Pe zi ce trece ne rutiniz�m,
Am ajuns nişte maşini
Care n-au nevoie dec�t de combustibil
Şi poate, din c�nd �n c�nd, de o şurubelniţ�.
Ne scul�m dimineaţa şi ni se pare firesc ca
Soarele să fie la locul lui pe cer
Şi nu ne �ntrebăm niciodată
Dacă n-are altceva mai bun de făcut.
Nu ne mai emoţionează asfinţiturile
Şi abia dacă ne mai amintim
Să ne oprim l�ngă un cireş �nflorit
Doar ca să-l �ntrebăm ce mai face.
Şi c�ţi dintre noi ne oprim �n ploaie
Doar pentru a asculta văzduhul
Şi a uita puţin de toţi ceilalţi?
Ne macină grijile, temerile, ambiţiile
Şi dintr-un colţ �ntunecat ne ameninţ� uitarea;
Uit�m, �n fiecare zi, să fim oameni
Şi mereu uităm c-am uitat
Pentru a uita �nc-o dată.