Back
to Main Index...
Testul Szondi- un joc "de-a alegerea" in familie
Psiholog Nicolae Dumitrascu, Secretar al ARPD
(Asociatia Roamana de Psihologie a Destinului)
Una dintre metodele proiective mai putin cunoscute si utilizate este asa-numitul "test al pulsiunilor", elaborat de endocrinologul si psihiatrul maghiar de origine ebraică Leopold Szondi (1895- 1986). Scopul acestui test psihologic a fost initial de a proba experimental teoria genelor pulsionale, pe care autorul a emis-o încercînd să sintetizeze într-o manieră originală datele existente la acea vreme din genetică, psihanaliză si psihopatologie. El afirmă că omul posedă de la nastere un echipament genetic pulsional pe care îl actualizează in decursul vietii sale printr-o suită de alegeri existentiale care îi marchează si îi construiesc destinul.
Aceste alegeri se referă la optiunile constiente si inconstiente pe care individul le face în principalele domenii ale vietii: iubire, prietenie, profesie, boală si moarte. Asadar, destinul individului este cumva determinat de un stoc de gene ancestrale, transmise prin arborele său genealogic prin ascendenta sa familiala. Szondi a observat, de exemplu, anumite similitudini "destinologice" pe care membrii unei aceleiasi familii le manifestă plecînd de la acest echipament genetic comun care circumscrie ceea ce el denumeste "inconstientul familial": mai multi membri ai aceleiasi familii care suferă sau au suferit de o anumită boală mentală, sau care îsi aleg profesii similare cu cele ale ascendentilor lor, sau care manifestă un acelasi tip de relatie erotică sau care, pe ansamblu, sint ghidati spre destine similare sau simetrice cu cele ale strămosilor lor.
Toate acestea îl fac pe Szondi să descrie inconstientul familial ca pe o entitate situată între inconstientul personal postulat de Freud si cel colectiv analizat de Jung, entitate aflată de altfel într-un raport dinamic inevitabil cu celelalte două: inconstientul colectiv, care aparține speciei umane in general, se particularizează luînd o anumită directie pe linia unui arbore genealogic (ne aducem aminte că Jung, printr-o incursiune arheologica în istoria propriei sale familii descoperea în el însusi ceva din sîngele lui Goethe), în timp ce inconstientul personal este la rândul lui alimentat de predispozitiile latente aflate în inconstientul familial (după cum se stie, Freud însusi acorda mai multă importantă decit se acordă astăzi în psihanaliză factorului ereditar în etiologia nevrozelor).
Reîntorcîndu-ne la test, materialul acestuia este alcătuit din 48 de fotografii reprezentînd figurile unor bolnavi mental si psihopati. Acestia reprezintă 8 categorii nosografice din psihiatrie: homosexuali, sadici, epileptici, isterici, schizofreni catatonici, schizofreni paranoizi, depresivi si maniacali. Fiecare tulburare mentală este reprezentată în test de cîte 6 fotografii. I se cere subiectului să aleagă dintre acestea pe cele mai simpatice si pe cele mai antipatice. Directia si intensitatea (exprimată prin numărul de alegeri ale unei anumite specii de tulburare mentală) cu care subiectul reactionează la aceste fotografii este un indice al modului în care el reactionează la ceea ce exprimă acele fotografii si care există ca tendintă în propria personalitate. De exemplu, dacă subiectul alege ca simpatice fotografiile de homosexuali, el îsi acceptă propria dorintă de tandrete exprimată de figurile de efeb, imature si copilăroase ale acestora. În schimb, dacă le va alege ca antipatice, se presupune că dorinta de tandrete este activă, dar subiectul refuză s-o recunoască ca atare, adoptînd o pozitie critică fată de ea.
Asadar, testul constă în a forta subiectul să reproducă "in vitro" alegerile pe care acesta le face în viata sa reală si de a-l obliga astfel să se dezvăluie, fără a fi constient, prin aceste alegeri.
Întrebarea cea mai spinoasă pe care testul Szondi o ridică este însă cea referitoare la validitatea lui. Cum este posibil ca plecînd de la reacsiile în fasa fotografiilor unor bolnavi mental să putem caracteriza personalitatea unui individ?
Szondi presupune, pe linia deschisă de psihanaliză, că între boala mentală si sănătate nu este o diferentă structurală, ci una de grad, de intensitate. El afirmă că fiecare individ posedă în echipamentul său genetic tendintele exprimate de cele 8 tulburări mentale, dar care se manifestă, în mod normal, prin conduite adaptate si adaptative. Numai atunci cînd fondul genetic este prea încărcat, sau cînd apar blocaje în dezvoltarea subiectului, apar si tulburări manifeste de conduită (comportament anti-social, diverse tulburări mentale). De exemplu, componenta s, reflectată în test prin fotografiile de sadici, se referă la tendința universală a omului de a fi activ si dinamic în relatia cu mediul. Dacă această trebuintă este tulburată sau amplificată din diverse motive, care tin de istoria familiei sau a individului, de abia atunci pot apărea conduite exagerate si maladive (activismul se transformă în sadism, dinamismul în agitatie). Deci, este vorba de un continuum între patologic (anormal) si sănătos (normal); între cei doi poli nu se pot trasa niste granite fixe. Diferentele interindividuale rezidă asadar în dozarea specifică a unei anumite (sau a mai multor) directii pulsionale, pulsiuni care există virtual în toti indivizii.
Alegînd aceste fotografii, subiectul reactionează asadar la tendintele active în propria sa personalitate. De fapt, el ia pozitie fată de propriile sale potentialităti genice transmise prin intermediul inconstientului său familial si pe care este nevoit să le pună în act în decursul existentei sale. Asadar, aceste fotografii infătisează o galerie socantă de portrete familiale, prin a căror selectie subiectul se instituie ca atare si se înscrie ca descendent al strămosilor sai: este un joc "de-a alegerea" în familie, joc de la care subiectul nu se poate sustrage, fiind în mod fatal condamnat la libertatea de a-l juca.
După cum spunea Jacques Schotte, unul din marii teoreticieni contemporani ai lui Szondi, a fost destinul autorului teoriei destinului de a fi "cel mai mare dintre autorii necunoscuti si cel mai necunoscut dintre marii autori". Revine noilor generatii sarcina de a-l recupera, a-l instala pe locul care i se cuvine în elita gînditorilor acestui secol si, de ce nu, de a-l rescrie pe marele maestru, într-un joc care determină si uneste destinele a ceea ce putem numi "marea familie a szondianistilor".
Nicolae Dumitrascu, Bucuresti, 8 Aprilie 1999