Lutul etern

Plecarea poetului

�Păm�ntul a pierdut, prin mine,
  un pumn de păm�nt�
                               Antonio Porchia

Dacă vrei să dob�ndesti puterea de a suporta viata, fii gata să accepti moartea.�
                                             Sigmund Freud

Din lut venim si-n lut ne vom �ntoarce
Căci drumul ne e astăzi cunoscut
Si toată viata noastră p�nă la moarte
Si mai departe chiar, e numai lut.

Din păm�nt aud cum tac străbunii,
Ce dureros străbunii tac
C�nd văd că noi nu pretuim păm�ntul
Si nu-l iubim cum ei ne-au �nvătat!

Am luat �n m�nă huma ne�nsufletită
Si-am �nteles şi eu ce nu ştiam:
Că-n drumul de la rugă la ispită
E toată viata risipită a unui neam.

Am luat păm�ntu-n palmă si-am ştiut
Că e al meu si pe vecie sunt a lui,
Că, iremediabil, glasul meu
Se va uni cu cel al neamului.

Eterna noastră efemeritate
Se regăseste �n păm�ntul mut.
La fel de sigur cum e viată după moarte
Noi suntem lut ce se �ntoarce-n lut.

Te cunoaşte teiul verde
Si se pleacă la păm�nt
Te cunoaste si păm�ntul;
Pasul tău pe el e sf�nt.

Si pădurea te cunoaşte
Si tot verdele din cetini
Pentru tine e poete,
Ca si albul din mesteceni.

Te cunoaste si tăcerea,
R�sul, lacrima si dorul,
Te cunosc apele toate
Si focul mistuitorul.

Te cunoaste steaua albă
Si te va chema la ea
Si atunci, tu, poete
�Vei pleca!


Si-o să te cheme�

             �De cine suntem mai aproape? De moarte sau de ce n-a apărut �ncă?"
Rainer Maria Rilke

Si-o să te cheme pădurea de mesteceni
Să-ti odihneşti fiinţa sub un pom.
Poti să te duci, dar fi umil şi simplu
Căci ea-i nemuritoare, tu� esti om.

Si-o să te cheme raza de lumină
Ca ochii să-ti desfeti �n preajma sa.
Poti să te duci, dar să păsesti cu grijă,
Să nu-i striveşti lumina-n calea ta.

Si-o să te cheme steaua aurie
Să vii �n cer, acolo, l�ngă ea,
Si-o să-ti ofere un loc �n vesnicie.
Ascultă sfatul meu şi� nu pleca.

H O M E

Hosted by www.Geocities.ws

1