic şi care în mod normal „trebuie să dea cu rest“.

Irina Hmelniţchi :

Un om pragmatic confundă întotdeauna utilul cu adevărul, îndepărtându-se astfel de realitatea obiectivă, ori adevărul nu-ţi este mereu folositor. Dacă ar fi să judecăm astfel ar însemna să credem că tot ce e real e util sau tot ce e util e real, dar nu tot ce există, deci e real, ne foloseşte la ceva şi invers, nu doar ce e util e real, că sunt multe lucruri a căror existenţă nu o putem nega şi, cu toate acestea ne sunt aparent inutile.
Totuşi eu cred că pragmatismul ar trebui să se identifice cu realismul pentru că orice este real ne este, de fapt, util, chiar dacă noi nu ne dăm seama de acest lucru. Nimic nu este la întâmplare ; orice fapt, obiect, fenomen, fiinţă, apare în viaţa noastră pentru a ne învăţa ceva, de aceea când privim un obiect, fie el cât de neînsemnat, ar trebui să ne întrebăm : „La ce foloseşte oare ?“. Nu trebuie să zicem niciodată „de asta nu am nevoie“, pentru că mai devreme sau mai târziu ni se va dovedi contrariul.
Să privim cu luare aminte în jurul nostru şi să căutăm să fim şi puţin pragmatici.

Lucian :

Nu, pragmatic nu înseamnă realist pentru că nu poţi vedea o anumită utilitate în fiecare lucru din jurul tău. Realistul priveşte o pictură ( sculptură etc. ), o analizează şi îşi dă seama că era necesar să existe pentru a înfrumuseţa viaţa celor ce ştiu să o aprecieze. Pragmaticul se uită, dar chiar dacă îi place sau nu, se gândeşte că lumea nu avea nevoie de aşa ceva, că putea trăi foarte bine şi fără acea operă de artă şi asta pentru că el nu vede nimic practic în existenţa ei.
Nevoia de a observa lucrurile din punct de vedere al utilităţii lor este caracteristică pragmaticului care se desprinde de realitate tocmai pentru că refuză să accepte faptul ca nu sunt numai lucruri practice.

Cip della Roca :

Cred că la capitolul definire a termenilor noţiunea de pragmatic este asociată direct cu subiectul aflat în faţa unei dileme. Realitatea este cea care te obligă sau, dacă eşti indiferent, te lasă în pace, să-ţi anticipezi viitorul prin acţiuni de genul “merită sau nu merită să fac asta”. E chiar şi o glmă prin care unui client i se aduce la masă o farfurie cu supă în care era o muscă. El o refuză iar a doua oară apar două muşte. A treia oară, când apar trei, acesta spune exasperat : vă rog, supa separat, muştele separat. Aş spune că în faţa perseverenţei chelnerului omul a adoptat o formulă pragmatică şi diplomatică în acelaşi timp. Asta pentru cei ce nu au suficient simţ al umorului.
Termenul de “realist” cred că se opune celui de “naiv”, de om care nu e capabil la prima vedere să înţeleagă prea multe conotaţii ale unui fenomen. Problema nerealiştilor cred că porneşte de la ideea de acţiune. Chiar dacă eşti un bhun analist, dacă nu dispui şi de pârghiile prin care să faci o schimbare atunci când simţi nevoia implicit eşti nerealist. Aici mă surprinde cu câtă detaşare se duc unii la psiholog pentru a-şi rezolva o problemă când ei cel mai des uită că ştiu cine sunt dar încă nu au înţeles ce vor.
cel mai adesea demonstrăm cât de pragmatici suntem în momentul când ne aflăm în faţa unei autorităţi; îţi spune unul din părinţi “de mâine nu îţi mai dau bani”. Tu ai două variante : îi câştig singur sau mă duc şi cer bunicilor. Eşti pragmatic doar dacă bunicii sunt bogaţi şi darnici. Logica spune că dacă ai putea câştiga bani singur nu ar fi nevoie de avertismente. Că e mai comod să ceri, e adevărat, dar de fond dacă poţi face bani şi nu simţi nevoia înseamnă că eşti lipsit de pragmatism. Mai dau un exemplu în care un pragmatic nu este realist. Ştiu pe cineva care s-a apucat de o afacere şi i-am zis : “dacă nu adaugi un câştig de 40 % la un produs nu vei reuşi să rămâi în legalitate”. După 3 luni a renunţat pentru că a văzut că vin din spate costuri şi că 20-25 % adaos comercial nu îl fac rentabil. Dacă l-ai fi întrebat în primele două săptămâni cum îi merge ar fi spus “excelent” însă la finalul experienţei a constatat că nu este deloc realist.