|
Rainer Maria Rilke |
|
S De când am înteles că am un rost. Acum stiu că nu te mai iubesc Si ce a fost între noi doi a fost… O vijelie, un mister si o visare, Dar fiindcă după ploaie iar apare soare, Si după nebunie, ratiune, Iubirea noastră a fugit în lume. O scurtă nebunie a-nsemnat Dragostea aceea de un an si-o vară, Si-acum când ai plecat si am plecat, Parcă n-am părăsit un om ci o tară. Astăzi inima-mi bate mai încet, Dar tot tresare când îti vede chipul, Asa cum marea are tresăriri, Când o sărută tumultuos nisipul. |
Te regăsesc în fiecare om Si totusi nu esti tu… tu ai plecat. Eu îmi continui viata monoton. Acum văd iarăsi oameni, pomi si flori, Dar parcă mai frumos era cu tine, Când vara pentru noi veneau ninsori, Iar iarna era cald si era bine. Si ochii tăi rebeli când mă priveau Hipnotizându-mă creau iluzii, Acum la viată iarăsi m-am întors C-o rană-n inimă si câteva confuzii. Parcă m-am lecuit de-o boală grea, Parcă m-am îmbătat cu apă rece Si-acum, când lumea m-a chemat la ea, Acum stiu că si iubirea trece… |