|
Ochii tăi sunt două stele Înfiripate din genune, Sunt doi luceferi stinsi în umbre Care răsar când soarele apune, Sunt două patimi negre călătoare. Când mă privesti mă frâng de fericire Si sufletul îmi strigă si mă doare: E prea multă lumină pentru mine! Ai focuri în priviri, lumini si umbre Si-as vrea să mă ascund, dar nu am unde.
| Iarna nu se spune... te iubesc! Iarna oamenii par niste statui, Surde la strigătul disperat al nemuririi Si mute de atâta absurd Ei te privesc cu ochi de gheată Cum să spui unor inimi de piatră Cuvinte scrise cu cerneala sufletului pur? S-ar încinge prea brusc atmosfera solemnă Si stânca ar plesni de atâta căldură. Cum să spui unor biete statui „Te iubesc”? Ar fi prea crud si ai distruge poate, Cu un cuvânt, întregul Univers. |