Intristate izvoare suspina in crang.
E trista chemarea tristetii acum,
Caci in inimi de aur asculta si plang
Cantarea tristetii si-al lacrimei drum.

Pe-o raza de aur aluneca luna.
Privirea sa mandra e-un angel de foc,
Lumina sa sfanta opreste furtuna,
Cand lacrimi amare in cer o sufoc.

Mladioasa zeita se-apropie lin.
Scantei de lumina in urma-i raman
Si zeita se-asterne la umbra de-arin,
Cu lacrimi in ochii-i,ca mandrul roman.

Din cerul cu stele venit-a regina.
Catand veselia sosit-a in van,
In crangul salbatec varsandu-si lumina,
Cu lacrimi in ochii-i si gandul avan.

I-am spus ca nu poate gasi veselia.
E doar o himera si-un vis efemer,
E-o calpa moneda,ca si poezia,
Caci numai suspinul rezida in cer.

Suspinul,tristetea,surorile vietii,
Rezida oriunde,oricum si oricand,
In trista tenebra,in aburii cetii,
In cerul salbatec si-n mandrul pamant.

Tristetea apare si-n mandra-i lumina.
Chemarea sa trista rasuna-n campii,
Cand sus pe tarie a noptii regina
Straluce' in noapte,cu ochi argintii.

Atunci ea plecat-a pe trista tarie.
Luceferi o mie in cale i-au stat,
Cu trista lumina lucind argintie,
In fata reginei cu chip luminat.

Atunci inteles-a ca nu-i veselie.
E doar suferinta pe-ntregul pamant,
Suspine,tristete,pe-ntreaga tarie
Rezida oriunde,oricum si oricand.