De ce plouă orbii, iubito? - Mihai Simionică
[email protected]
În seara asta este Crăciunul. Ninge calm, cu pufi mari de nea. Cadourile stau sub bradul înalt împodobit de noi, purtând amintirile săruturilor sub globuri. Ce minunată esti iubito. Usor ametiti de sampanie, de căldură si de lumina pâlpâitoare a semineului stăm întinsi pe canapeaua moale de piele bej. Cât de frumoasă esti, în neglijeul negru care îti alunecă usor de pe umerii albi, rotunzi, apetisanti. Ce dulce esti cu capul abandonat lasciv în bratele mele. Te iubesc ! Si îti multumesc. Îti multumesc că mi-ai dăruit sărbători fericite. Stii, sărbătorile de iarnă ne fac să fim noi la superlativ. Din supărati si necăjiti ne fac tristi si singuri (sărbători singure si plânse). Din fericiti si îndrăgostiti ne fac să iubim si mai mult… mult mai mult… ne învată să ne dăruim cui si când trebuie.
Acum este vremea bilanturilor, vremea când te gândesti la tine, cel de azi si te pui fată în fată cu cel de acum 12 luni. Poate că acum mai mult ca oricând realizezi câte ai câstigat într-o singură zi, cât ai fi putut pierde si cât ai pierdut într-o secundă. Acum îti trec prin fata ochilor ani, ore, clipe. Ani care trec fără sens, ore ce îti schimbă radical viata, clipe în care se năruie totul si clipe care îti aduc tot ce ti-ai putea dori. Acum îmi dau seama câte mi-ai adus. Acum, realizez cât de mult însemni pentru mine. Si îmi este frică. Îmi este frică să nu te pierd. Îti mai amintesti de atunci când erai mică si ai prins fluturasul acela ? Îl tineai în palme si ai alergat la mama să i-l arăti dar aripile îi erau zdrobite si se zbătea neputincios. Îti aduci aminte ce ai simtit ? Te-ai întors în loc si ai fugit cu ochii în lacrimi până ai căzut… si nu gândeai nimic pur si simplu plângeai căzută în pământ… si te durea. Dar pe bietul fluture aruncat ca si tine în pământ cu aripele zdrobite crezi că l-a ajutat că ti-a părut rău ? Întelegi acum de ce mi-e teamă ? Nu vreau să simt si eu la fel dar de această dată cu un altfel de fluture. Esti mult prea pretioasă pentru mine ca să te pierd. Si nu pot să scap de presentimentul că ceva rău ni se va întâmpla. Mi se pare că dacă as închide ochii chiar si numai pentru a clipi… ai dispărea de lângă mine. Nu pot să scap de imaginea băietelului care a ascuns în palmă un fulg iar apoi se-ntreba înlăcrimat de ce minunile durează atât de putin. Tu esti minunea mea. Si parcă e prea frumos ca să fie adevărat.
Dar ce-mi tot bat capul cu toate astea ? Dacă îti spun stiu că n-ai să mă crezi. Mă vei privi cu ochii aceia gri de fetită inocentă si mă vei săruta. La fel cum ai făcut si când ti-am povestit visul acela. Cum care ? Acela cu fetita care plângea în ploaie… Ei bine, hai că ti-l spun din nou.
Se făcea că treceam seara prin Herăstrău. Încă nu se aprinseseră luminile. Vântul rece, ploaia măruntă si întunericul se amestecă într-o tăcere mai apăsătoare ca într-un cimitir. Pe o bancă, sub un salcâm desfrunzit stă o fetită , să tot aibă vreo 5 anisori , si plânge. Mă asez lângă ea si o iau în brate să nu mai tremure.
- Scumpi mic, ce ai tu, de ce plângi ?
- Mi-a murit păpusa.
- Cum asa ?
Înainte spunea "Mama, te iubesc !" dar acum tace si nu mai deschide ochii iar, si înghiti ultimele cuvinte într-un plâns sughitat.
- Nu se poate. N-a murit, e bolnavă. Eu sunt medic, îi spun plin de subînteles. Eu fac bine copiii. Dă-o la mine.
O iau în palme si o privesc. Îi lipseste o mână. Mi se pare cunoscută dar nu stiu de unde s-o iau. Îi pun baterile de la reportofonul meu si "Mama !".
Fetita tot plângând, dar acum de fericire, mă îmbratisează multumindu-mi. O iau de mână si păsind împreună pe aleea largă o întreb unde îi e mama.
- Mama ?! Mama era o păpusă automată. Stii, exact ca-n Aquarela lui Minulescu. Dar au trecut ani, si a ajuns o bătrână , care mergea de mână cu un bătrân pe mine mă lăsase undeva în urmă. Când n-am mai auzit-o m-am speriat si am tipat. Mama s-a supărat pe mine si m-a certat si nu mai plâng niciodată. Mi-a spus că orbii nu plâng ei plouă, si a plecat, o jucărie stricată, de mână cu o mână de păpusă.
Se întoarce spre mine. Mă simt învăluit în privirea ei caldă si umedă. Mă opresc si o privesc încremenit , e oarbă.
De ce plouă orbii, iubito ?