Lutul etern |
�Păm�ntul a pierdut, prin mine, un pumn de păm�nt� Antonio Porchia |
Dacă vrei să dob�ndesti puterea de a suporta viata, fii
gata să accepti moartea.� |
Căci drumul ne e astăzi cunoscut Si toată viata noastră p�nă la moarte Si mai departe chiar, e numai lut. Din păm�nt aud cum tac străbunii, Ce dureros străbunii tac C�nd văd că noi nu pretuim păm�ntul Si nu-l iubim cum ei ne-au �nvătat! Am luat �n m�nă huma ne�nsufletită Si-am �nteles şi eu ce nu ştiam: Că-n drumul de la rugă la ispită E toată viata risipită a unui neam. Am luat păm�ntu-n palmă si-am ştiut Că e al meu si pe vecie sunt a lui, Că, iremediabil, glasul meu Se va uni cu cel al neamului. Eterna noastră efemeritate Se regăseste �n păm�ntul mut. La fel de sigur cum e viată după moarte Noi suntem lut ce se �ntoarce-n lut.
| Te cunoaşte teiul verde |
|
�De cine suntem mai aproape?
De moarte sau de ce n-a apărut �ncă?" |
Să-ti odihneşti fiinţa sub un pom. Poti să te duci, dar fi umil şi simplu Căci ea-i nemuritoare, tu� esti om. Si-o să te cheme raza de lumină Ca ochii să-ti desfeti �n preajma sa. Poti să te duci, dar să păsesti cu grijă, Să nu-i striveşti lumina-n calea ta. Si-o să te cheme steaua aurie Să vii �n cer, acolo, l�ngă ea, Si-o să-ti ofere un loc �n vesnicie. Ascultă sfatul meu şi� nu pleca. |